Luca Dragu: Când eram mai mic, eram foarte curios să vă citesc. Mi s-a recomandat ca unele titluri să le pun în așteptare, „până mai cresc”. Dacă ar fi să vă gândiți la o restricție de vârstă pentru întreaga dumneavoastră operă, care ar fi aceasta?
Mircea Cărtărescu: Eu, în general nu scriu având în minte restricțiile astea de vârstă. Cred că depinde mult de cel care citește, pentru că poți avea vârsta ta și să fii atât de pasionat de lectură, încât să nu îți pese și să citești în ciuda celor care îți spun să lași pe mai târziu. Contează foarte mult cititorul. Cititorul face jumătate din treaba artistică, fiindcă un autor spune că cititorul nu are acces la memoria autorului, nu știe la ce se referea autorul. Vede ceea ce vede, vede cu ochiul minții autorul în scrierea sa. El recompune fraza asta, după patrimoniul lui interior, după memoria unei stări pe care el a trăit-o. Deci, un cititor recreează, recompune o carte din propria lui substanță interioară. Așa încât, până la urmă, cititorul este co-autor al unei cărți, și niciun cititor nu citește aceeași carte cu cel de lângă el, fiecare citește o carte diferită. Așa încât pe mine mă intereseazã prea puțin vârsta cititorilor mei, eu nu scriu cărți pentru diferite vârste; singura mea carte pentru copii, Enciclopedia Zmeilor, este o carte pentru copii și adulți rafinați, care pot înțelege caracterul ludic al acestei cărți. Prin urmare, eu nu am să îți recomand ție, sau oricui altcuiva să citești anumite cărți ale mele, poți să citești orice carte de-a mea, cu rezerva că e posibil, nu din cauză că nu ai o conștiință suficient dezvoltată, ci poate că din cauza vârstei, nu ai cultura suficientă ca să poți ințelege pânã la capãt o carte. Dar un nivel al ei, poate dacă vrei și îți place și faci un efort, îl poți înțelege.
L.D. : Nichita Stănescu spunea că dacă pui niște versuri proaste pe o muzică bună, omul va ține minte acea piesă, însă dacă pui niște versuri bune pe o muzică proastă, omul nu va memora acea piesă. Știu cã îți place o anumită zonă „bună” a rock-ului. Există vreun artist/ formație ale cărui versuri să le apreciezi mai mult ca pe celelalte?
M.C.: Între muzicienii din perioada modernă a muzicii rock, mulți au fost poeți remarcabili. Puțină lume știe că Paul Simon avea studii filologice, că făcuse facultatea de litere, puțină lume știe că Bob Dylan și-a dorit întreaga viață cu ardoare să fie un poet, și că și-a luat numele de la un mare poet englez. Pe el îl chema Robert Zimmermann pe numele lui adevărat. El și-a luat numele Bob Dylan de la Dylan Thomas, unul dintre cei mai mari poeți englezi. Deci e un pseudonim, nu e numele lui de buletin, cum s-ar zice. Puțină lume știe că Leonard Cohen, de pildă, este un scriitor la fel de cunoscut ca și cântăreț, este autor de romane, este autor de volume de versuri normale, obișnuite, deci până la urmă, mai ales în perioada aceasta mai nouă, modernitatea, se amestecă și genurile și artele. Și așa mai departe, foarte mulți artiști care sunt considerați artiști în sensul larg al cuvântului totuși au avut veleități de artiști adevărați și, uneori, nu doar veleități, ci chiar talent și, aș spune, în unele cazuri, cum este cel al lui Bob Dylan, chiar genii. Am tradus mai multe, nu numai Bob Dylan, ci și o parte din opera lui Leonard Cohen, am tradus și Brassant, am tradus foarte mult astfel de autori,pentru că nu sunt un snob și nu mă interesează diferența dintre cultura populară, în sensul american: cel de cultură a străzii. Pentru mine, totul este cultură.
L.D.: Apropos, v-ați săturat să vă tot întrebe lumea despre decernarea premiului Nobel lui Bob Dylan?
M.C.: Am comentat foarte des în ultimul timp vestea aceasta. Este o tendință a comitetului Nobel, dar și a limitelor literaturii. Pentru că premiul Nobel a fost dat până acum unor scriitori buni sau proști, de o sută de ani încoace. Dar întotdeauna au dat unor scriitori, unor oameni care au scris ficțiune, cu diferența că era poezie sau proză. În ultima vreme au început să dea aceste premii unor autori din genuri considerate marginale sau chiar extraliterare. Anul trecut au dat unei autoare din Ucraina, Svetlana Alexievich, care nu este propriu-zis scriitoare, care scrie non-fiction, adică e o autoare de interviuri cu oamenii care au trăit trauma Cernobîlului și așa mai departe, dramele Estului extrem al Europei. Iar anul acesta s-a depășit o altă limită a literaturii, și anume cea care delimitează literatura pe hârtie de o alta formă de literatură- lyrics-urile cântăreților de muzică rock sau de muzică pop. Așa încât eu cred că este o tendință care consonează cu evoluția tehnologică și culturală prin care trecem astăzi.
Interviu cu Mircea Cărtărescu, realizat de Luca Dragu la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, ediția a V-a, 25 – 28 octombrie 2016.
Interviu publicat pe: https://www.bookaholic.ro/interviu-cu-scriitorul-mircea-cartarescu-realizat-de-luca-dragu-elev-in-clasa-a-ix-a-la-filtm-v.html