Niciodată nu e de ajuns. Neuroștiința și experiența dependenței

45.00 lei cu TVA

Autor:Judith Grisel

udith Grisel renunțase la studii și consuma zilnic droguri cand a început să ia în considerare faptul că ar putea descoperi o soluție vindecătoare pentru dependența ei. A devenit cercetător în neuroștiințe, încercând să înțeleagă mecanismele neuronale ale stărilor ce-i guvernau adicția.

În Niciodată nu e de ajuns autoarea împărtășește ceea ce ea și alți cercetători din domeniul neuroștiințelor au aflat despre consumul de droguri, completând informația științifică cu fragmente din experiența personală, subliniind modul în care creierul unui dependent este diferit de al celorlalți oameni, atât înainte, cât și după consumul cronic.

Judith Grisel descrie care sunt aspectele care împing oamenii la dependență de droguri, ce îi poate ajuta să se recupereze și argumentează convingerea ei fermă că un „tratament” pentru adicție nu poate fi găsit în creier, ci în modul în care interacționăm cu comunitatea din care facem parte.

Judith Grisel este cercetător în neuroștiințe și profesor de psihologie la Universitatea Bucknell. Cercetările ei recente explică diferitele traiectorii ale consumului excesiv de alcool.

Așa cum copiii au nevoie de autonomie în doze mici ca să învețe înfrânarea, desigur că nici celor aflați în tratament nu li se poate încredința propria persoană dintr‑odată. Însă datorită sprijinului social, a unei palete largi de alternative atractive și probabil intervențiilor medicale pe termen scurt, putem învăța să alegem viața în detrimentul morții, în ciuda imperfecțiunilor ei evidente. Până la urmă, această libertate este antidotul dependenței. Când mi se întâmplă să aud abstinenții afirmând că consumul nu mai este o opțiune, tresar. Tocmai, că este o opțiune. Exact despre asta este vorba.
Judith Grisel

Agenții federali, moartea prietenilor, interdicțiile și evacuările, sevrajul fizic și alte miliarde de tragedii n‑au fost suficiente ca să mă împingă la schimbare. În schimb, iubirea și apropierea umană au reușit. Dorința tatălui meu de a fi văzut împreună cu mine și de a mă trata cu bunătate mi‑a despicat carapacea defensivă de raționalizări și de justificări. A deschis inima singuratică pe care niciunul dintre noi nu bănuia că o mai aveam.
Judith Grisel

În stoc

ISBN 9786064011046 Categorii ,

Autor: Judith Grisel

Traducător: Sorana Oțetea

Editura/Colecție: Trei

An apariție: 2021

Nr. pagini: 280

Ilustrator:

Descriere carte: udith Grisel renunțase la studii și consuma zilnic droguri cand a început să ia în considerare faptul că ar putea descoperi o soluție vindecătoare pentru dependența ei. A devenit cercetător în neuroștiințe, încercând să înțeleagă mecanismele neuronale ale stărilor ce-i guvernau adicția.

În Niciodată nu e de ajuns autoarea împărtășește ceea ce ea și alți cercetători din domeniul neuroștiințelor au aflat despre consumul de droguri, completând informația științifică cu fragmente din experiența personală, subliniind modul în care creierul unui dependent este diferit de al celorlalți oameni, atât înainte, cât și după consumul cronic.

Judith Grisel descrie care sunt aspectele care împing oamenii la dependență de droguri, ce îi poate ajuta să se recupereze și argumentează convingerea ei fermă că un „tratament" pentru adicție nu poate fi găsit în creier, ci în modul în care interacționăm cu comunitatea din care facem parte.

Judith Grisel este cercetător în neuroștiințe și profesor de psihologie la Universitatea Bucknell. Cercetările ei recente explică diferitele traiectorii ale consumului excesiv de alcool.

Așa cum copiii au nevoie de autonomie în doze mici ca să învețe înfrânarea, desigur că nici celor aflați în tratament nu li se poate încredința propria persoană dintr‑odată. Însă datorită sprijinului social, a unei palete largi de alternative atractive și probabil intervențiilor medicale pe termen scurt, putem învăța să alegem viața în detrimentul morții, în ciuda imperfecțiunilor ei evidente. Până la urmă, această libertate este antidotul dependenței. Când mi se întâmplă să aud abstinenții afirmând că consumul nu mai este o opțiune, tresar. Tocmai, că este o opțiune. Exact despre asta este vorba.
Judith Grisel

Agenții federali, moartea prietenilor, interdicțiile și evacuările, sevrajul fizic și alte miliarde de tragedii n‑au fost suficiente ca să mă împingă la schimbare. În schimb, iubirea și apropierea umană au reușit. Dorința tatălui meu de a fi văzut împreună cu mine și de a mă trata cu bunătate mi‑a despicat carapacea defensivă de raționalizări și de justificări. A deschis inima singuratică pe care niciunul dintre noi nu bănuia că o mai aveam.
Judith Grisel

Prezentare autor: