17 poezii

21.00 lei cu TVA

Autor:Dan Sociu

După ce am adunat poeziile de aici și le-am văzut strînse în volum, mi-am dat seama că așa o păpădie de carte subțire, așa o flăcăruie ar avea nevoie de protecția unui căuș conceptual și cel ce mi s-a impus imediat a fost ăsta: sînt poezii de adolescent scrise la maturitate, ca și cum conștiința mi s-ar fi dus pînă la capătul celor patru decenii de viață ale mele, s-ar fi izbit de marginea lor ca o bilă de mantă și s-ar fi întors pînă la 17 ani, s-ar fi revirginat, s-ar fi împrospătat, ar fi recăpătat pasiunea metafizică romantică, de care așa-zisului
matur din mine îi e atît de sete după atîta apă existențială. Deși forma ar fi asemănătoare celei de la 17 ani, experiența artistică ar face-o, paradoxal, mai autentică decît pastișarea groasă inevitabilă din textele de atunci (le-am recitit recent, sînt scrise cu virtuozitate, dar jenante, stridente). E una dintre multele lecturi posibile, dar e cea preferată de mine acum și mi-ar plăcea să fie cea mai convingătoare în jocul lecturii.

ce frumos plutește orice rață
liniștită și cumva măreață
numai că sub grație
e o agitație
de piciorușe sub suprafață

Revine în curând

ISBN 9786069902066 Categorie

Autor: Dan Sociu

Traducător:

Editura/Colecție: Casa de Pariuri Literare

An apariție: 2021

Nr. pagini: 26

Ilustrator:

Descriere carte: După ce am adunat poeziile de aici și le-am văzut strînse în volum, mi-am dat seama că așa o păpădie de carte subțire, așa o flăcăruie ar avea nevoie de protecția unui căuș conceptual și cel ce mi s-a impus imediat a fost ăsta: sînt poezii de adolescent scrise la maturitate, ca și cum conștiința mi s-ar fi dus pînă la capătul celor patru decenii de viață ale mele, s-ar fi izbit de marginea lor ca o bilă de mantă și s-ar fi întors pînă la 17 ani, s-ar fi revirginat, s-ar fi împrospătat, ar fi recăpătat pasiunea metafizică romantică, de care așa-zisului
matur din mine îi e atît de sete după atîta apă existențială. Deși forma ar fi asemănătoare celei de la 17 ani, experiența artistică ar face-o, paradoxal, mai autentică decît pastișarea groasă inevitabilă din textele de atunci (le-am recitit recent, sînt scrise cu virtuozitate, dar jenante, stridente). E una dintre multele lecturi posibile, dar e cea preferată de mine acum și mi-ar plăcea să fie cea mai convingătoare în jocul lecturii.

ce frumos plutește orice rață
liniștită și cumva măreață
numai că sub grație
e o agitație
de piciorușe sub suprafață

Prezentare autor: Dan Sociu s-a născut în 1978, la Botoșani. A publicat: borcane bine legate, bani pentru încă o săptămină (Junimea, 2002; Premiul Româno-Canadian „Ronald Gasparic”, Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu”); fratele păduche (Vinea, 2004); cintece excesive (Cartea Românească, 2005, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cea mai bună carte de poezie a anului); Urbancolia (roman, Polirom, 2008); Nevoi speciale (roman, Polirom, 2008); Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011); Combinația (novella, Casa de Pariuri Literare, 2012); Poezii naive și sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural); Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012); Vino cu mine știu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator cultural). Lucrează ca traducător pentru diverse edituri și ca jurnalist la totb.ro și Șapte seri.