Institutul Prezentului lansează în luna noiembrie primele numere ale seriei Parkour — o colecție de micro-publicații de artist, în format bilingv română-engleză, dedicate artiștilor:

– Miriam Răducanu, „Cronica unui dans de cameră” | “Chronicle of a Chamber Dance”
– Octavian Nemescu, „O muzică în așteptare” | “A Music in Anticipation”
– Ion Grigorescu, „Despre artistul realist” | “On the Realist Artist”
– Constantin Flondor, „Privirea care rescrie spațiul” | “The Gaze that Rewrites Space”
– Lia Perjovschi, „Cunoaștere și context” | “Knowledge and Context”

Seria Parkour oferă cititorului acces nemijlocit la o seamă de teme, noţiuni şi întîlniri determinante, care au captat interesul unor personalităţi marcante din domeniul artelor vizuale şi performative în România, oferindu-le acestora posibilitatea de a realiza un corpus de lucrări excepţionale. Seria analizează un număr restrîns de proiecte şi experienţe artistice, utilizînd interviul ca instrument de consemnare a unor naraţiuni nemediate. Formatul propus introduce cititorului o imagine de ansamblu asupra condiţiilor specifice, spaţiale şi materiale, ale practicii artiştilor în cauză, asupra ideilor abordate în lucrările lor, a istoriilor comune şi a influenţelor, a credinţelor personale şi a procesului continuu de conceptualizare a practicii lor.

Împletind text şi imagini într-o publicaţie extrem de condensată, de 32 de pagini, seria devine un document cu final deschis, care distilează aspecte semnificative ale istoriei culturale recente, readucînd în prim-plan importanţa memoriei în surprinderea trăsăturii unui anumit timp artistic, a unei opere de artă, a unei turnuri conceptuale. Ea relatează poveştile artiştilor şi invită cititorii să le urmărească şi să le considere drept o altă cale de înţelegere a unor strategii şi abordări estetice subiective.

Seria Parkour este editată de Alina Șerban și Ștefania Ferchedău, designul este realizat de Radu Manelici, iar producția de către Atelier Fabrik.

Evenimentele de lansare se vor desfășura astfel:

– 11 noiembrie, 16:30, Timișoara, Librăria La Două Bufnițe (Piaţa Unirii nr. 11, intrare din Matei Corvin).
– 12 noiembrie, 17:30, Cluj, Galeria Plan B, Fabrica de Pensule, în cadrul Festivalului Temps d’Images (str. Henri Barbusse nr. 59-61).
– 14 noiembrie, 16:00, Iași, Centrul de Cercetare Estetică și Creație Artistică, Universitatea de Arte „George Enescu” (str. Sărăriei nr. 189).
– 15 noiembrie, 19:00, București, Cărturești Carusel (str. Lipscani nr. 55).

Editorii ar dori să le mulţumească pentru generozitatea şi susţinerea necondiționată oferită în realizarea acestor publicaţii lui Miriam şi Cornel Răducanu, lui Octavian și Ericăi Nemescu, lui Ion Grigorescu, lui Constantin Flondor și Liei Perjovschi, Claudiei Lie, lui Radu Manelici, Nicoletei Radu și Anamariei Rulea.

Institutul Prezentului (IP) este o platformă de cercetare și resurse artistice în domeniul culturii vizuale și performative creată de Ștefania Ferchedău și Alina Șerban. Centrat pe artiști și istoriile lor personale, pe experiențe determinate temporal și forme de arhivare, Institutul examinează diverse practici și situații din trecutul recent pînă în prezent din perspectivă transnațională și transculturală.

Parteneri evenimente lansare: Cărturești Carusel (București), Colectiv A — Festivalul Temps d’Images (Cluj), Centrul de Cercetare Estetică, Universitatea de Arte „George Enescu” (Iași) La Două Bufnițe (Timișoara).

Primele 5 numere ale seriei Parkour sînt realizate în cadrul proiectului „Atlas de istorie personală”.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului București — ArCuB.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sînt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Contact: ip@institutulprezentului.ro, www.institutulprezentului.ro.