Bunicul meu fără mormânt. Gheorghe Ene Filipescu

29.00 lei cu TVA

Autor:Monica Pillat

„Oricine a citit acea perlă din coroana memorialisticii românești care este Eterna întoarcere, adică Ofrandele Corneliei Pillat, a rămas captivat întâi de toate de personajul fabulos, aproape marquezian, Gheorghe Ene Filipescu, tatăl autoarei, orfanul plecat din Oltenița natală, ajuns ucenic cizmar la București, apoi proprietar al unui magazin de încălțăminte de lux în pasajul Jean Villacrosse din Calea Victoriei, premiat la Barcelona în 1929 și ales starostele breslei pe țară, membru respectabil în mișcarea social-democrației noastre de rit vechi.

Ei bine, acum se vede că fiica reușise «doar» pregătirea pânzei. Desăvârșirea tabloului și mai ales înrămarea lui potrivită i-au revenit nepoatei Monica Pillat, întrupare palimpsest a fermecătoarelor împletiri dintre familiile Pillat și Brătianu. După ce a etalat comoara epistolară adunată de Dinu, Pia și Cornelia, Monica Pillat reușește acum scenariul magnetizant al unei redutabile docudrame.

Frumoasa ispravă a Monicăi Pillat e o monografie biografică și o reconstituire de destin personal, dar în același timp frizează istoria socială și restituie cadrele și atmosfera boieriei meșteșugărești de odinioară, adevărată articulație între marea și mica burghezie, ne amintește puterea breslelor medieval-rinascimentale, adesea echivalente masoneriilor. Dezvăluit aici în toată complexitatea personalităţii sale, Gheorghe Ene Filipescu, fostul ucenic ajuns președintele Sindicatului Profesional al Meseriașilor Cizmari din România și membru în Parlament, le cita confraților comeseni, cum nu se poate mai natural, din Platon și Epictet.

Scenariul există. Convinge, impresionează și încântă.“ — DAN C. MIHĂILESCU

În stoc

ISBN 9789735073473 Categorii , ,

Autor: Monica Pillat

Traducător:

Editura/Colecție: Humanitas

An apariție: 2022

Nr. pagini: 168

Ilustrator:

Descriere carte: „Oricine a citit acea perlă din coroana memorialisticii românești care este Eterna întoarcere, adică Ofrandele Corneliei Pillat, a rămas captivat întâi de toate de personajul fabulos, aproape marquezian, Gheorghe Ene Filipescu, tatăl autoarei, orfanul plecat din Oltenița natală, ajuns ucenic cizmar la București, apoi proprietar al unui magazin de încălțăminte de lux în pasajul Jean Villacrosse din Calea Victoriei, premiat la Barcelona în 1929 și ales starostele breslei pe țară, membru respectabil în mișcarea social-democrației noastre de rit vechi.

Ei bine, acum se vede că fiica reușise «doar» pregătirea pânzei. Desăvârșirea tabloului și mai ales înrămarea lui potrivită i-au revenit nepoatei Monica Pillat, întrupare palimpsest a fermecătoarelor împletiri dintre familiile Pillat și Brătianu. După ce a etalat comoara epistolară adunată de Dinu, Pia și Cornelia, Monica Pillat reușește acum scenariul magnetizant al unei redutabile docudrame.

Frumoasa ispravă a Monicăi Pillat e o monografie biografică și o reconstituire de destin personal, dar în același timp frizează istoria socială și restituie cadrele și atmosfera boieriei meșteșugărești de odinioară, adevărată articulație între marea și mica burghezie, ne amintește puterea breslelor medieval-rinascimentale, adesea echivalente masoneriilor. Dezvăluit aici în toată complexitatea personalităţii sale, Gheorghe Ene Filipescu, fostul ucenic ajuns președintele Sindicatului Profesional al Meseriașilor Cizmari din România și membru în Parlament, le cita confraților comeseni, cum nu se poate mai natural, din Platon și Epictet.

Scenariul există. Convinge, impresionează și încântă.“ — DAN C. MIHĂILESCU

Prezentare autor: MONICA PILLAT – fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie. Absolventă a Facultății de Limbi Germanice, Secția engleză-română (1970). Doctorat în literatura comparată (1978). Profesor de literatură engleză și americană, la catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970‑1972) şi apoi la catedra de literatură engleză a Facultăţii de Limbi Străine, Universitatea Bucureşti (1973–2005). Scrieri: Poezie: Corăbii, Cartea Românească, 1970; Imaginaţia ecoului, Cartea Românească, 1981; Pluralul ca o veghe, Eminescu, 1989; Sentinţe suspendate, Albatros, 1998; Dorul de rai, Universalia, 2005, Duet în alb, Humanitas, 2015, Întredeschideri, Baroque Books & Arts, 2019; Proză: Cei tresprezece şi misterul, Editura Tineretului, 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor); Corabia Timpului, Ion Creangă, 1976 (ed. a II‑a în vol. Poveşti din lumea jumătăţilor de zâmbet, Universalia, 2004; ed. a III‑a, Humanitas, 2013); Drumul spre Emaus, Vremea, 2002; Invitaţie la vis, Humanitas, 2014, Dincolo de aşteptare: Dialoguri în larg cu Radu Ciobanu, Eikon, 2016; Imaginaţia speranţei: Dialoguri cu Vasile Bănescu, Eikon, 2018; Croitorul de cărţi, Baroque Books & Arts, 2019; Dansul memoriei, Baroque Books & Arts, 2020; Critică literară: Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A. Poe, teză de doctorat, TUB, Bucureşti, 1983. Ieşirea din contur, studii de literatură engleză, americană şi română, Eminescu, 1985; Cultura ca interior, studii de cultură şi literatură engleză şi română, Vremea, Bucureşti, 2001; Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Universalia, Bucureşti 2003. Memorialistică: O mătuşă de poveste: Ioana Celibidache, Humanitas, 2011; Povestind despre atunci cu Barbu Cioculescu, Humanitas, 2012, Ceasuri de demult, Baroque Books & Arts, 2021. Ediţii: volumele de corespondenţă ale familiei Pillat (Humanitas, 2008, 2009, 2010); în colaborare cu George Ardeleanu, seria de autor Dinu Pillat (Humanitas, 2011–2015); Cornelia Pillat, Ofrande, ed. a II-a (Humanitas, 2012); Pia Alimăneştianu, Prin Cetatea lui Bucur: Trecutul viu (Corint, 2021); cele trei romane ale lui Dinu Pillat într-un singur volum (Humanitas, 2021).