„Îmi amintesc că o vreme, în fiecare noapte, înainte de culcare, ne jucam de-a „cel mai frumos cuvânt de azi“ și odată tu ai spus clandestin și mi s-a părut cel mai frumos cuvânt auzit vreodată, mi l-am notat în jurnalul secret, pe care mi-ar fi plăcut să-l descoperi, am scris acolo clandestin de mai multe ori și nu l-am mai uitat niciodată. Nu știam ce înseamnă, dar nici nu voiam neapărat să aflu. Pentru mine însemna un secret, ceva care îți taie respirația. După câtva timp, ne-am plictisit și am renunțat la joc.“
Marin Mălaicu- Hondrari

„Acest al cincilea roman al lui Marin Mălaicu-Hondrari — un road novel epistolar desfășurat între dealurile Bistriței și insulele Camarile — este, poate, cel mai livresc & muzical și totodată cel mai aventuros epic.Atmosfera, personajele, temele, stilul sunt toate recognoscibile, dar în același timp au o remarcabilă prospețime dată de o anume nonșalanță narativă, de umorul și erotismul dialogurilor, de galeria de personaje neaoșe și cosmopolite, precum și de dramatismul istoriilor de familie și al situațiilor neobișnuite, pendulând între trecut și prezent, în turația motorului și foșnetul vinilului. Pitoresc și exotic, polifonic și intimist, livresc și detectivist, feminin și crud, Clandestin pare scris de un Bolaño ajuns la Sângeorz-Băi pentru a răzbuna în secret, în timp ce ascultă în loop Jimi Hendrix, o crimă politică petrecută în timpul mineriadei.” Marius Chivu

„Un roman de forță tăcută, acest Clandestin, al cărui ultim paragraf are, pentru cititor, efect aproape balistic. E drept, povestea însăși conduce într-acolo, căci Marin Mălaicu-Hondrari așază din nou în prim-plan un sniper (o mai făcuse cu niște ani în urmă, altundeva), fratele vitreg, dar atașat al protagonistei. Intervenția lui repune lumea în matcă și are darul de «a limpezi mintea», ni se spune, «pentru totdeauna». Gest necesar, la urma urmelor, căci epoca e coloidal tulbure, cu mineriadele și suspiciunile și provizoratul și politicianismul și averile și carierele și insensibilitatea ei. Însă aceasta e soluția la vedere, impusă de fapte. Salvarea, adevărata salvare, vine în realitate din poezie, personajul cel mai discret al cărții, cel în care Marin-Mălaicu Hondrari crede în surdină, fără pompă, fără ceremonial, și care nu doar că plutește pe deasupra frazelor, dar ajunge, adeseori, să le și locuiască intim.” Cosmin Ciotloș

The post Clandestin appeared first on LaDouaBufnite.

Traducere din limba portugheză de Dinu Flămând și Cristina Dăscălescu Dordea.
Ediție bilingvă, cu cinci gravuri în lemn de Mircia Dumitrescu.

Un recviem emoţionant, scris după moartea tatălui său, ilustrând şi secreta alchimie care ajunge în cazurile excepţionale să facă din frază manifestarea cea mai demnă a emoţiei este şi acest poem în proză a lui José Luís Peixoto. Vorbim de un poet, prozator şi eseist, om de litere de o splendidă mobilitate şi cretivitate, unul din numele reprezentative ale literaturii portugheze de astăzi, adus deja prin câteva titluri spre cititorul român, spre bucuria noastră. Tuturor ne moare din când câte o fiinţă dragă, şi totdeauna asumarea acestei enormităţi e imposibil de rostit. Mi-ai murit... continuă scriitorul să i se adreseze tatălui său. Îl vedem cum încearcă să ia în pumn această particulă posesivă, s-o întoarcă pe toate feţele. Scurtimea enunţului ne spune însă că durerea nu iese din piept... Emoţie pură!

 Dinu Flămând

The post Morreste-me/Mi-ai murit appeared first on LaDouaBufnite.

Ediţia a II-a revăzută şi adăugită

„Marius Chivu are o aplecare notabilă spre înregistrarea cutremurelor interioare, mascate de suprafeţe rigide, insensibile uneori. Durerile surde, resemnările, jumătăţile de adevăr, compromisurile, spaţiile dintre cuvinte şi priviri animă prozele într-un soi de crepuscul perpetuu. Este remarcabil echilibrul pe care reuşeşte să-l menţină între dramă şi comedia deseori absurdă a existenţei, între tandreţea şi lirismul anumitor pasaje şi nonşalanţa, puseurile de cinism ale imediatului.” (Cristina Chevereşan)

„Marile povestiri ale lui Marius Chivu sunt cele în care desenul epic contează mai puţin decât întorsăturile poveştii. Verva lui de povestitor funcţionează în povestirile despre lumea din Vama Veche şi despre satul alor săi. Aici prozatorul din el îşi dă drumul, cu o uluitoare poftă de a povesti şi cu observaţii tulburătoare.” (Cristian Teodorescu)

Nominalizări pentru Cartea Anului 2014 la Gala Industriei de Carte, Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iaşi şi Gala Radio România Cultural

The post Sfârșit de sezon. + 5 povestiri noi appeared first on LaDouaBufnite.

It’s been twelve years since inseparable childhood friends Lejla and Sara have spoken, but an unexpected phone call thrusts Sara back into a world she left behind, a language she’s buried, and painful memories that rise unbidden to the surface. Lejla’s magnetic pull hasn’t lessened despite the distance between Dublin and Bosnia or the years of silence imposed by a youthful misunderstanding, and Sara finds herself returning home, driven by curiosity and guilt. Embarking on a road trip from Bosnia to Vienna in search of Lejla’s exiled brother Armin, the two travel down the rabbit hole of their shared past and question how they’ve arrived at their present, disparate realities.

As their journey takes them further from their homeland, Sara realizes that she can never truly escape her past or Lejla—the two are intrinsically linked, but perpetually on opposite sides of the looking glass. As they approach their final destination, Sara contends with the chaos of their relationship. Lejla’s conflicting memories of their past, further complicated by the divisions brought on by the dissolution of Yugoslavia during their childhoods, forces Sara to reckon with her own perceived reality. LikeElena Ferrante’s My Brilliant Friend, Catch the Rabbit lays bare the intricacies of female friendship and all the ways in which two people can hurt, love, disappoint, and misunderstand one another.

The post Catch the Rabbit appeared first on LaDouaBufnite.

„Până la urmă, ce este Vântureasa lui Marius Chivu altceva decât poezie de dragoste? Mulţi au văzut în carte numai ce se vede imediat, accidentul cerebral teribil, tuburile de perfuzie, chingile, trepanarea şi copcile, agonia lângă patul bolnavei, afazia, bâiguielile, spitalul, capela cu lumânările, mizeria corpului paralizat. Pentru mine e limpede că «subiectul» atroce, neobişnuit, impresionant în sine al volumului n-a fost decât elementul său declanşator şi cutia sa de rezonanţă.
Cartea este, de fapt, o mărturie despre dragostea fără limite, sau dincolo de limite, a unui bărbat tânăr pentru o femeie numită Lidia, care se-ntâmplă să fie mama lui. Putem da la o parte toată recuzita spitalului şi-a suferinţei: dragostea rămâne. Căci, dincolo de atrocitate, avem în Vântureasa scene de tandreţe, joacă, râsete nebune, cuvinte şoptite-mpreună, amintiri distruse şi recompuse prin puterea legăturii (la propriu ombilicale) dintre două fiinţe care se iubesc şi care-şi inversează, peste decenii, rolurile, mama devenind fetiţa fiului ei.
Frazarea în sine e una dintre marile calităţi ale cărţii. Nu mi s-a întâmplat prea des să citesc o carte de versuri atât de reţinută, de sobră, de pură în formulări. Impresia de autentic, de emoţie vie, dar stoică, e imediată şi copleşitoare. Doar din loc în loc câteva poeme sparg printr-o imagerie surrealistă sau expresionistă această scriitură simplă, meditativă, care se extinde asupra întregii vieţi a personajului care vorbeşte. Confruntată cu urgenţa nenorocirii, viaţa explodează în mii de ţăndări şi-n cele din urmă în cenuşiu şi insignifianţă. Lidia este urgenţa, iar revelaţia cărţii este că ea a fost urgenţa dintotdeauna, din primele clipe ale mamei şi fiului împreună. Vântureasa este una dintre cele mai memorabile cărţi din noua poezie românească. O poezie a sincerităţii, a emoţiei şi a libertăţii interioare fără compromisuri.“ – MIRCEA CĂRTĂRESCU

The post Vântureasa de plastic (Carte cu autograf) appeared first on LaDouaBufnite.

Traducere din limba portugheză de Simina Popa

Autobiografia împletește realitatea cu ficțiunea într-un joc al oglinzilor ce pune față-n față doi mari scriitori: José Saramago și José Luís Peixoto.

În Lisabona anilor ’90, drumul unui tânăr scriitor aflat în plină criză existențială – similară celei pe care a trăit-o Peixoto însuși – se intersectează cu cel al unui mare scriitor mai vârstnic: José Saramago. Din relația celor doi se naște această poveste, în care granițele dintre ficțiune și autobiografie se diluează până la dispariție. José Luís Peixoto explorează în acest joc de oglinzi absolut unic creația literară și frontiera translucidă dintre viață și literatură. În același timp, își sondează propriile obsesii într-o proză plină de detalii și de lirism ce a marcat literatura contemporană portugheză.

The post Autobiografia (Carte cu autograf) appeared first on LaDouaBufnite.

Lămurire

beau un ceai cald
mă uit pe fereastră
telefonul mi-e mort
mi-e tare dor de tine.

tot ce fac e umbră şi scrum

sunt un îndrăgostit care are probleme
cu scrisul

orice altceva e infecţie

The post Urmele încercării appeared first on LaDouaBufnite.

Trei săptămâni în Himalaya. Povestea seducătoare a unui drum spre „streaşina lumii“, o călătorie şi o carte care te eliberează de tot ce-ţi prisoseşte înăuntru. Urci muntele coborând în tine.

„Să călătoreşti încontinuu, fără intenţia de a ajunge undeva. Ca stil de viaţă. Să nu te opreşti nicăieri mai mult de o zi, să saluţi lumea din mers în timp ce-ţi iei rămas-bun, niciodată la revedere... Să fii curios şi să te miri neîncetat ştiind că, dacă nu te miri, te rătăceşti! Să cauţi, să afli o poveste, să spui una, să mănânci aici, să dormi dincolo, mereu dinspre ceva înspre altceva, şi drumul să fie însăşi destinaţia în schimbare.

La sfârşit, relativa glorie de a urca pe Himalaya rămâne doar o chestiune neînsemnată. Pentru ca încercarea de a străbate acei munţi foarte înalţi înseamna să cobori la fel de mult în tine. Orice călătorie are destinaţii ascunse de care la început nu eşti pe deplin conştient. Trei săptămâni în Himalaya este şi despre aceste mici revelaţii.“ (Marius CHIVU)

Interviu cu Marius Chivu şi Mihai Moiceanu (HotNews.ro)

The post Trei săptămâni în Himalaya appeared first on LaDouaBufnite.

„Călătorim şi pentru a fi singuri, chiar dacă asta înseamnă singuri cu propria noastră lume. Planeta se învârte mai repede şi a devenit mai aglomerată, prin urmare mai familiară şi mai la îndemână decât oricând. Dar dacă-ţi doreşti cu adevărat, dacă eşti suficient de curios şi dispus să pleci pe bune, îmbrăţişând ocolurile şi nefamiliarul, vei descoperi că lumea are încă întinderi prea puţin bătute cu piciorul, colţuri ascunse, savori negustate, populaţii care vorbesc alte cuvinte şi care trăiesc într-un alt ritm, un alt timp, un alt fel de viaţă. E nevoie de un singur pas ca să pleci de undeva înspre altundeva. Uneori foarte departe.“

„„Aveam în cap de multã vreme America de Sud și Peru, iar câteva nopţi de surfing pe Internet m-au ajutat să mă decid asupra unor obiective interesante şi, pe cât posibil, mai puţin turistice. În primul rând Machu Picchu, pentru care însă am ales cel mai lung şi mai dificil traseu: Choquequirao, despre care toată lumea spunea că e neatractiv pentru turismul de masă. În al doilea rând, dar, poate, cel mai important: Nevado Mismi (5597 m), muntele unde se află izvorul Amazonului.Oamenii au călătorit şi au făcut marile descoperiri înainte de epoca digitală, folosind busole, hărţi incomplete şi propriile simţuri. Şi ce plăcere să foloseşti o hartă de hârtie! Fragilitatea ei, gestul amplu al desfăşurării, punerea degetului pe un punct minuscul şi exerciţiul imaginaţiei de a estima distanţele, de a completa tot ce nu se vede, de a „întrevedea" geografia reală, apoi momentul în care, ajuns în cele din urmă la destinaţie, locul căutat îşi etalează dimensiunile, întotdeauna surprinzătoare, sub privirea ta entuziastă! Ca să pleci la drum nu ai nevoie de aplicaţii, ai nevoie de aplecare."“ (Marius CHIVU)

The post Trei săptămâni în Anzi appeared first on LaDouaBufnite.

„Până la urmă, ce este Vântureasa lui Marius Chivu altceva decât poezie de dragoste? Mulţi au văzut în carte numai ce se vede imediat, accidentul cerebral teribil, tuburile de perfuzie, chingile, trepanarea şi copcile, agonia lângă patul bolnavei, afazia, bâiguielile, spitalul, capela cu lumânările, mizeria corpului paralizat. Pentru mine e limpede că «subiectul» atroce, neobişnuit, impresionant în sine al volumului n-a fost decât elementul său declanşator şi cutia sa de rezonanţă.
Cartea este, de fapt, o mărturie despre dragostea fără limite, sau dincolo de limite, a unui bărbat tânăr pentru o femeie numită Lidia, care se-ntâmplă să fie mama lui. Putem da la o parte toată recuzita spitalului şi-a suferinţei: dragostea rămâne. Căci, dincolo de atrocitate, avem în Vântureasa scene de tandreţe, joacă, râsete nebune, cuvinte şoptite-mpreună, amintiri distruse şi recompuse prin puterea legăturii (la propriu ombilicale) dintre două fiinţe care se iubesc şi care-şi inversează, peste decenii, rolurile, mama devenind fetiţa fiului ei.
Frazarea în sine e una dintre marile calităţi ale cărţii. Nu mi s-a întâmplat prea des să citesc o carte de versuri atât de reţinută, de sobră, de pură în formulări. Impresia de autentic, de emoţie vie, dar stoică, e imediată şi copleşitoare. Doar din loc în loc câteva poeme sparg printr-o imagerie surrealistă sau expresionistă această scriitură simplă, meditativă, care se extinde asupra întregii vieţi a personajului care vorbeşte. Confruntată cu urgenţa nenorocirii, viaţa explodează în mii de ţăndări şi-n cele din urmă în cenuşiu şi insignifianţă. Lidia este urgenţa, iar revelaţia cărţii este că ea a fost urgenţa dintotdeauna, din primele clipe ale mamei şi fiului împreună. Vântureasa este una dintre cele mai memorabile cărţi din noua poezie românească. O poezie a sincerităţii, a emoţiei şi a libertăţii interioare fără compromisuri.“ – MIRCEA CĂRTĂRESCU

The post Vântureasa de plastic appeared first on LaDouaBufnite.