Vorbește, memorie

Autor: Vladimir Nabokov

Traducător: Sanda Aronescu

Editura/Colecție: Polirom

An apariție: 2019

Nr. pagini: 320

Descriere carte:

O autobiografie rescrisă

„De-a lungul anilor, unii cititori s-au plîns că în aceste pagini Nabokov apare ca fiind răsfăţat, arogant şi egoist; toate acestea sunt adevărate, dar nu contează câtuşi de puţin. Prin însăşi natura ei, autobiografia e, inevitabil, un act lipsit de modestie, orice ar spune cei care o practică. Adevăratul ei subiect este – sau ar trebui să fie – dezvoltarea interioară şi exterioară, care nu poate fi descrisă altfel decît prin cufundarea în adîncul propriului sine. Memorialistul autentic este acela care, explorîndu-şi propria identitate, lasă să se întrevadă frînturi din ceea ce ne este comun tuturor, păstrîndu-şi totodată calitatea izbăvitoare a autoironiei.” (The Washington Post)

„Cînd scrie despre persoane sau lucruri iubite, Nabokov este irezistibil; cînd descrie pe cineva sau ceva ce detestă, îi face pe cititori să simtă, fie şi temporar, aceeaşi repulsie faţă de obiectul dispreţului său.” (The New York Review of Books)

Prezentare autor:

Vladimi Vladimirovici Nabokov s‑a născut în 23 aprilie 1899 la Sankt-Petersburg, într‑o familie foarte cultivată, astfel încît stăpînea impecabil franceza şi engleza încă din copilărie. În 1919, Nabokovii sînt nevoiţi să emigreze, iar în 1922 tatăl scriitorului este ucis de un fanatic rus la Berlin. Nabokov a studiat limbile slave şi romanice la Trinity College din Cambridge pînă în 1922. Apoi a locuit la Berlin (1923‑1937) şi Paris (1937‑1940), scriind cu fervoare, în rusă, mai multe romane, zeci de povestiri, sute de poeme şi cîteva drame. În 1925 s‑a căsătorit cu Vera Slonim. În perioada respectivă, şi‑a întreţinut familia din traduceri, lecţii de engleză şi tenis, precum şi ca autor de cuvinte încrucişate în rusă şi analist de şah. În 1940 a plecat în America, împreună cu soţia şi fiul său, de teamă să nu fie trimis într‑un lagăr de concentrare. A predat la universităţile Wellesley, Harvard şi Stanford. Între 1948 şi 1959 a fost profesor de literatură rusă la Cornell University. Pasionat de entomologie, Nabokov a descoperit în 1944 o (sub)specie de fluture care‑i va purta numele: Lycaeides melissa samuelis Nabokov. A tradus în engleză Evgheni Oneghin de Puşkin şi Un erou al timpului nostru de Lermontov. Este autorul mai multor lucrări de critică literară, dintre care studiul despre Gogol (1944) este foarte important pentru înţelegerea artei acestuia. Din seria rusă a scrierilor lui Nabokov, publicate sub pseudonimul V. Sirin, fac parte romanele Maşenka (1926), Rege, damă, valet (1928), Apărarea Lujin (1930), Ochiul (1930), Glorie (1932), Un hohot în beznă (1932), Disperare (1934), Invitaţie la eşafod (1936), Darul (1937-1938). După stabilirea în Statele Unite, începe strălucita sa carieră de romancier în limba engleză. Publică Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight (1941), Blazon de bastard (1947), Lolita (1955), Pnin (1957), Foc palid (1962, roman în versuri, cu adnotări), Ada sau ardoarea (1969), Lucruri transparente (1972) şi Priveşte-i pe arlechini! (1974). În 1967 îi apare volumul autobiografic Vorbeşte, memorie. Pentru activitatea sa literară, Nabokov a fost distins cu National Book Foundation Medal. S‑a stins din viaţă la Montreux, în 1977. Penultimul roman (1972) al lui Nabokov este dedicat, o dată în plus, puterii evocatoare a memoriei. „Lucrurile transparente” la care se referă titlul sînt, de fapt, oglinzi ale trecutului, mai mult decît ferestre spre acesta, căci ceea ce caută eroul romanului, „Hugh, un tip nu prea rafinat din punct de vedere sentimental şi nici un Personaj foarte bun”, este doar o iluzorie epifanie. Centrată pe patru călătorii, toate avînd efecte dramatice, ale protagonistului din America sa natală în Elveţia, acţiunea romanului, cu amestecul de intrigă poliţistă şi un aparent interes pentru senzaţional cunoscute din alte cărţi ale lui Nabokov, este doar un pretext pentru o ţesătură densă de aluzii literare şi culturale, polemici deghizate şi acrobaţii lingvistice.