Miercuri, 7 martie 2018, ora 18.30
Întâlnire cu scriitoarea Corina Ozon
Invitați:
José Miguel Viñals Ariño, Director Via Rumania și Consul Onorific al Spaniei la Timișoara
Diana Farca, scriitoare
Moderator: Noemi Varga
// Corina Ozon – biografie literară //
Timişoreancă adoptată cu dragoste de Bucureşti, Corina Ozon are 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă (ziarul Ora) şi televiziune (Antena 1) şi un update de 2 ani în producţie TV (Intact Media Group). Convertită de alţi 10 ani la PR&Comunicare, pe care le gestionează în prezent la CN Imprimeria Naţională SA. Absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010, şi mamă de liceană, Iulia, sunt cele două lucruri cu care se mândreşte cel mai mult, alături de reușitele din plan literar.
În 2014, debutează cu romanul „Zilele amanţilor“ (ed. Herg Benet), carte începută pe blogul personal, în stadiul de postare spre relaxarea cititorilor, care au cerut după fiecare episod o nouă continuare. În scurt timp, romanul a avut un succes fenomenal, devenind un must have al cititorilor activi pe rețelele de socializare și motiv pentru propriile întâlniri ale fanilor, inspirând în același timp evenimente din domeniul fashion și business, iar o linie de parfumuri primind numele personajelor principale din carte. În 2015, romanul are parte de două continuări, „Nopțile amanților“ și „Amanții 3.0“ (ed. Herg Benet), receptate de către public la același nivel de entuziasm și intrând și ele în topurile de vânzări ale librăriilor. Campania de promovare a trilogiei Amanții a fost recompensată cu Silver Award for Excellence la Gala PR Award 2015.
Din 2016, coordonează proiectul 35+, by Corina Ozon, reprezentat în online de site-ul dupa35.com, al cărui concept se află la baza povestirilor din volumul „Până când mă voi vindeca de tine“.