Autor: Bruno Latour
Editura: Contrasens
Traducere: Bogdan Ghiu

Eseul explorează transformarea profundă a puterii în era digitală, unde capitalismul informațional a înlocuit mecanismele tradiționale de control.

Han susține că puterea modernă nu mai derivă din controlul muncii fizice sau al resurselor, ci din capacitatea de a monitoriza, manipula și prezice comportamentul uman, folosind cantități vaste de date personale. În „infocrație”, cetățenii devin simple mărfuri.

Adevărul și rațiunea sunt înlocuite de algo ritmi care prioritizează stimularea emoțională și dezinformarea, ducând la fragmentarea spațiului public și la erodarea dezbaterii democratice.

Infocrația dezvăluie mecanismele ascunse ale unei lumi dominate de informații, în care controlul este subtil, libertatea este iluzorie, iar democrația este în pericol.

Autor: Byung-Chul Han
Editura: Contrasens
Traducere: Mirela Iacob

Este alterarea pe care filosoful Byung-Chul Han o consideră sursa unor afecțiuni moderne, precum depresia, tulburările de atenție, borderline și burnout-ul, boli neuronale cauzate nu de o agresiune exterioară, ci de supra solicitarea individului în fața oportunităților nelimitate. Omul contemporan nu mai este definit de „nu poți”, ci de „trebuie să poți.

Spre deosebire de secolele trecute, când autoritatea și supunerea erau impuse de o „societate disciplinară”, omul modern devine un „subiect al perfor manței”, un animal laborans care își impune singur standardele și cerințele, se auto-exploatează, devenind rezultatul depresiv al unui mecanism în care excesul de pozitivitate creează o nouă formă de control social.

Han deschide calea către o nouă teorie culturală, propunând o reevaluare a modului în care indivizii se raportează la munca lor și la ei înșiși în era meritocrației globale. Această analiză profundă ridică întrebări esențiale despre relația dintre constrângere și libertate. Societatea oboselii nu se rezumă la o critică a societății moderne. Este o invitație la reflecție asupra limitelor autoimpuse, asupra prețului pe care îl plătim pentru a ne autodepăși constant.

Autor: Bruno Latour și Nikolaj Schultz
Editura: Contrasens
Traducere: Bogdan Ghiu

În ce condiții și cu ce condiții ar putea ecologia, în loc să fie, ca până acum, doar un ansamblu de mișcări între altele, să organizeze întreaga politică în jurul ei?

Poate ea aspira să definească orizontul politic așa cum au izbutit, în alte perioade, liberalismul, apoi socialismele, neoliberalismul și, în sfârșit, mai recent, partidele iliberale sau neofasciste, a căror audiență nu încetează, din păcate, să crească?

Poate ea învăța de la istoria socială cum apar noile mișcări politice și cum câștigă ele luptele de idei, cu mult înainte de a-și putea traduce progresele în partide și în alegeri?

Redescoperind puțin frecventata, mai cu seamă în Franța, teorie gramsciană a hegemoniei culturale și a obligatoriei complementarități dintre războaiele (politice) de mișcare și războaiele (politice) de poziție (teorie potrivit căreia lupta pentru idei este inevitabil îndelungată și trebuie să fie permanent susținută dacă vrem ca revoluțiile să fie durabile și să nu eșueze în dictaturi).

Bruno Latour este foarte aproape de a propune (pe urmele, bine estompate totuși de gândirea sa anti-ideologică, ale lui Chantal Mouffe și Ernesto Laclau) un fel de populism ecologic, în această ultimă carte antum apărută a sa, care încheie trilogia finală a operei sale încă deschise, vii, în mișcare, care deja rezervă multe surprize (de exemplu, provocarea pe care el o organizează din partea ecologiei la adresa catolicismului contemporan).

Este vorba de un exemplar efort, deopotrivă ultim și inaugural, de a schița un program strategic de re-politizare durabilă a ecologiei, cea de până acum fiind, de fapt, un eșec, ecologia nereușind, încă, să se impună, în pofida evidențelor climatice tot mai (la propriu) frapante, drept „orizontul de nedepășit al timpului nostru”.

Autor: Bruno Latour
Editura: Contrasens
Traducere: Bogdan Ghiu

După noutatea absolută a teribilei experiențe a carantinei impuse de pandemia de Covid 19, trăită ca o nouă și brutală condiție universală negativă, atât statele, cât și indivizii nu s-au gândit decât cum să iasă mai repede din visul urât al izolării, sperând să revină cât mai rapid cu putință la „viața dinainte” printr-o „relansare” la fel de rapidă.

Întreaga umanitate a fugit astfel (s-ar putea spune: de trezie „ca dracul de tămâie”) de un alt mod posibil de a trăi și de a interpreta acest unic eveniment global: profitând de el ca de o nesperată ocazie revelatoare de a ne trezi din somnambulismul as usual, reflectând și reacționând la noua condiție terestră deja instaurată.

Pentru că umanitatea trăiește deja într-o criză, se află deja în izolarea unei carantine, singura cu adevărat unificatoare, „globalizantă”, aceea provocată și întreținută, pe termen lung, dar într-un ritm din ce în ce mai accelerat, de ceea ce Bruno Latour numește Noul Regim Climatic. Criză care constituie, așadar, noua „normali tate” universală, dar din care lecțiile impuse de carantină „cea mică” ne-ar fi putut ajuta să ieșim, începând prin a o vedea, a o accepta și a o recunoaște pe „cea mare”.

Autor: Bruno Latour
Editura: Contrasens
Traducere: Bogdan Ghiu

Acest eseu – o epocală schiță de cosmologie politică și una dintre ultimele cărți antume ale filosofului francez lui Bruno Latour (calificat în ultimii ani ai existenței sale, întreruptă mult prea devreme, drept cel mai influent și mai citat gânditor francez, și unul dintre autenticii lideri mondiali formatori de opinie) – încearcă să lege între ele trei fenomene pe care comentatorii le-au identificat deja, fără a vedea însă întotdeauna legătura dintre ele și, în consecință, nici imensa energie politică care s-ar putea degaja prin reunirea lor.

În primul rând, „dereglementarea” neoliberală, care va conferi termenului de „globalizare” un sens din ce în ce mai peiorativ; în al doilea rând, explozia vertiginoasă a inegalităților; și, în al treilea rând, încercarea sistematică de a nega existența a ceea ce Latour numește, radical, mutația climatică. Ipoteza gânditorului francez este că nu putem înțelege nimic din pozițiile politice adoptate în ultimii cincizeci de ani dacă nu acordăm un loc central problemei dereglării climatice și negării acesteia.

Este ca și cum o mare parte a claselor conducătoare ar fi ajuns la concluzia că nu ar mai fi suficient loc pe Pământ pentru ei și pentru restul pământenilor.

Acest lucru ar explica expl explozia inegalităților, amploarea dereglementărilor, criticile aduse globalizării și, mai presus de toate, dorința panicată de a reveni la vechiul protecționism al statului național.

Ediție îngrijită și prefață de Simona Popescu
Editura: Rocart
Nr. pagini: 330

“Poezia lui Andrei Bodiu, cuprinsă în câteva cărți deloc voluminoase, are o putere extraordinară de absorbție a realității/realităților. Ca picătura de rouă care reflectă cerul. [...] El reușește să creeze o lume a lui și un personaj, cu consternările și fulgurantele lui viziuni emoționante, copleșitoare, cu o psihologie complexă, cu un psihism complex. Și găsește un fel de a vorbi în poezie despre toate lucrurile astea.”

Simona Popescu

Autor: Caius Dobrescu
Editura: Tracus Arte
Nr. Pagini: 190

Mi-am propus să compun, din fapte reale, dar și din viraje în oniric și imaginar, o poveste care să strîngă întreaga dramă a existenței lui János Bolyai în jurul unei experiențe revelatoare care se consumă în spațiul Timișoarei – și al celebrei Frontiere Militare a Imperiului Habsburgic din vecinătatea imediată a acesteia. Dincolo, însă, de orice fabulație, este evident că experiența meleagurilor bănățene l-a marcat definitiv pe marele matematician: după numai trei ani, el pleacă de aici ducînd cu sine malaria și reumatismul care îl vor însoți toată viața. Și vor contribui, după toate aparențele, la sfîrșitul său prematur, din 1860. Cei trei ani petrecuți la Timișoara de pionierul geometriei neeuclidiene și al – cu propriile lui cuvinte – Spațiului Absolut condensează fascinația și groaza cu care mintea modernă descoperea lumile posibile: ceva între o eflorescență feerică și o explozie distrugătoare.

Caius Dobrescu

***

De mult nu am mai citit o narațiune în versuri atât de inteligent construită, atât de firesc-experimentală, atât de inventivă, de stranie și de magnetică. În această „Epopee onirică”, Caius Dobrescu este un desăvârșit alchimist ironic, care aglutinează timpurile vorbirilor, care amestecă granițele de orice fel până la armonioasa lor disoluție și reînvie „golemul” unei lumi crepusculare, misterioase, irezistibil de originale și ciudat de credibile.

Teodor Dună

Caius Dobrescu, n. 1966 la Braşov. Volume publicate: POEZIE: 1991– Pauză de respiraţie, împreună cu Andrei Bodiu, Simona Popescu şi Marius Oprea; 1994 – Efebia; 1994  Spălîndu-mi ciorapii; 1998 Deadevă; 2006 – Ode an die freie Unternehmung, Ottensheim, Edition Thanhäuser (pentru care a primit în 2009, împreună cu traducătorul în germană, Gerhardt Csejka, premiul oraşului Münster pentru poezie europeană); 2009 – Odă liberei întreprinderi; ROMAN: 1994 – Balamuc sau pionierii spaţiului; 2007 – Teză de doctorat; 2010  Euromorphotikon, roman în versuri; 2011 – Minoic; 2017 – 2021, cinci romane în seria crime: Parazitul prietenos; ESEU: 1998 – Modernitatea ultimă; 2001 – Inamicul impersonal; 2001 – Semizei şi rentieri. Despre imaginarul burgheziei moderne; 2004 – Mihai Eminescu. Monografie; 2013 – Plăcerea de a gîndi. A fost Fulbright Fellow la Universitatea din Chicago. Este profesor de teoria literaturii la Universitatea
Bucureşti.

Autor: Bogdan-Alexandru Stănescu
Design și ilustrație copertă: Andrei Gamarț
Nr. pagini: 464 pagini
Editura: Trei

Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se întâlnește în Bucureștiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat în căutarea automatonului uman și care sfârșește în pădurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societății Thule, care vânează artefacte magice cu valoare neprețuită pentru ritualurile oculte menite să aducă pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasă a Casei de Modă Diana, căzută pradă demonilor, o mamă creștin-ortodoxă pasionată de artele marțiale, un scriitor german melancolic pe nume Max Sebald, străzile înguste și pietruite din Norwich, Sulina anilor ’90, socialiști camerunezi, un Păpușar rus care colecționează trofee de care se îndrăgostește, un roman neterminat ce iradiază viețile celor care-l citesc: toate acestea se împletesc în biografia multigenerațională a unui personaj pasionat de criminali în serie și de reconstruirea imaginară a vieții tatălui dispărut.

Soarele negru este un roman picaresc al cărui protagonist e chiar literatura, sinuoasă și ramificată ca brațele unui fluviu ce se despart în deltă.  „Încăperile, căptușite de turnurile din cărți și reviste sau ziare, erau străbătute de cărări labirintice. Nu exista nicio sursă de lumină naturală și inițial polițiștii nu au găsit nici întrerupătoarele, așa că primele scene video, de câteva minute, sunt filmate la lumina lanternei. Unul dintre polițiști povestea că ceea ce l-a izbit a fost mirosul, însă nu de cadavru, îl cunoștea prea bine, era polițist cu vechime, ci unul de chimicale și mucegai, totul acoperit de cel al hârtiei umede. Apoi, după un colț, o canapea micuță și acolo, în tăcere și întuneric, trei păpuși mari, cât niște oameni mai mici, pitici sau copii, adolescenți. Erau trei păpuși fată, rujate, cu obrazul pergamentos vopsit cu alb, cu gene lungi și baticuri înflorate pe cap. Purtau rochii cu voal și, straniu, picioarele le aveau învelite în ciorapi groși de lână și lungi până peste genunchi. Au găsit 26 de fete mumificate, deghizate în păpuși, în mirese, în prințese, cu vârste cuprinse între trei și douăzeci și nouă de ani.” Bogdan-Alexandru Stănescu

Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este doctor în literatură, prozator, poet, eseist, traducător și editor. În prezent este director editorial al imprintului Anansi. World Fiction, din cadrul Grupului Editorial Trei. În 2010, a publicat împreună cu Vasile Ernu cartea Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul. Au urmat volumul de eseuri Enter Ghost. Scrisori

Autor: Marin Mălaicu-Hondrari
Editura: TREI

„Îmi amintesc că o vreme, în fiecare noapte, înainte de culcare, ne jucam de-a „cel mai frumos cuvânt de azi“ și odată tu ai spus clandestin și mi s-a părut cel mai frumos cuvânt auzit vreodată, mi l-am notat în jurnalul secret, pe care mi-ar fi plăcut să-l descoperi, am scris acolo clandestin de mai multe ori și nu l-am mai uitat niciodată. Nu știam ce înseamnă, dar nici nu voiam neapărat să aflu. Pentru mine însemna un secret, ceva care îți taie respirația. După câtva timp, ne-am plictisit și am renunțat la joc.“
Marin Mălaicu- Hondrari

„Acest al cincilea roman al lui Marin Mălaicu-Hondrari — un road novel epistolar desfășurat între dealurile Bistriței și insulele Camarile — este, poate, cel mai livresc & muzical și totodată cel mai aventuros epic.Atmosfera, personajele, temele, stilul sunt toate recognoscibile, dar în același timp au o remarcabilă prospețime dată de o anume nonșalanță narativă, de umorul și erotismul dialogurilor, de galeria de personaje neaoșe și cosmopolite, precum și de dramatismul istoriilor de familie și al situațiilor neobișnuite, pendulând între trecut și prezent, în turația motorului și foșnetul vinilului. Pitoresc și exotic, polifonic și intimist, livresc și detectivist, feminin și crud, Clandestin pare scris de un Bolaño ajuns la Sângeorz-Băi pentru a răzbuna în secret, în timp ce ascultă în loop Jimi Hendrix, o crimă politică petrecută în timpul mineriadei.” Marius Chivu

„Un roman de forță tăcută, acest Clandestin, al cărui ultim paragraf are, pentru cititor, efect aproape balistic. E drept, povestea însăși conduce într-acolo, căci Marin Mălaicu-Hondrari așază din nou în prim-plan un sniper (o mai făcuse cu niște ani în urmă, altundeva), fratele vitreg, dar atașat al protagonistei. Intervenția lui repune lumea în matcă și are darul de «a limpezi mintea», ni se spune, «pentru totdeauna». Gest necesar, la urma urmelor, căci epoca e coloidal tulbure, cu mineriadele și suspiciunile și provizoratul și politicianismul și averile și carierele și insensibilitatea ei. Însă aceasta e soluția la vedere, impusă de fapte. Salvarea, adevărata salvare, vine în realitate din poezie, personajul cel mai discret al cărții, cel în care Marin-Mălaicu Hondrari crede în surdină, fără pompă, fără ceremonial, și care nu doar că plutește pe deasupra frazelor, dar ajunge, adeseori, să le și locuiască intim.” Cosmin Ciotloș

Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut la 29 ianuarie 1971, în Sângeorz-Băi. A publicat Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj), Cartea tuturor intențiilor (roman), Apropierea (roman), La două zile distanță (poeme, premiul revistelor Poesis Internațional și Transilvania), Lunetistul (roman, Premiul pentru Literatură al orașului Bistrița; nominalizare în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, secțiunea „Proză”, nominalizări la Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași și la Premiile revistei Observator Cultural), Războiul mondial al fumătorilor (roman), Urmele încercării (poeme) și Basmul cămilelor (carte pentru copii). Apropierea a apărut în Polonia, în traducerea lui Dominik Małecki, și în Spania, în traducerea Elenei Borrás García, iar Cartea tuturor intențiilor, în Franța, în traducerea lui Laure Hinckel. A scris în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu scenariul filmului Parking. În 2021 a primit Premiul Institutului Cervantes din București, pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă: romanul Patria, de Fernando Aramburu. A tradus din spaniolă cărți de Mariana Enríquez, Fernanda Melchor, Agustina Bazterrica, Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Manuel Vilas etc.