Cornul inorogului

39.95 lei cu TVA

Autor:Bogdan Creţu

„Urmărind anii de ucenicie și călătorie ai lui Dinu Zărnescu, Bogdan Crețu îi recuperează prospețimea prin inepuizabilul său libido scriptural, lansîndu-se într-un biografism bine fantasmat, și ne poartă, dezinvolt, de la țară la oraș, din spațiul academic românesc în cel occidental, din căminele studențești și amfiteatre în muzee, la operă, în metroul parizian – peste tot, cu o mare foame de medii și tipologii. Dar, în primul rînd, ne oferă – între gasconadă și dramă, cînd liric, cînd sarcastic, cînd ca un moralist autoironic – o galerie fără egal de personaje feminine, revizitînd – pe cît de exuberant, pe atît de nuanțat – erosul și polemizînd indirect cu tezele uniformizatoare și castratoare ale ideologiilor de gen. Bogdan Crețu oferă, cu primul său roman, o carte pentru toată lumea (însă nerecomandabilă minorilor [sic!], plină de vervă picarescă și bulimie livrescă, puștească și înțeleaptă, realistă pînă la a atinge, pe alocuri, un naturalism crud și ireală, cînd trebuie, pînă la transfigurare.” (O. Nimigean)

„Personajul central, scriitor la viața lui, apare în scena de la începutul romanului grăbindu-se spre spitalul în care tatăl său trage să moară, pentru ca în ultima pagină să-l vedem grăbindu-se parcă să iasă din scena vieții, într-un Porsche Panamera care rulează cu 230 de kilometri pe oră spre Paris. Instinctul morții, așadar, încadrează o narațiune predominant erotică. Romanul îmi amintește de Dragostea în vremea holerei și mai ales de declarația lui Gabriel García Márquez la apariția cărții: «Este pentru prima dată cînd am avut curajul să scriu patru sute de pagini numai despre dragoste». Și în cazul lui Bogdan Crețu este pentru prima dată, dar curajul său îl văd îndoit, dat fiind că povestea lui se întîmplă în România, unde o scriitoare de etnie șvabă-evreiască, viitoare laureată a Nobelului literar, violată de trei securiști, naște în exil o fată pe care o botează Romanița, al cărei tată îl consideră a fi Poporul Român.” (Radu Aldulescu)

În stoc

ISBN 9789734683833 Categorie

Autor: Bogdan Creţu

Traducător:

Editura/Colecție: Polirom. Ego. Proză

An apariție: 2021

Nr. pagini: 408

Ilustrator:

Descriere carte: „Urmărind anii de ucenicie și călătorie ai lui Dinu Zărnescu, Bogdan Crețu îi recuperează prospețimea prin inepuizabilul său libido scriptural, lansîndu-se într-un biografism bine fantasmat, și ne poartă, dezinvolt, de la țară la oraș, din spațiul academic românesc în cel occidental, din căminele studențești și amfiteatre în muzee, la operă, în metroul parizian – peste tot, cu o mare foame de medii și tipologii. Dar, în primul rînd, ne oferă – între gasconadă și dramă, cînd liric, cînd sarcastic, cînd ca un moralist autoironic – o galerie fără egal de personaje feminine, revizitînd – pe cît de exuberant, pe atît de nuanțat – erosul și polemizînd indirect cu tezele uniformizatoare și castratoare ale ideologiilor de gen. Bogdan Crețu oferă, cu primul său roman, o carte pentru toată lumea (însă nerecomandabilă minorilor [sic!], plină de vervă picarescă și bulimie livrescă, puștească și înțeleaptă, realistă pînă la a atinge, pe alocuri, un naturalism crud și ireală, cînd trebuie, pînă la transfigurare.” (O. Nimigean)

„Personajul central, scriitor la viața lui, apare în scena de la începutul romanului grăbindu-se spre spitalul în care tatăl său trage să moară, pentru ca în ultima pagină să-l vedem grăbindu-se parcă să iasă din scena vieții, într-un Porsche Panamera care rulează cu 230 de kilometri pe oră spre Paris. Instinctul morții, așadar, încadrează o narațiune predominant erotică. Romanul îmi amintește de Dragostea în vremea holerei și mai ales de declarația lui Gabriel García Márquez la apariția cărții: «Este pentru prima dată cînd am avut curajul să scriu patru sute de pagini numai despre dragoste». Și în cazul lui Bogdan Crețu este pentru prima dată, dar curajul său îl văd îndoit, dat fiind că povestea lui se întîmplă în România, unde o scriitoare de etnie șvabă-evreiască, viitoare laureată a Nobelului literar, violată de trei securiști, naște în exil o fată pe care o botează Romanița, al cărei tată îl consideră a fi Poporul Român.” (Radu Aldulescu)

Prezentare autor: Bogdan Crețu (n. 1978) este critic și istoric literar, eseist. A publicat sute de studii și de articole în reviste academice și culturale, e coautor al unor sinteze apărute la edituri prestigioase din țară și străinătate. Autor a șapte volume de istorie literară, multi-premiate, dintre care cel mai important este Inorogul la Porțile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir. Actualmente ține o rubrică de cronică literară în revista „Observator cultural”. Romanul Cornul inorogului, pe care îl socotește o formă de bovarism, reprezintă debutul lui în ficțiune.