Autor: Svetlana Cârstean
Editura: Nemira
Număr de pagini: 96

Autoarea a beneficiat, pentru scrierea acestei cărți, de rezidența oferită de librăria La Două Bufnițe din Timișoara (noiembrie 2022) și de rezidența oferită de Memorialu Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu (august 2023)

Restul este prima carte dintr-o trilogie „organică și personală a acelor teme vitale care te readuc în lume”, trilogie semnată de poeta Svetlana Cârstean.

Restul conține o mărturie despre roluri și despre experiența propriei masculinități cu privire la care autoarea mărturisește că a simțit nevoia de a fi „curioasă și înțelegătoare”. Cartea face și trimitere la modelele masculine integrate de-a lungul timpului, la dinamica feminin-masculin pe care Svetlana Cârstean a descoperit-o atît în femeile, cît și în bărbații din viața sa: „Cine muncește, ce muncește, cine pune pîinea pe masă, cine plătește, cine naște, cine nu naște, cine spală, cine doarme, cine renunță, cine scrie, un întreg labirint căruia am vrut să-i găsesc o ieșire”, mărturisește poeta.

Audre Lorde spune, într-un celebru eseu: „the master’s tools will never dismantle the master’s house”. Svetlana Cârstean ia aceste unelte ale sistemului dominator și le stoarce de vlagă, le confruntă atât de direct și de precis, încât puterea devine doar o vulnerabilă mașinărie pe care să o desfaci piesă cu piesă. O femeie care încorporează un bărbat, o femeie și un bărbat, o femeie care înfruntă un bărbat, o femeie care nu mai plătește tribut, o femeie care se reconstruiește. Odată cu această carte, poezia Svetlanei Cârstean intră într-o altă etapă, una în care identitatea e cel mai puțin expusă, tocmai pentru că în Restul atât subiectul, cât și procesele tranzacționale pe care acesta le traversează sunt tranșate cu acuratețe și furie. Restul este ceea ce rămâne neîncadrat, necuantificat și, cel mai important, nesupus. E o revoltă pură, dar în interiorul căreia nu ești lăsată singură.
Teona Farmatu, poetă, critic literar și dramaturgă 

Imposibilă puritate în imanența puterii de cumpărare a vieții: bio-putere şi viață în pliuri, în supape ale sistemului, într-un dialog permanent cu toţi cei care ne (în)locuiesc. În faţa acestei teribile puteri totalizatoare, Svetlana scandează, ca exerciţiu de supravieţuire: eu – pe mine – în mine – al meu. Un volum excepţional care ne confruntă cu un sine multiplu, performativ, nietzschean. Restul e semnul întrebării pus după afirmarea identităţii sufletului individual cu realitatea supremă, în Upanişade sau la Hegel: Tu eşti acela? Aceasta eşti tu? Eu sînt tu?
Cristian Iftode, filosof

Poezia Svetlanei Cârstean oscilează între postconfesiune și persona, explorând fragilitatea identității printr-o poetică a disecției. În Restul, poezia se transformă într-un proces de negociere și relativizare a sinelui – poezia este restul, iar cotidianul banal devine un loc tensionat, unde interiorul este mereu filtrat de așteptările exterioare. Într-o lume dominată de măști impuse, mai poate exista un nucleu autentic sau identitatea este inevitabil fragmentată? În această carte, literatura rămâne spațiul de confruntare și adaptare, în care se păstrează, dincolo de fracturi, nevoia fundamentală de căldură umană.
Krista Szöcs, poetă

Cuibul de coapse este al doilea volum de poezii publicat de Lorena Enache la Editura Charmides, la acest volum lucrând alături de 17 ilustratori români din toată țara pentru 17 ilustrații personalizate, ce se regăsesc în carte.

Autor: Simona Popescu

Pentru cineva din generația mea, care a „deschis ochii” literar la data cînd Simona Popescu publicase deja trei cărți de poezie și pentru care, retroactiv, acestea „au făcut dată”, e destul de greu de înțeles cum de poezia din Xilofonul… a putut lăsa, la apariție, senzația de „antiintelectualism”, de „antiestetism” și, în fine, de „vid existențial”. Mai cu seamă că aceste etichete (extrase, o spun din capul locului, dintr-o recenzie extrem favorabilă, chiar entuziastă) veneau din partea unuia dintre cei mai intimi cunoscători ai dedesubturilor literaturii române: Mircea Cărtărescu. Să punem lucrurile în context: sîntem în primăvara lui 1990. Cei mai mulți dintre tinerii autori ai momentului nu văzuseră Occidentul decît, eventual, în cartoline ilustrate. Trăiau, coborîți în for parcă direct din manuale, Doinaș, Sorescu, Ioan Alexandru și alții. Audiența (cuvîntul de ordine al acelor ani) era galvanizată de socratismul rural al lui Octavian Paler. Temperatura „la zi” a poeziei era dată de serialul Scriitori români de azi, unde, în cel de-al patrulea volum, Eugen Simion făcea loc, pedagogic, unei discrete falange lunediste. Nicolae Manolescu își susținea încă nestingherit rubrica de cronică literară dintr-un pole position sedimentat de cîteva decenii. Din cele trei săptămînale culturale care par să-și împartă astăzi piața, două nu se născuseră încă. Cîteva edituri, pînă atunci importante, își trăiau ultimele zile de glorie. Nimeni n-avea de unde ști, la momentul acela, cum va arăta viitorul propriu. Darămite viitorul sensibilității literare! Cum ar fi putut, deci, bănui Mircea Cărtărescu că peste numai un deceniu va încuraja el însuși, în cenaclul Litere, autori de șapte ori mai puțin intelectualiști, ba chiar de șaptezeci de ori cîte șapte mai puțin estetizanți decît i se arăta atunci Simona Popescu? De unde să fi intuit el, la vremea cînd Levantul său era încă în șpalturi, că în 2006 un critic va scrie despre Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie (care va apărea, înțeleg, într-un volum ulterior al acestei ediții de Opere) ca despre un al doilea Levant, accentuînd, deci, tocmai dimensiunea culturală integratoare a acestei poetici?

Cosmin CIOTLOȘ

Ediție îngrijită și prefață de Simona Popescu

“Poezia lui Andrei Bodiu, cuprinsă în câteva cărți deloc voluminoase, are o putere extraordinară de absorbție a realității/realităților. Ca picătura de rouă care reflectă cerul. […] El reușește să creeze o lume a lui și un personaj, cu consternările și fulgurantele lui viziuni emoționante, copleșitoare, cu o psihologie complexă, cu un psihism complex. Și găsește un fel de a vorbi în poezie despre toate lucrurile astea.”

Simona Popescu

Autor: Caius Dobrescu

Mi-am propus să compun, din fapte reale, dar și din viraje în oniric și imaginar, o poveste care să strîngă întreaga dramă a existenței lui János Bolyai în jurul unei experiențe revelatoare care se consumă în spațiul Timișoarei – și al celebrei Frontiere Militare a Imperiului Habsburgic din vecinătatea imediată a acesteia. Dincolo, însă, de orice fabulație, este evident că experiența meleagurilor bănățene l-a marcat definitiv pe marele matematician: după numai trei ani, el pleacă de aici ducînd cu sine malaria și reumatismul care îl vor însoți toată viața. Și vor contribui, după toate aparențele, la sfîrșitul său prematur, din 1860. Cei trei ani petrecuți la Timișoara de pionierul geometriei neeuclidiene și al – cu propriile lui cuvinte – Spațiului Absolut condensează fascinația și groaza cu care mintea modernă descoperea lumile posibile: ceva între o eflorescență feerică și o explozie distrugătoare.

Caius Dobrescu

***

De mult nu am mai citit o narațiune în versuri atât de inteligent construită, atât de firesc-experimentală, atât de inventivă, de stranie și de magnetică. În această „Epopee onirică”, Caius Dobrescu este un desăvârșit alchimist ironic, care aglutinează timpurile vorbirilor, care amestecă granițele de orice fel până la armonioasa lor disoluție și reînvie „golemul” unei lumi crepusculare, misterioase, irezistibil de originale și ciudat de credibile.

Teodor Dună

Autor: Alex Higyed

Poezia e cea mai fluidă, mai schimbătoare și mai adaptabilă formulă literară. De-a lungul timpului, definițiile și formele poeziei depășesc ordinul sutelor de variante. Un singur lucru a fost așteptat constant de la poezie, cel puțin în ultimele trei secole: să provoace emoție. Iar Alexandru Higyed este un expert în a provoca sensibilitatea cititorului, în a-l transporta cu totul în interiorul unor situații pline de dramatism, în a stârni și cele mai ascunse rezerve de empatie. Cel puțin două direcții semantice și de conținut acționează în tandem, în paralel sau împletit, în textele sale. Una a intimității (familiale, de cuplu), marcată de o retorică melancolică sau nostalgică, cu o doză excelent cântărită de patetism și una a revoltei (interioare, sociale) ce face apel la o retorică virulentă, explozivă, ironică și uneori sarcastică, de o violență ce nu devine exaltată și laxă, ci deosebit de precisă. Rezultă o poezie cameleon, când lirică și sensibilă, când critică și acidă, când narativă, când conceptual-ideologică. Trecerile acestea sunt insesizabile, corpul, forma, substanța poeziei sale se modifică organic, senzația e de corp viu, de text ce respiră. Spune o poveste și transmite o stare. Intensă. Încercați. Pe mine m-a convins.

Cosmin Perța

De o sensibilitate cinică și o delicatețe ultragiată, poezia lui Alex Higyed explorează spațiul liminal dintre interioritate, fie ea și cea a familiei (un trecut ce reverberează în conștiință) și realitatea-construct, fie ea istorie, social media sau planșă-peisaj pe fundalul căreia evoluează viața. O poezie care reușește, oximoronic, să fie rece și caldă, respingătoare și senzuală, dar care nu mimează și nici nu exacerbează inutil.

Bogdan-Alexandru Stănescu

După volumul nimic personal, Alex Higyed publică 50% mai aproape de un final memorabil, la OMG Publishing. Volumul confirmă condiția de poet a lui Alex. Structurat ca și cum ar tăia în corpul volumului: vederi parțiale, momente de slăbiciune, momente de răgaz și vederi permanente, pentru că tăieturile operate la vedere sunt pasaje de acces, sau e ca și cum, citind acest volum, ai primi manualul de întrebuințare al limbajului poetic pentru ca să te descurci în lumea asta strivitoare. „Pentru că aici tuturor le e teamă”, pentru că „granițele dintre pereți sunt așa subțiri”, pentru că în lumea asta totul pare atât de aproape de butonul roșu, iar „din odesa familiaritatea picioarelor mânjite de sângele uscat” și „înstrăinarea de la mariupol”, cum altfel ai putea supraviețui dacă nu citești poezie?! Mintea și inima funcționează așa. Cu poezie. Alex Higyed îți aduce aminte de asta cu fiecare poem cu care aparent bate cuie în carne, dar vindecă în același timp.

Daniela Rațiu

Autor: Mircea Andrei Florea

„La fel ca Grimes în Miss Anthropocene, colecția asta de fabule despre dăunători urmăreşte să insinueze o conştientizare po- litică, dar tandră a efectului apocaliptic pe care îl are viața lor glitter și smog. Nu rămâi în afara acestei lumi, moralizator; te opreşti din când în când, la marginea mecanicii lor stricate – a noastre -, ca în nişte adăposturi alveolare sigure pentru copiii indigo.”

Autor:Livia Ștefan

Despre Thanato Hotel:

„Thanato Hotel e un fenomen natural mai mult decât o carte. Sunt aici poeme care stârnesc invidie, revoltă și îngrijorare: ai senzația că ai ignorat dintotdeauna cruzimea lumii tandre & tragice pe care o configurează, ești tentat să scrii și tu despre ea («să contribui»), dar stilul Liviei e nu doar inimitabil, ci și, în convențiile unui Romanian Southern Noir, imposibil de concurat.”

Olga Ștefan

„Autobiografiste doar la prima vedere, aceste poeme au în realitate o miză substanțial mai mare: vocea lirică nu-i aparține aici unei subiectivități individuale, ea este vocea comună a tuturor marginalizaților, a tuturor rebelilor şi a tuturor învinșilor vieții, vocea unui «țap ispășitor» colectiv, care joacă în comedia absurdă a existenței rolul vinovatului fără vină.”

Octavian Soviany

„O carte inconfortabilă, dură, deosebit de frumoasă.”

Ramona Boldizsar

Autor:Nadejda Radulova

Despre Femeia din casa de la colț:

De la primele poeme pe care i le-am citit, am admirat biografismul dens al Nadejdei Radulova, intensificat de o imagerie amplă, ce amintește de tehnica „detaliilor luminoase” preconizată de Pound. Poetă complexă, capabilă, așa cum cred că o arată selecția din această antologie, să lucreze în registre diferite și să păstreze același dinamism al scriiturii cu toate că abordează diferite modalități discursive (inclusiv instrumentând în spirit postmodern mitologicul, ignorat cu desăvârșire de poeții români ai ultimilor douăzeci și cinci de ani), Radulova are forță și rafinament, iar transpunerea poeziei sale în românește a fost, aș spune, proba cea mai dificilă pe care Lora Nenkovska și cu mine am dat-o în anii de când colaborăm. Femeia din casa de la colț este cartea unuia dintre cei mai buni și mai plini de vitalitate poeți bulgari ai ultimelor decenii.

Claudiu Komartin