Pentru cineva din generația mea, care a „deschis ochii” literar la data cînd Simona Popescu publicase deja trei cărți de poezie și pentru care, retroactiv, acestea „au făcut dată”, e destul de greu de înțeles cum de poezia din Xilofonul… a putut lăsa, la apariție, senzația de „antiintelectualism”, de „antiestetism” și, în fine, de „vid existențial”. Mai cu seamă că aceste etichete (extrase, o spun din capul locului, dintr-o recenzie extrem favorabilă, chiar entuziastă) veneau din partea unuia dintre cei mai intimi cunoscători ai dedesubturilor literaturii române: Mircea Cărtărescu. Să punem lucrurile în context: sîntem în primăvara lui 1990. Cei mai mulți dintre tinerii autori ai momentului nu văzuseră Occidentul decît, eventual, în cartoline ilustrate. Trăiau, coborîți în for parcă direct din manuale, Doinaș, Sorescu, Ioan Alexandru și alții. Audiența (cuvîntul de ordine al acelor ani) era galvanizată de socratismul rural al lui Octavian Paler. Temperatura „la zi” a poeziei era dată de serialul Scriitori români de azi, unde, în cel de-al patrulea volum, Eugen Simion făcea loc, pedagogic, unei discrete falange lunediste. Nicolae Manolescu își susținea încă nestingherit rubrica de cronică literară dintr-un pole position sedimentat de cîteva decenii. Din cele trei săptămînale culturale care par să-și împartă astăzi piața, două nu se născuseră încă. Cîteva edituri, pînă atunci importante, își trăiau ultimele zile de glorie. Nimeni n-avea de unde ști, la momentul acela, cum va arăta viitorul propriu. Darămite viitorul sensibilității literare! Cum ar fi putut, deci, bănui Mircea Cărtărescu că peste numai un deceniu va încuraja el însuși, în cenaclul Litere, autori de șapte ori mai puțin intelectualiști, ba chiar de șaptezeci de ori cîte șapte mai puțin estetizanți decît i se arăta atunci Simona Popescu? De unde să fi intuit el, la vremea cînd Levantul său era încă în șpalturi, că în 2006 un critic va scrie despre Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie (care va apărea, înțeleg, într-un volum ulterior al acestei ediții de Opere) ca despre un al doilea Levant, accentuînd, deci, tocmai dimensiunea culturală integratoare a acestei poetici?

Cosmin CIOTLOȘ

The post Simona Popescu. Opera poetică, vol. 1 appeared first on LaDouaBufnite.

“Poezia lui Andrei Bodiu, cuprinsă în câteva cărți deloc voluminoase, are o putere extraordinară de absorbție a realității/realităților. Ca picătura de rouă care reflectă cerul. [...] El reușește să creeze o lume a lui și un personaj, cu consternările și fulgurantele lui viziuni emoționante, copleșitoare, cu o psihologie complexă, cu un psihism complex. Și găsește un fel de a vorbi în poezie despre toate lucrurile astea.”

Simona Popescu

The post Opera poetică Andrei Bodiu appeared first on LaDouaBufnite.

Mi-am propus să compun, din fapte reale, dar și din viraje în oniric și imaginar, o poveste care să strîngă întreaga dramă a existenței lui János Bolyai în jurul unei experiențe revelatoare care se consumă în spațiul Timișoarei – și al celebrei Frontiere Militare a Imperiului Habsburgic din vecinătatea imediată a acesteia. Dincolo, însă, de orice fabulație, este evident că experiența meleagurilor bănățene l-a marcat definitiv pe marele matematician: după numai trei ani, el pleacă de aici ducînd cu sine malaria și reumatismul care îl vor însoți toată viața. Și vor contribui, după toate aparențele, la sfîrșitul său prematur, din 1860. Cei trei ani petrecuți la Timișoara de pionierul geometriei neeuclidiene și al – cu propriile lui cuvinte – Spațiului Absolut condensează fascinația și groaza cu care mintea modernă descoperea lumile posibile: ceva între o eflorescență feerică și o explozie distrugătoare.

Caius Dobrescu

***

De mult nu am mai citit o narațiune în versuri atât de inteligent construită, atât de firesc-experimentală, atât de inventivă, de stranie și de magnetică. În această „Epopee onirică”, Caius Dobrescu este un desăvârșit alchimist ironic, care aglutinează timpurile vorbirilor, care amestecă granițele de orice fel până la armonioasa lor disoluție și reînvie „golemul” unei lumi crepusculare, misterioase, irezistibil de originale și ciudat de credibile.

Teodor Dună

The post Bolyai la Timisoara. O epopee onirica appeared first on LaDouaBufnite.

Autor: Bogdan-Alexandru Stănescu

Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se întâlnește în Bucureștiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat în căutarea automatonului uman și care sfârșește în pădurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societății Thule, care vânează artefacte magice cu valoare neprețuită pentru ritualurile oculte menite să aducă pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasă a Casei de Modă Diana, căzută pradă demonilor, o mamă creștin-ortodoxă pasionată de artele marțiale, un scriitor german melancolic pe nume Max Sebald, străzile înguste și pietruite din Norwich, Sulina anilor ’90, socialiști camerunezi, un Păpușar rus care colecționează trofee de care se îndrăgostește, un roman neterminat ce iradiază viețile celor care-l citesc: toate acestea se împletesc în biografia multigenerațională a unui personaj pasionat de criminali în serie și de reconstruirea imaginară a vieții tatălui dispărut.

Soarele negru este un roman picaresc al cărui protagonist e chiar literatura, sinuoasă și ramificată ca brațele unui fluviu ce se despart în deltă.

„Încăperile, căptușite de turnurile din cărți și reviste sau ziare, erau străbătute de cărări labirintice. Nu exista nicio sursă de lumină naturală și inițial polițiștii nu au găsit nici întrerupătoarele, așa că primele scene video, de câteva minute, sunt filmate la lumina lanternei. Unul dintre polițiști povestea că ceea ce l-a izbit a fost mirosul, însă nu de cadavru, îl cunoștea prea bine, era polițist cu vechime, ci unul de chimicale și mucegai, totul acoperit de cel al hârtiei umede. Apoi, după un colț, o canapea micuță și acolo, în tăcere și întuneric, trei păpuși mari, cât niște oameni mai mici, pitici sau copii, adolescenți. Erau trei păpuși fată, rujate, cu obrazul pergamentos vopsit cu alb, cu gene lungi și baticuri înflorate pe cap. Purtau rochii cu voal și, straniu, picioarele le aveau învelite în ciorapi groși de lână și lungi până peste genunchi. Au găsit 26 de fete mumificate, deghizate în păpuși, în mirese, în prințese, cu vârste cuprinse între trei și douăzeci și nouă de ani.” Bogdan-Alexandru Stănescu

The post Soarele negru (precomandă) appeared first on LaDouaBufnite.

Poezia e cea mai fluidă, mai schimbătoare și mai adaptabilă formulă literară. De-a lungul timpului, definițiile și formele poeziei depășesc ordinul sutelor de variante. Un singur lucru a fost așteptat constant de la poezie, cel puțin în ultimele trei secole: să provoace emoție. Iar Alexandru Higyed este un expert în a provoca sensibilitatea cititorului, în a-l transporta cu totul în interiorul unor situații pline de dramatism, în a stârni și cele mai ascunse rezerve de empatie. Cel puțin două direcții semantice și de conținut acționează în tandem, în paralel sau împletit, în textele sale. Una a intimității (familiale, de cuplu), marcată de o retorică melancolică sau nostalgică, cu o doză excelent cântărită de patetism și una a revoltei (interioare, sociale) ce face apel la o retorică virulentă, explozivă, ironică și uneori sarcastică, de o violență ce nu devine exaltată și laxă, ci deosebit de precisă. Rezultă o poezie cameleon, când lirică și sensibilă, când critică și acidă, când narativă, când conceptual-ideologică. Trecerile acestea sunt insesizabile, corpul, forma, substanța poeziei sale se modifică organic, senzația e de corp viu, de text ce respiră. Spune o poveste și transmite o stare. Intensă. Încercați. Pe mine m-a convins.

Cosmin Perța

De o sensibilitate cinică și o delicatețe ultragiată, poezia lui Alex Higyed explorează spațiul liminal dintre interioritate, fie ea și cea a familiei (un trecut ce reverberează în conștiință) și realitatea-construct, fie ea istorie, social media sau planșă-peisaj pe fundalul căreia evoluează viața. O poezie care reușește, oximoronic, să fie rece și caldă, respingătoare și senzuală, dar care nu mimează și nici nu exacerbează inutil.

Bogdan-Alexandru Stănescu

După volumul nimic personal, Alex Higyed publică 50% mai aproape de un final memorabil, la OMG Publishing. Volumul confirmă condiția de poet a lui Alex. Structurat ca și cum ar tăia în corpul volumului: vederi parțiale, momente de slăbiciune, momente de răgaz și vederi permanente, pentru că tăieturile operate la vedere sunt pasaje de acces, sau e ca și cum, citind acest volum, ai primi manualul de întrebuințare al limbajului poetic pentru ca să te descurci în lumea asta strivitoare. „Pentru că aici tuturor le e teamă”, pentru că „granițele dintre pereți sunt așa subțiri”, pentru că în lumea asta totul pare atât de aproape de butonul roșu, iar „din odesa familiaritatea picioarelor mânjite de sângele uscat” și „înstrăinarea de la mariupol”, cum altfel ai putea supraviețui dacă nu citești poezie?! Mintea și inima funcționează așa. Cu poezie. Alex Higyed îți aduce aminte de asta cu fiecare poem cu care aparent bate cuie în carne, dar vindecă în același timp.

Daniela Rațiu

The post 50% mai aproape de un final memorabil appeared first on LaDouaBufnite.

„Îmi amintesc că o vreme, în fiecare noapte, înainte de culcare, ne jucam de-a „cel mai frumos cuvânt de azi“ și odată tu ai spus clandestin și mi s-a părut cel mai frumos cuvânt auzit vreodată, mi l-am notat în jurnalul secret, pe care mi-ar fi plăcut să-l descoperi, am scris acolo clandestin de mai multe ori și nu l-am mai uitat niciodată. Nu știam ce înseamnă, dar nici nu voiam neapărat să aflu. Pentru mine însemna un secret, ceva care îți taie respirația. După câtva timp, ne-am plictisit și am renunțat la joc.“
Marin Mălaicu- Hondrari

„Acest al cincilea roman al lui Marin Mălaicu-Hondrari — un road novel epistolar desfășurat între dealurile Bistriței și insulele Camarile — este, poate, cel mai livresc & muzical și totodată cel mai aventuros epic.Atmosfera, personajele, temele, stilul sunt toate recognoscibile, dar în același timp au o remarcabilă prospețime dată de o anume nonșalanță narativă, de umorul și erotismul dialogurilor, de galeria de personaje neaoșe și cosmopolite, precum și de dramatismul istoriilor de familie și al situațiilor neobișnuite, pendulând între trecut și prezent, în turația motorului și foșnetul vinilului. Pitoresc și exotic, polifonic și intimist, livresc și detectivist, feminin și crud, Clandestin pare scris de un Bolaño ajuns la Sângeorz-Băi pentru a răzbuna în secret, în timp ce ascultă în loop Jimi Hendrix, o crimă politică petrecută în timpul mineriadei.” Marius Chivu

„Un roman de forță tăcută, acest Clandestin, al cărui ultim paragraf are, pentru cititor, efect aproape balistic. E drept, povestea însăși conduce într-acolo, căci Marin Mălaicu-Hondrari așază din nou în prim-plan un sniper (o mai făcuse cu niște ani în urmă, altundeva), fratele vitreg, dar atașat al protagonistei. Intervenția lui repune lumea în matcă și are darul de «a limpezi mintea», ni se spune, «pentru totdeauna». Gest necesar, la urma urmelor, căci epoca e coloidal tulbure, cu mineriadele și suspiciunile și provizoratul și politicianismul și averile și carierele și insensibilitatea ei. Însă aceasta e soluția la vedere, impusă de fapte. Salvarea, adevărata salvare, vine în realitate din poezie, personajul cel mai discret al cărții, cel în care Marin-Mălaicu Hondrari crede în surdină, fără pompă, fără ceremonial, și care nu doar că plutește pe deasupra frazelor, dar ajunge, adeseori, să le și locuiască intim.” Cosmin Ciotloș

The post Clandestin appeared first on LaDouaBufnite.

Primul volum de dramaturgie publicat de Black Button Books, „Trilogia Sensibilă. The Protocols, Rafina, Amortals” documentează și susține Arta Activă – metodă creată și implementată de către Bogdan Georgescu prin proiecte locale și internaționale în ultimii 15 ani – și arta politică în mediul cultural românesc și internațional. „Trilogia sensibiă” este un volum bilingv. în limba română și limba engleză.

THE PROTOCOLS

O pandemie care durează de 40 de ani.
O comunitate minoritară, decimată.
Nimeni nu ia nicio măsură, pentru mult prea mult timp
Un vaccin care e încă așteptat.
O țară în care tratamentul împotriva virusului, de multe ori, lipsește.
O stigmă, aruncată asupra persoanelor pozitive, insuportabilă.
RAFINA

RAFINA investighează, în teritoriu poetic, principiul neuronormativității, pe care se întemeiază care se fundamentează un întreg set de practici socio-culturale care marginalizează, diagnostichează, instituționalizează mințile neconforme.
RAFINA redă, în șapte acte, peisaje socio-afective unde se manifestă insidios sentimentul rușinii, al neîncrederii și suspiciunii, unde se consolidează stigma, opresiunea, izolarea, și unde istoria personală se intersectează cu istoria recentă.

AMORTALS

Dacă ai avea posibilitatea să trăiești pentru totdeauna, cum ar arăta o zi obișnuită din viața ta eternă? Cum ar arăta lumea? Cine-ai fi tu? Amortals explorează insinuările din prezent a unei disto/utopii atât de dezirabile/ înfricoșătoare, pentru care adolescenții se confruntă și se antrenează. În fiecare zi. Azi.

Proiect editorial cofinanțat de AFCN.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

The post Trilogia Sensibilă appeared first on LaDouaBufnite.

„Lumea clădită de Adriana Jderu, povestire cu povestire, este plină de adevăruri dureroase, de pasiune, fără sentimentalisme ieftine, așa cum îi stă bine unei cărți care ne spune multe despre viața noastră. Nu cred că o carte ne poate salva viața, dar cu siguranță ne-o poate înfrumuseța, ne-o poate face suportabilă. Așa este și cartea Adrianei Jderu. O scriitoare care dă calitate literaturii române.“ — MARIN MĂLAICU-HONDRARI

„Adriana Jderu e un paradox. O fărâmă de om, un munte de energie. Proza ei traversează lumea și viața, intrând prin crăpăturile secrete ale intimității, prin cotloanele ipocriziei, prin întunericul nopții, prin lumina zilei, și vine la întâlnire cu prada. E un jder pe steroizi, e mesagerul vieții ascunse privirilor, prejudecăților, pe care personajele o apără cu strășnicie. Scrisul ei e clar, energic și curat. Iar, dincolo de tehnică, e ironică și luminoasă. Delicios, Adriana!“ — FLORIN IARU

The post Spații mici appeared first on LaDouaBufnite.

Traducere de Daniela Șilindean (Cum am dresat un melc pe sânii tăi şi Scrisori de dragoste către o prințesă chineză)

„În această lume care se scufundă din ce în ce mai mult în violenţă, în această lume care se învârte din ce în ce mai repede fără să ştie unde se află orizontul salvator, tandreţea este aproape o formă de rezistenţă culturală. Tandreţea şi corolarele ei – dragostea, visele şi poezia – sunt ferestre ale fericirii la îndemâna noastră. Trebuie doar să ne oprim puţin, să ne distanţăm o secundă, să coborâm o clipă din caruselul nebun al vieţii de zi cu zi şi să respirăm... Să respirăm aerul binefăcător al dorinţei şi al imaginaţiei. Tandreţea ne poate învăţa multe despre noi înşine şi despre cum ne lăsăm uneori prea uşor înghiţiţi de nebunia lumii.“ — MATEI VIŞNIEC

Matei Vișniec crede în rezistența culturală, în forța cuvântului, în capacitatea literaturii de a capta mai bine decât orice altă disciplină contradicțiile ființei umane şi ale lumii în care trăim. Între două țări, între două culturi, între limba română şi cea franceză, între Bucovina sa natală şi Festivalul de teatru de la Avignon, Matei Vişniec circulă, practică jurnalismul cultural, trece de la un gen literar la altul, caută şi experimentează cuvântul sub semnul unui ideal care ține de umanism, de frumos şi de spiritul critic.

The post Trei povești de dragoste appeared first on LaDouaBufnite.

„Volumul de debut în proză al Doricăi Boltașu ne propune o nouă voce și sensibilitate feminină, în multiple ipostaze, învăluindu-ne adesea în vraja hipnotică a unei lumi interioare ce alunecă pe nesimțite dinspre realitatea cotidiană dezamăgitoare către opulența unui imaginar la granița cu moartea și promisiunea unei eterne beatitudini.“ — ADINA DINIȚOIU

„Am pus în aceste povestiri diferite ca atmosferă și stil unele dintre vârstele mele interioare. Scrise în ultimii cinci ani, reflectă indirect emoții, stări, imagini și oameni care au lăsat o amprentă luminoasă sau o urmă grea asupra memoriei mele afective și culturale. Sunt încifrate în aceste texte nostalgii, regrete, suferințe, speranțe, intuiții, spaime, momente și prezențe din viața trăită sau observată despre care nu am putut vorbi altfel decât în jocul ficțional. Au pornit ca exerciții terapeutice, și-au lărgit suprafețele, și-au adâncit semnificațiile și s-au constituit apoi în lumi de sine stătătoare, autonome, în care se pot regăsi și alți cititori.“ — DORICA BOLTAȘU

The post Într-o dimineață, devreme appeared first on LaDouaBufnite.