Linia de Contur 2
60.00 lei cu TVA
Autor:Daniel Cristea-Enache
În completarea volumului de studii critice dedicate prozei, Daniel Cristea-Enache sistematizează, în Linia de contur – Cronici literare II, o valoroasă panoramă a poeziei românești din ultimul secol, de la creația lirică a lui George Bacovia până la antologiile autorilor contemporani. Sub lupa receptării meticuloase a textelor poetice, orientată printr-un exigent filtru axiologic, se dezvăluie impresionanta panoplie de tehnici hermeneutice ale cronicarului literar, precum și atenta explorare a contextelor istorice și culturale care au făcut posibile zonele de convergență tematică în interiorul diferitelor generații de poeți. Limpiditatea gândirii critice și rafinamentul spiritului analitic reliefează profilul unic al fiecărei cronici, articulând, în același timp, justa valoare a creațiilor examinate. Dincolo de curente și orientări, centre și grupări literare, poeziile pot rămâne simple exerciții de versificație sau, dimpotrivă, pot trece proba timpului, devenind puncte de referință într-o viitoare istorie a literaturii române.
Revine în curând
Autor: Daniel Cristea-Enache
Traducător:
Editura/Colecție: Spandugino
An apariție: 2021
Nr. pagini: 1008
Ilustrator:
Descriere carte: În completarea volumului de studii critice dedicate prozei, Daniel Cristea-Enache sistematizează, în Linia de contur – Cronici literare II, o valoroasă panoramă a poeziei românești din ultimul secol, de la creația lirică a lui George Bacovia până la antologiile autorilor contemporani. Sub lupa receptării meticuloase a textelor poetice, orientată printr-un exigent filtru axiologic, se dezvăluie impresionanta panoplie de tehnici hermeneutice ale cronicarului literar, precum și atenta explorare a contextelor istorice și culturale care au făcut posibile zonele de convergență tematică în interiorul diferitelor generații de poeți. Limpiditatea gândirii critice și rafinamentul spiritului analitic reliefează profilul unic al fiecărei cronici, articulând, în același timp, justa valoare a creațiilor examinate. Dincolo de curente și orientări, centre și grupări literare, poeziile pot rămâne simple exerciții de versificație sau, dimpotrivă, pot trece proba timpului, devenind puncte de referință într-o viitoare istorie a literaturii române.
Prezentare autor: Daniel Cristea-Enache, doctor în filologie (summa cum laude), critic și istoric literar, este director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România, redactor-șef adjunct la revista România literară și director al revistei online Literatura de azi. Conferențiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din București, a fost Guest of the Rector la New Europe College. Publicând 15 cărți și peste 1.000 de cronici, a primit numeroase premii și distincții literare. În 2019 a fost ales vicepreședintele European Writers’ Council. A primit Premiul de debut al revistei România literară, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România și Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române pentru volumul Concert de deschidere (2001), Premiul pentru critică și istorie literară al Asociației Scriitorilor din București pentru volumul Un om din est. Studiu monografic (2006), Premiul pentru critică literară acordat de Ministerul Culturii pentru volumul Timpuri noi. Secvențe de literatură română (2009), Premiul Cartea anului al Asociației Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare pentru volumul Aproape liber (2016), Premiul pentru critică, eseu și istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Linia de contur – Cronici literare I (2019).