Femeile din Troia

55.00 lei cu TVA

Autor: Pat Barker

„Una dintre cele mai profunde și fascinante scriitoare contemporane.” The Washington Post

Troia a căzut, iar aheii, victorioși, sunt nerăbdători să se întoarcă acasă cu prada unui război care părea că nu se mai sfârșește. Ca să poată pleca înapoi, pe mare, ei așteaptă un vânt prielnic, însă zeii, jigniți de îndrăzneala războinicilor, se împotrivesc. Trupul neînsuflețit al regelui Priam zace pe pământ, iar războinicii sunt și ei părăsiți în tabăra adăpostită în umbrele unui oraș în ruină. Pe măsură ce așteptarea crește, vechi dușmănii ies la suprafață, iar gândurile potrivnice dintre oameni, femei și bărbați, nu-și găsesc astâmpăr. Regina Briseis, cândva sclavă a lui Ahile, urmărește în tăcere frământarea celor refuzați de vânturile mării și se aliază cu Hecuba, văduva regelui Priam, încercând să se răzbune pe învingători. Un roman al războiului care macină o civilizație, Femeile din Troia vede prin ochii unei femei grozăvia unei povești homerice care va marca pentru milenii istoria lumii.

„Scrisul lui Pat Barker este viu, minuțios, profund. Romanul reușește să ne facă să pricepem că simțămintele personajelor lui – jalea femeilor din Troia – nu erau diferite de ale noastre, în lumea contemporană.” Chicago Review of Books

„Profunzimea și compasiunea, dar și furia lui Pat Barker își găsesc apogeul în Femeile din Troia.” The New York Times Book Review

„Romanul lui Pat Barker își poartă cititorul pe câmpurile însângerate ale luptei dintre ahei și troieni, o poveste care are în fundal și bătălia dintre sexe.” The New Yorker

„Proza lui Pat Barker are ceva mai puternic decât o simplă înfloritură literară: ea aduce întâmplări petrecute demult în prezentul imediat.” The Washington Post

„Într-un roman plin cu nume de legendă, Briseis este o adevărată eroină: curajoasă, inteligentă, loială… Romanul lui Pat Barker este o minunăție.” Publishers Weekly

În stoc

ISBN 9786069785393 Categorii ,

Autor: Pat Barker

Traducător: Genoveva Cerchez

Editura/Colecție: PandoraM

An apariție: 2023

Nr. pagini: 352

Ilustrator:

Descriere carte: „Una dintre cele mai profunde și fascinante scriitoare contemporane." The Washington Post

Troia a căzut, iar aheii, victorioși, sunt nerăbdători să se întoarcă acasă cu prada unui război care părea că nu se mai sfârșește. Ca să poată pleca înapoi, pe mare, ei așteaptă un vânt prielnic, însă zeii, jigniți de îndrăzneala războinicilor, se împotrivesc. Trupul neînsuflețit al regelui Priam zace pe pământ, iar războinicii sunt și ei părăsiți în tabăra adăpostită în umbrele unui oraș în ruină. Pe măsură ce așteptarea crește, vechi dușmănii ies la suprafață, iar gândurile potrivnice dintre oameni, femei și bărbați, nu-și găsesc astâmpăr. Regina Briseis, cândva sclavă a lui Ahile, urmărește în tăcere frământarea celor refuzați de vânturile mării și se aliază cu Hecuba, văduva regelui Priam, încercând să se răzbune pe învingători. Un roman al războiului care macină o civilizație, Femeile din Troia vede prin ochii unei femei grozăvia unei povești homerice care va marca pentru milenii istoria lumii.

„Scrisul lui Pat Barker este viu, minuțios, profund. Romanul reușește să ne facă să pricepem că simțămintele personajelor lui – jalea femeilor din Troia – nu erau diferite de ale noastre, în lumea contemporană." Chicago Review of Books

„Profunzimea și compasiunea, dar și furia lui Pat Barker își găsesc apogeul în Femeile din Troia." The New York Times Book Review

„Romanul lui Pat Barker își poartă cititorul pe câmpurile însângerate ale luptei dintre ahei și troieni, o poveste care are în fundal și bătălia dintre sexe." The New Yorker

„Proza lui Pat Barker are ceva mai puternic decât o simplă înfloritură literară: ea aduce întâmplări petrecute demult în prezentul imediat." The Washington Post

„Într-un roman plin cu nume de legendă, Briseis este o adevărată eroină: curajoasă, inteligentă, loială... Romanul lui Pat Barker este o minunăție." Publishers Weekly

Prezentare autor: Pat Barker (n. 1943) este autoarea a cinsprezece romane, începând cu capodopera din 1982, Union Street. Drumul fantomă, aparținând trilogiei despre Primul Război Mondial (Trilogia regenerării), considerată una dintre cele mai apreciate capodopere pe temă istorică din literatura britanică, a fost recompensat cu Booker Prize. Romanul Tăcerea femeilor a fost nominalizat la Women’s Prize for Fiction, The Gordon Burn Prize și Costa Book Awards, iar în 2019 a câștigat The Independent Bookshop Award. În anul 2000 a primit distincția de Commander of the Order of British Empire. Trăiește în Anglia, la Durham. În limba română au mai apărut Dincolo de limită (Editura Trei, 2005), Trilogia regenerării (Editura Trei, 2009) și Tăcerea femeilor (Pandora M, 2019).