Banatul otoman
42.00 lei cu TVA
Autor: Cristina Feneșan
Cristina FENEȘAN, în volumul BANATUL OTOMAN. STUDII ISTORICE, aduce noutăți fundamentale în cunoașterea instaurării suzeranității otomane (1541), a momentelor și aspectelor semnificative ale ocupării și stăpânirii Banatului de către Imperiul Otoman în perioada 1552-1716.
Pentru prima dată în istoriografia românească, aceste studii originale, care valorifică izvoare otomane și europene păstrate în arhivele din România, Turcia și Austria, analizează etapele și fazele de cucerire a Banatului de câmpie (1551-1552) și de înglobare a Banatului Lugojului și Caransebeșului, în 1658, în hotarele vilayetului Timișoara. Lucrarea prezintă aspecte particulare ale controlului otoman nemijlocit, care a fost introdus prin aplicarea metodelor clasice de integrare a Banatului în structurile administrativ-militare și fiscale ale Imperiului Otoman. Nu lipsesc studiile care surprind momente ale rezistenței opuse de locuitorii vilayetului Timișoara împotriva stăpânirii otomane, precum răscoala românilor și sârbilor din Banat din 1594, ori manifestările de împotrivire socială din a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
Volumul se adresează atât specialiștilor și studenților de la facultățile de Istorie, cât și iubitorilor de trecut dornici să afle interferențele dintre Orient și Occident, necesare pentru înțelegerea unei epoci complicate din istoria Banatului.
Revine în curând
Autor: Cristina Feneșan
Editura/Colecție: Ariergarda
An apariție: 2017
Nr. pagini: 480
Descriere carte: