Vă prezentăm noua colecţie Polirom Junior, pentru copiii şi adolescenţii cărora le place:
să fie grozavi de ştiutori şi de citiţi;
să fie tot timpul atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor;
să recunoască nedreptăţile şi să ia atitudine în faţa celor care nu au curaj să se apere;
să fie înţelegători şi răbdători cu cei mai timizi decât ei;
să creadă în lumi magice şi în puterea imaginaţiei.
Aşa cum poate aţi dedus deja, cărţile din noua serie Polirom Junior sunt perfecte pentru a învăţa lucruri noi despre ceea ce se întâmplă în interiorul nostru şi în jurul nostru, ne fac atenţi la realităţile înconjurătoare sau ne duc în lumi în care amulete speciale, moştenite din generaţie în generaţie sunt magice şi în care prin lectură, putem salva lumi ale imaginaţiei.
“Colecția Junior este sora mai mică a Bibliotecii Polirom, este spațiul în care își găsesc loc atât cărțile pentru copii scrise de autorii noștri consacrați, cât și locul în care ne permitem și noi să ne jucăm puțin. Să ne jucăm serios, bineînțeles!” Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecţiei
De la ora 18.00, scriitori-părinţi vă aşteaptă cu amulete la o seară de lectură şi de concursuri:
Casa Heap, de Edward Carey, primul volum al Trilogiei Iremonger – Radu Pavel Gheo
Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său, de Elif Sahak – Alina Radu
Viaţa secretă a albinelor, de Sue Monk Kidd – Simona Constantinovici
În căutarea lui Audrey, de Sophie Kinsella – Daniela Raţiu
Tombolă: Prin tragere la sorţi, vor fi aleşi 4 câştigători care vor primi câte un exemplar din cele 4 titluri Polirom Junior, un tricou din partea librăriei şi un curs de scriere creativă de 4 săptămâni.