Corespondența de la București. 1866–1867

Autor: Émile Picot

Traducător: Lia Decei

Editura/Colecție: Humanitas

An apariție: 2022

Nr. pagini:

Ilustrator:

Descriere carte: Ediție de Cécile Folschweiller

Traducere de Lia Decei

„Émile Picot a fost primul secretar particular de limbă franceză al principelui Carol I. Savant reputat și membru al Academiei Franceze, s-a dovedit un promotor neobosit al culturii și al limbii române. A fost primul profesor francez de limba română de la Paris, cel care a înființat, în 1888, Catedra universitară de română din Franța. Volumul de față, alcătuit și îngrijit de Cécile Folschweiller, profesor asociat la Catedra de limba, literatura și civilizația română de la INALCO, prezintă corespondența inedită a lui Picot din perioada în care a fost secretarul principelui Carol (1866‒1867). Analiza pe care tânărul intelectual francez o face Principatelor Române de la jumătatea secolului al XIX-lea îl recomandă drept o sursă esențială pentru istoriografia primilor ani de domnie ai viitorului rege Carol I și ai Casei Regale de Hohenzollern.“ — ALINA PAVELESCU

„S-a spus despre Émile Picot că era spion francez din partea lui Napoleon III. Scrisorile îi deschid cititoru­lui de azi o fereastră spre societatea românească, spre lumea diplomatică și politică a vremii, cu deliciile, grozăviile și perplexitățile vieții de fiecare zi în slujba principelui german, aflat la un început încă nesigur al domniei sale. Document istoric, roman epistolar și cronică despre oameni, instituții și apucături ro­mânești, corespondența întregește, cu talentul și spiritul de observație ale acestui francez atașat de România, memoria istorică a domniei lui Carol I.“ — TATIANA NICULESCU

Prezentare autor: ÉMILE PICOT (1844–1918), lingvist și romanist francez, membru de onoare al Academiei Române, a fost, între 1875 și 1909, primul profesor de limba română de la École des Langues Orientales. În anul 1866, după ce a absolvit studii de drept și a fost admis avocat al baroului din Paris, a ajuns la București în urma unui eveniment istoric important: urcarea pe tronul Principatelor Unite Române a prințului Carol de Hohenzollern; Picot a devenit secretarul francez al acestuia, funcție pe care a îndeplinit‑o până la sfârșitul lunii noiembrie 1867. În continuare, a fost numit viceconsul al Franței la Timișoara în 1868 și a rămas acolo până în 1872, cu o întrerupere în timpul Războiului Franco–Prusac din 1870–1871, când a participat la diferite misiuni în Franța și Europa Centrală. Experiența din tinerețe va alimenta o lungă carieră de profesor și de savant. La trei ani după întoarcerea sa din Europa Centrală, în 1875, propune crearea unui curs de limba română în ceea ce se numea pe atunci École Spéciale des Langues Orientales Vivantes, care a suscitat un viu interes printre francezi și români, deopotrivă, din multe motive, lingvistice, culturale, politice, diplomatice și comerciale. Cursul este oficializat în 1880, dată la care Picot adaugă un curs de istorie la cel de limbă, transformat apoi în catedră universitară în 1888, ceea ce permite eliberarea unor diplome. Picot predă până în 1909, când se pensionează. Printre operele din domeniul românesc se numără traducerea în ediție bilingvă a cronicii lui Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei / Chronique moldave, în 1878, o capodoperă a editării pentru epocă și un monument de erudiție. A fost membru în Académie des Inscriptions et Belles‑Lettres, director al Société des Antiquaires de Normandie, precum și editor al Revue de linguistique et de philologie comparée. Publicații: Les Serbes de Hongrie, leur histoire, leurs privilèges, leur église, leur état politique et social, 1873; Les Roumains de la Macédoine, 1875; Bibliographie Cornélienne: ou, Description raisonnée de toutes les éditions des oeuvres de Pierre Corneille, 1875; Le Mystère du Vieil Testament (împreună cu James de Rothschild), 6 vol., 1878–1891; Collection de documents pour servir à l’histoire de l’ancien théâtre, 1879; Nouveau recueil de farces françaises des XVe et XVIe siècles, publié d’après un volume unique appartenant à la bibliothèque royale de Copenhague (éd. E. Picot), 1880; Chants populaires des roumains de Serbie, 1889; Les Italiens en France au XVIe siècle, 1901; Recueil général des sotties, 3 vol., 1902, 1904, 1912.