În perioada 14 – 28 decembrie 2020, vă invităm la o expoziție de fotografie inspirată de anul acesta, un an mai altfel, pe care poate toți am vrea să-l depășim cât mai repede, cu toate ale sale. Dar înainte de a-l încheia și a merge spre… nici nu știm ce, haideți să ne îndreptăm puțin atenția spre interior și să reflectăm la ce ne-a adus. Expoziția are loc la librăria independentă La Două Bufnițe din Timișoara, Piața Unirii nr. 11 (intrare de pe Matei Corvin).
„Inside” e un mic proiect foto al artistei fotografe Claudia Tănăsescu, care exact asta-și propune. Fotografiile sunt expuse la raft, exact ca și cărțile, așa că veniți să le vedeți, să le luați în mână, să le „citiți” în cheie personală.
Și pentru că tot vorbim de citit și suntem într-un loc al cărților, vă propunem un mic joc. Dacă anul acesta al tău ar fi o carte, ce titlu ar avea? Și ce fotografie din cele din expoziție ai alege drept copertă? Lasă un bilețel cu răspunsul tău și numărul fotografiei, iar la finalul expoziției, vom alege cele mai interesante răspunsuri, care vor fi premiate cu o fotografie din expoziție.
Vă așteptăm…Inside, la Bufnițe.