José Saramago

29.95 lei cu TVA

Autor:Domeniu: Literatură universală -> Portugheză

Premiul Nobel pentru Literatură 1998

Traducere din limba portugheză şi note de Simina Popa

Publicat în 1980, Ridicat de la pământ urmăreşte destinul mai multor generaţii ale familiei Vreme-Rea, ţărani săraci, fără pământ, cum fuseseră şi bunicii lui Saramago – cartea este, de altfel, una dintre cele profund personale ale celebrului scriitor. Desfăşurat în Alentejo, o provincie din sudul Portugaliei, romanul schiţează viaţa grea dusă de ţărani pe fundalul mai multor evenimente sau fenomene politice – trecerea Portugaliei la statutul de Republică, două războaie mondiale, un atentat la viaţa dictatorului Salazar –, care însă nu au nici un efect benefic asupra păturii de jos. Realitatea sumbră în care trăiesc aceşti oameni asupriţi de moşieri ajunge să cunoască schimbarea abia odată cu insinuarea comunismului şi a marilor lui promisiuni, niciodată împlinite. Dincolo de tema pământului şi a conflictelor generate de veşnicele nedreptăţi sociale ori de comentariile politice, interpretări ce conferă poveştii o dimensiune actuală, cuceritoare în lectura romanului sunt mai ales umorul lui Saramago şi stilul său bine-cunoscut.

În stoc

ISBN 9789734688388 Categorii ,

Autor: Domeniu: Literatură universală -> Portugheză

Traducător: Simina Popa

Editura/Colecție: Polirom. Top 10+

An apariție: 2022

Nr. pagini: 448

Ilustrator:

Descriere carte: Premiul Nobel pentru Literatură 1998

Traducere din limba portugheză şi note de Simina Popa

Publicat în 1980, Ridicat de la pământ urmăreşte destinul mai multor generaţii ale familiei Vreme-Rea, ţărani săraci, fără pământ, cum fuseseră şi bunicii lui Saramago – cartea este, de altfel, una dintre cele profund personale ale celebrului scriitor. Desfăşurat în Alentejo, o provincie din sudul Portugaliei, romanul schiţează viaţa grea dusă de ţărani pe fundalul mai multor evenimente sau fenomene politice – trecerea Portugaliei la statutul de Republică, două războaie mondiale, un atentat la viaţa dictatorului Salazar –, care însă nu au nici un efect benefic asupra păturii de jos. Realitatea sumbră în care trăiesc aceşti oameni asupriţi de moşieri ajunge să cunoască schimbarea abia odată cu insinuarea comunismului şi a marilor lui promisiuni, niciodată împlinite. Dincolo de tema pământului şi a conflictelor generate de veşnicele nedreptăţi sociale ori de comentariile politice, interpretări ce conferă poveştii o dimensiune actuală, cuceritoare în lectura romanului sunt mai ales umorul lui Saramago şi stilul său bine-cunoscut.

Prezentare autor: José Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922 în Azinhaga (Ribatejo), într-o familie modestă. Destinul său scriitoricesc a avut o traiectorie uluitoare, culminând cu decernarea Premiului Nobel pentru Literatură (1998). După debutul din 1947 cu un roman ulterior renegat de scriitor, urmat de o tăcere de aproape două decenii, Saramago a publicat volume de poeme, cronici literare şi politice, nuvele, piese de teatru, nenumărate traduceri, revenind la roman abia în 1977, cu Manual de pictură şi caligrafie (Polirom, 2010). Ridicat de la pământ (1980) îi aduce recunoaşterea în spaţiul lusitan şi impune fraza şi punctuaţia care vor constitui de acum înainte marca inconfundabilă a stilului său. Celebritatea internaţională o dobândeşte cu Memorialul mânăstirii (1982; Polirom, 2007, 2017), care, alături de Anul morţii lui Ricardo Reis (1984; Polirom, 2003, 2008, 2018) şi Istoria asediului Lisabonei (1989; Polirom, 2004, 2014, 2018), formează seria narativă cu tematică istorică, scriitorul acordând o atenţie specială „originii şi identităţii portugheze”. În 1991 publică Evanghelia după Isus Cristos (Polirom, 2003, 2012), cel mai polemic roman al său, care reconstruieşte o viaţă apocrifă a lui Isus. O cotitură în universul tematic romanesc al lui José Saramago o constituie seria de ficţiuni ucronice şi alegorice începută cu Pluta de piatră (1986; Polirom, 2002, 2015) şi continuată de Eseu despre orbire (1995; Polirom, 2005, 2008, 2013), Toate numele (1997; Polirom, 2002, 2008, 2011), Peştera (2000; Polirom, 2005, 2009, 2013), Omul duplicat (2002; Polirom, 2009, 2016), Eseu despre luciditate (2004; Polirom, 2008, 2014) şi Intermitenţele morţii (2005; Polirom, 2007, 2009, 2013). La Editura Polirom au mai apărut: Călătoria elefantului (2010, 2014), Cain (2012, 2014), Caietul. Texte scrise pentru blog: septembrie 2008 – martie 2009 (2010), Ultimul caiet. Texte scrise pentru blog: martie 2009 – noiembrie 2009 (2011), Călătorie prin Portugalia (2011), Lucarna (2013), Halebarde, halebarde (2015), De la statuie la piatră (2017) şi Jurnalul din anul Nobelului (2021). José Saramago şi-a petrecut ultimii ani în Lanzarote, Insulele Canare, continuând să scrie şi să publice. S-a stins din viaţă în iunie 2010.