Despre Bufnițe

Povestea noastră

Librăria independentă La Două Bufnițe din Timișoara s-a deschis în 2 decembrie 2016, la inițiativa a două prietene din copilărie, Oana Doboși și Raluca Selejan. Cele două prietene, absolvente ale Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, și-au propus să creeze un spaţiu cultural de referinţă, atât pentru timişoreni şi mediul artistic local, cât şi pentru turiştii care ne vizitează oraşul. Prin oferta de carte și evenimentele organizate, au creat un loc de poveste, cald şi prietenos, recomandat de cărţi atent selectate, predominant din literatura română şi universală, ştiinţe umaniste şi artă. De asemenea, cele două asociate și-au propus să îi apropie şi pe copii de carte, oferindu-le un spaţiu de lectură doar pentru ei. Prin evenimentele culturale şi oferta librăriei, au reușit să atragă şi să cultive un public care să aprecieze delicatesele, fie ele literare sau nu.

Astfel, la 1 an și jumătate de la deschiderea oficială a librăriei, aceasta a fost primită în Federația Europeană și Internațională a librarilor (European and International Bookseller Federation), a primit Premiul Librarul anului 2017 în cadrul Festivalului Internațional ”Poezia e la Bistrița”, numeroase interviuri în publicații print și online, la radio și la TV,  și, în luna iulie a anului trecut, cele două prietene asociate au ținut o prezentare despre ”The business of books is the business of life” în cadrul TEDx Floreasca. De asemenea, librăria a primit premiul de ”Regenerare urbană” din partea Asociației Urbaniștilor din Timișoara și a găzduit și organizat evenimente cu scriitori din țară, din Germania, Austria, Ungaria, Serbia, SUA și Islanda.

Echipa librăriei La Doua Bufnițe

Așa cum ne știți, suntem entuziasmați și încrezători, plini de idei, bucuroși să avem cititori care vin în librărie să citească, să cumpere cărți, să se întâlnească cu scriitori contemporani, să asiste și să participe la discuții despre literatură și alături de care să povestim despre lecturile noastre.
Când ne-am decis, în 2016, să deschidem o librărie independentă, am avut în minte și un portret al librarului, pentru că el este cel care, după scriitor și editor, citește cartea cu care cititorii vor pleca mai departe acasă.

Bufnite Oana Dobosi

Oana Doboși

co founder & managing partner

Absolventă a Facultății de Litere din Timișoara, UVT, specializarea Franceză-Română, cu un masterat în Politici editoriale la Universite Paris XIII, cu o experiență de 10 ani în managementul cultural și editorial, co-fondatoare și managing partner a librăriei independente La Două Bufnițe. Când nu e la librărie îi place să călătorească, să organizeze petreceri cu mulți, mulți prieteni și să facă balet. Când citește îi place să fie singură, singură.

Bufnite-Raluca-Selejan

Raluca Selejan

   co founder & managing partner

Absolventă a Facultății de Litere din Timișoara, specializarea Română-Engleză și a masteratului de Managementul Resurselor Culturale, are o experiență de 10 ani în comunicare și organizare de evenimente culturale și este managing partner a librăriei independente La Două Bufnițe. Pasionată de cărți și de lectură, adică Bufniță de profesie, îi plac arta și muzica (mai ales rock) și cel mai mult, după citit și librărit, îi place să meargă la concerte.  

Bufnite Livia Hektor

Livia Hektor

Librar

Absolventă a Facultății de Sociologie și Psihologie din Timișoara, UVT, specializarea Psihopedagogie specială, a urmat un masterat în Integrarea copiilor cu CES. Pasionată de educație, cu precădere de educația preșcolară, a lucrat un an ca educatorare la gradinița din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie Infantilă și un an la Centrul Școlar pentru Educatie Incluzivă “Constantin Pufan”, apoi a devenit librar. Cu o experienta de peste 10 ani de librarie, a continuat și cu organizarea activităților pentru copii.
Îi place ciocolata, e fascinată de Japonia, e pasionată de fotografie și de lectura, îi plac câinii și lista poate continua.
La Bufnițe librărește, meșterește, poveșterește și copilărește.

Bufnite Snejana Ung

Snejana Ung

Librar

A absolvit Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, specializarea Română-Engleză. A urmat apoi masteratul de Literatură și cultură din cadrul aceleiași universități. În prezent scrie o teză de doctorat a cărei temă e literatura despre fosta Iugoslavie ca world literature.
E pasionată de literatură, îi plac drumețiile și călătoriile, iar la Bufnițe librărește.

Bufnite Alexandru Higyed

Alexandru Higyed

Librar

Din Șiria, județul Arad, absolvent al Facultății de Litere, Istorie și Teologie, secțiunea Limbi și Literaturi, Română – Engleză. În prezent student la masteratul de Studii Americane din cadrul aceleiași facultăți. Editor și traducător la Asociația Culturală Contrasens.
Îi place muzica rock, folk și blues, poeziă, literatură americană, e pasionat de jurnalism și media.

Programare evenimente

contact@ladouabufnite.ro

Ne găsiti și pe Facebook

Contact

0799 704 110