De ce scriem

49.95 lei cu TVA

Autor: Philip Roth s-a născut în Newark, New Jersey, în 19 martie 1933. Al doilea copil al unui cuplu de americani din a doua generaţie, Bess şi Herman Roth, Philip Roth a crescut în marea comunitate evreiască din Weequahic, un cartier la care avea să revină în scrierile lui. După absolvirea liceului din Weequahic în 1950, a urmat cursurile Universităţii Bucknell din Pennsylvania şi ale Universităţii din Chicago, unde a primit o bursă pentru a-şi definitiva masterul în literatură engleză. În 1959 a publicat La revedere, Columbus – o selecţie de povestiri şi o nuvelă –, pentru care a primit National Book Award. Zece ani mai tîrziu, publicarea celui de-al patrulea roman al său, Complexul lui Portnoy, i-a adus lui Roth aprecierea criticii şi succesul comercial, consolidîndu-i poziţia printre cei mai buni scriitori tineri americani. Roth este autorul a treizeci şi una de cărţi, printre ele numărîndu-se şi cele care urmăresc destinul lui Nathan Zuckerman şi pe al unui narator imaginar pe nume Philip Roth, prin care scriitorul a explorat şi a dat glas complexităţii vieţii americane în secolele XX şi XXI. Contribuţia durabilă a lui Roth la evoluţia literaturii a fost larg recunoscută de-a lungul vieţii sale, nu doar în America, ci şi în străinătate. Printre alte distincţii, a primit Pulitzer Prize, International Man Booker Prize, a fost de două ori cîştigător al National Book Critics Circle Award şi National Book Award şi i-au fost conferite distincţiile National Medal of Arts şi National Humanities de preşedinţii Clinton şi Obama. Philip Roth a murit în 22 mai 2019, la vîrsta de optzeci şi cinci de ani, la şase ani după ce renunţase la scris.

În stoc

ISBN 9789734675944 Categorii ,

Despre carte: Traducere din limba engleză şi note de Radu Pavel Gheo

De ce scriem, ultimul volum antum al lui Philip Roth, publicat iniţial în prestigioasa colecţie „Library of America”, cuprinde eseurile, interviurile, reacţiile polemice şi comentariile critice ale marelui autor american, apărute de-a lungul cîtorva decenii.

„E interesant să şarjezi asupra propriei persoane, mult mai interesant decît să cîştigi. Pentru mine, munca, scrisul în sine, înseamnă transformarea nebuniei proprii în nebunia celuilalt. Trebuie să fii îngrozitor de naiv ca să nu înţelegi că scriitorul este un actor care pune în scenă ceea ce ştie cel mai bine – cu atît mai mult atunci cînd adoptă masca persoanei întîi singular. Asta s-ar putea să fie cea mai bună mască din cîte există pentru al doilea eu. Unii (mulţi) se prefac mai simpatici decît sînt, iar alţii se prefac mai antipatici. Asta n-are nici o importanţă. Literatura nu e un concurs de frumuseţe morală. Forţa ei se naşte din siguranţa şi cutezanţa cu care intri în pielea personajului – importantă e convingerea ce însufleţeşte gestul. Cînd e vorba de un scriitor, nu trebuie să te întrebi Ce-l face să se poarte atît de urît?, ci Ce are de cîştigat dacă îşi pune masca asta?” (Philiph Roth)

Autor: Philip Roth

Traducător:Radu Pavel Gheo

Editura/Colecție: Polirom

An apariție: 2018

Nr. pagini: 640

Ilustrator: