Balonul Pavat cu Intenții Bune aduce Cartea năsoaselor & prietenii ei la librăria La Două Bufniţe

Pe 1080 iulie 2017, Maurizio Furlini – autor al volumului „Ifosierul”, pe care speră să-l și citească într-o zi, absolvent al Înaltei Școli de Idei, Comprese și Bășini – primește un e-mail de la Hermina de Ditai-Nasul, care îl invită la Castelul din Piftie, unde să predea toate ifosele imaginate altețelor regale. De aici începe minunata și strania aventură a faimosului motanier în universul Ditai-Năsoez. Iar de la ifose până la încercarea – din seria misiune imposibilă – de a le găsi prințeselor de Ditai-Nasul niște soți pe măsură, nu mai este decât un pas.

Într-un ritm alert, cu umor, o fină ironie și o mulțime de referințe culturale, Editura Vellant şi Librăria La Două Bufniţe vă invită să pășiți în lumea nebună, colorată și plină de miez din Cartea năsoaselor. Vineri, 27 ianuarie, de la ora 18:00, scriitoarea Daniela Raţiu și bloggeriţa Adina Borcan vă vor introduce în lumea Ditai-Năsoeză, iar Alexandra Rusu, cea care a (tran)scris pățaniile motanierului, va fi prezentă pentru a vă povesti despre încântătorul univers Ditai-Năsoez.

Indiferent de mărimea nasului dumneavoastră, sunteți așteptați să participați la adunare!

***

 

Despre Cartea năsoaselor

 

„Bine ați venit în scârboasa, dar fascinanta și chiar fermecătoarea lume a năsoaselor! Veți fi uimiți, îngrețoșați, încântați și mai cu seamă veți râde cu poftă. E o lume în care vă veți simți foarte bine și în care veți vrea să mai rămâneți și după terminarea cărții. Alexandra Rusu oferă un spectacol plin de imaginație și umor, în care se adresează copiilor și adulților deopotrivă. Cu toții au de câștigat dacă intră în jocul ei, în lumea ei” – Cezar Paul-Bădescu.

„Un motan, Maurizio Furlini, trei prințese, Hermina, Sandrina și Carina, Michael Jackson, un castel din piftie, Miaus Maximus, James Joyce, farmacia lui Bili Bambao, zeul Eros și un concurs de frumusețe sunt doar câteva dintre rotițele care compun mecanismul dement al acestui fals basm, adresat celor mai rafinați cititori. Cartea năsoaselor e o fantezie ironică, o feerie sarcastică și grotescă, cea mai țăcănită carte pe care am citit-o de multă vreme încoace, care ar putea concura de la egal la egal metaficțiunile lui Donald Barthelme sau Robert Coover” – T.O. Bobe.

„Pentru mine, e o carte despre mărime, despre ființe care nu se potrivesc nicicum cu lumea lor. Și nu e că nu vor să se adapteze. Chiar vor, chiar încearcă. Dar, dacă ele cresc, lumea le vrea mici. Dacă se micșorează, lumea le vrea mari. Și tot așa. Nu știu dacă e o carte pentru copii, deși mi s-a spus că e, cum nu știu dacă e o carte veselă, deși multă lume a râs cu lacrimi. Cred că e pentru oricine s-a simțit vreodată așa cum am descris mai sus. Ilustrația Loretei Isac e o poveste în sine, uneori chiar o altă poveste decât cea scrisă, a fost un proces plin de adrenalină. Sunt niște desene puternice, vreau să-mi tatuez unul dintre ele” – Alexandra Rusu.

 

Despre autoarea Cărții năsoaselor

Alexandra Rusu este editor de carte, digital copywriter, co-fondator Booktopia.ro. A publicat în Evenimentul zilei, New York Times Book Review, Cosmopolitan, The Institute și în antologia De la Waters la Similea: Oameni cool scriu despre muzica lor (Humanitas, 2013).

Despre ilustratoarea Cărții năsoaselor

Loreta Isac este artist și ilustrator. Printre expozițiile personale se numără Untitled forest (2013), The End of the Bunny Year și Bunny Year (2011). A ilustrat Rețete alese pentru prinți și prințese, de Anca Lungu (2015) și A opta povestire fără titlu, de Silvia Marinescu (Editura Vellant, 2015).