Când am închis cercul călătoriei noastre imaginare din această vară, de la Odisseya la O odisee, noi, Bufnițele, am știut că Ithaca va rămâne mereu o posibilitate, dar niciodată o certitudine. Rolul librăriei noastre a fost și este acela de a crea un cadru în care voi, cei care ne treceți pragul, să nu vă aflați niciodată în imposibilitatea de a vă imagina. De multe ori poveștile din capul nostru par mai reale decât lumea exterioară; ele pot fi instrumentele cele mai la îndemână pentru a supraviețui în situații mai mult sau mai puțin grele, oglinzi în care ne putem privi când mai distorsionat, când mai cu acuratețe, le putem zice chiar autobiografie, de ce nu?
”A vrea e un verb independent de realitate, sinonim cu a-și imagina” – José Luís Peixoto, Autobiografia
Iar pentru ca acest cadru să aibă continuitate, în acest sfârșit de septembrie vă vom povesti un vis al Bufnițelor dintr-o toamnă deja trecută. Oricât ne-am chinui, nu ne putem aduce aminte începutul acestuia, visul ne apare cu exactitate dintr-un punct pe care l-am putea numi mijloc.
”Totul se reduce la entuziasmul pe care îl suscită necunoscutul și pot să înțeleg așa ceva, fiindcă exact asta înseamnă să cumperi cărți” – Shaun Bytell, Jurnalul unui librar
Se făcea că Bufnițele, jumătate păsări, jumătate oameni, căutau de ore întregi un anticariat și nu îl găseau. Era noapte, într-o altă țară, pe o stradă lungă, lungă, ce părea că nu se mai termină. Mergeau tot drept, cât mai drept, în mijlocul străzii, cu priviri fascinate, curioase și nerăbdătoare.
”Lucrurile urâte pe care nu le spui nimănui devin ca niște câini care-ți halesc capul noaptea în timp ce dormi” – Elena Ferrante, Viața mincinoasă a adulților
Când priveau tot drept, strada aceea cu nume de nepronunțat părea să-și fi diluat toate granițele posibile: spațiale, temporale, ficționale – era diversitatea sub toate formele ei. Literatură adevărată. Dacă priveau în stânga și în dreapta, chipuri cu ochi când pierduți, când amenințători le apăreau fără oprire, într-o atmosferă dominată de nesiguranță, teamă, groază, singurătate, disperare, revoltă, cinism. Forțe opuse care coexistau în cel mai firesc mod cu putință.
”Pe un fundal colorat în roșu se vedea un trup de femeie cu picioarele desfăcute într-o poziție nefirească, zăcând sub greutatea unui corp negru amenințător, cu un cap uriaș” – Slavenka Drakulić, Dora și Minotaurul
Când deodată, în mijlocul străzii, în fața celor cinci Bufnițe, apăru o creatură neagră, fără chip, cu patru mâini, patru picioare, care își mișca membrele agitat în ceva ce putea fi asemănat unui dans, dar mai degrabă părea o luptă. Între cine și cine? Și de ce? O luptă, da, își confirmară Bufnițele din priviri. După minute bune, corpul negru fără ochi le aruncă Bufnițelor o cutie veche și plecă în tăcere.
”Tăcerea rămânea mereu o posibilitate. O scenă neagră pe care să te urci” – Linda Boström Knausgård, Bine ai venit în America!
Pe măsură ce creatura se îndepărta tot mai mult, acele corpuri suprapuse se pierdeau în ceață, făcându-se tot mai mici, până ce, în depărtare, ochii Bufnițelor întrezăriră forma unui păianjen.
”Visele sunt un zeu sălășluind în interiorul nostru. Sau un nebun” – Ahmet Altan, Nu voi mai vedea lumea niciodată
Cele cinci Bufnițe deschiseră cutia: acolo erau o oglindă și șase cărți. Bufnițele priviră drept în oglindă și citiră fiecare în gând: ANANSI. WORLD FICTION.
Cu Anansi, zeul african al poveștilor, nu ne-am întâlnit decât în vis, dar cărțile din noua colecție de literatură universală apărută la Editura Pandora M și coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu sunt chiar la noi în librărie, citite rând cu rând și recomandate de întreaga echipă a Bufnițelor. În această toamnă ne lăsăm purtați de pânza de povești ce stă sub semnul Anansi. World Fiction, o pânză pe cât de puternică, pe atât de vulnerabilă, pe care noi, librari și cititori îmbufnițați, o putem proteja și o putem susține pentru ca ea să devină cât mai mare, cât mai întortocheată. O pânză de păianjen la baza căreia stă tăcerea cu chipurile ei cât mai diverse, pentru că de acolo, din mijlocul tăcerilor, se țese firul poveștii. Tăcerea – expresie a traumelor copilăriei, tăcerea – o neobosită revoltă adolescentină în fața ipocriziei lumii adulte, tăcerea – câmpul de luptă dintre dominare și supunere, tăcerea – semnul lipsei oricărui fel de speranță și, nu întâmplător, tăcerea – greutatea romanului încă nescris.