apără pe cineva de tine
26.25 lei cu TVA
Autor:Cristina Stancu
mereu am vrut să port în mine antidotul pentru un fenomen
răspândit, ca viața trăită în documente word trimise încontinuu
altcuiva. visez podul de piatră care s-a dărâmat doar el făcea
legătura între noi și societățile la care contribuiam. încearcă
doar să înțelegi mecanismul necesar unei vieți pentru a nu fi
nimic din ce trebuia, o femeie mi-a vândut un cartuș cu pachete
de țigări pline de carton, farmacista povestește că femeile vin
după teste de sarcină, bărbații după pastila de a doua zi. îmi e
greu să simt ceva pentru aceste locuri. e nevoie de tot mai mult
alcool pentru a bruia gesturile, oamenii, aritmia
sfaturile se leagă într-un discurs despre țesuturi benigne
acoperind matern corpul în lichid antibacterian. victimologia,
știința victimei, plasează omul în public, suntem într-o grădină
zoologică fără îngrijitori ne spunem la revedere prin aplicații
de recunoaștere facială. vedem umeri noduroși, tristețea femeii
îndobitocite, educația ei emoțională primită de la copilul retardat
plecările cu uși trântite au fost sunetele reacțiilor cunoscute
acum când nu mai pot suporta urlete vorbesc despre un interior
care nu mai există oamenilor pe care nu-i recunosc. trebuie să
nu povestesc ce simt pentru a acumula căldură umană, într-o
zi ne vom apropia atât de mult încât nu vom mai putea renunța
la ce am înțeles. am crezut mereu că îmi simt mai acut corpul
datorită unui transplant greșit de existență
primul strat al pielii este țesut mort
îl folosim pentru a atinge
acum că ne-au rămas doar conceptele despre viața reală
știm că nimic nu mai e necesar
simțim legături despre care nu vorbim
În stoc
Autor: Cristina Stancu
Traducător:
Editura/Colecție: Casa de Pariuri Literare
An apariție: 2021
Nr. pagini: 64
Ilustrator:
Descriere carte: mereu am vrut să port în mine antidotul pentru un fenomen
răspândit, ca viața trăită în documente word trimise încontinuu
altcuiva. visez podul de piatră care s-a dărâmat doar el făcea
legătura între noi și societățile la care contribuiam. încearcă
doar să înțelegi mecanismul necesar unei vieți pentru a nu fi
nimic din ce trebuia, o femeie mi-a vândut un cartuș cu pachete
de țigări pline de carton, farmacista povestește că femeile vin
după teste de sarcină, bărbații după pastila de a doua zi. îmi e
greu să simt ceva pentru aceste locuri. e nevoie de tot mai mult
alcool pentru a bruia gesturile, oamenii, aritmia
sfaturile se leagă într-un discurs despre țesuturi benigne
acoperind matern corpul în lichid antibacterian. victimologia,
știința victimei, plasează omul în public, suntem într-o grădină
zoologică fără îngrijitori ne spunem la revedere prin aplicații
de recunoaștere facială. vedem umeri noduroși, tristețea femeii
îndobitocite, educația ei emoțională primită de la copilul retardat
plecările cu uși trântite au fost sunetele reacțiilor cunoscute
acum când nu mai pot suporta urlete vorbesc despre un interior
care nu mai există oamenilor pe care nu-i recunosc. trebuie să
nu povestesc ce simt pentru a acumula căldură umană, într-o
zi ne vom apropia atât de mult încât nu vom mai putea renunța
la ce am înțeles. am crezut mereu că îmi simt mai acut corpul
datorită unui transplant greșit de existență
primul strat al pielii este țesut mort
îl folosim pentru a atinge
acum că ne-au rămas doar conceptele despre viața reală
știm că nimic nu mai e necesar
simțim legături despre care nu vorbim
Prezentare autor: Cristina Stancu (n. 1990) a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București. În 2017 a debutat cu volumul de poezie teritorii (Editura Tracus Arte), care a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, precum și Premiul „Iustin Panța” pentru debut. În 2021 a publicat volumul de poezie apără pe cineva de tine (Casa de Pariuri Literare). Textele sale au fost traduse în engleză, greacă și slovenă.