Care este darul tau?

44,00 lei cu TVA

Autor:Lavinia Nicoară

„Bine nu se vede decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.” ne spune A. de Saint-Exupéry. Dar care este esențialul care scapă privirii, fiind revelatnumai decercetarea sufletului? Darul special pe care-l purtăm cu toții în lăuntrul nostru, încă de la naștere. Povestea lui, a darului pe care trebuie să-l menținem viu, ne este relatatăde Lavinia Nicoară și ilustrată de Aliona Bereghici, în paginile cărții „Care este darul tău?”.

A fost odată ca niciodată o mamă – blândă, răbdătoare și cu vocea caldă – ale cărei rugi au fost ascultate: două copile dulci ca mierea i-au fost dăruite pentru a-i face din viață o bucurie! Privindu-le cu iubire, mama știa că venirea lor aducea și lumii un folos, fiecare dintre ele purtând un dar special. Tara, fetița cu ochi albaștri, era statornică și hotărâtă, puternică și de neclintit, asemenea unei stânci. Ina, pruncuța cu ochi verzi, era veselă, luminoasă, plină de bucurie, de dragoste și de căldură. Fetele creșteau în armonie, iar mama le amintea mereu că în suflet le zace avuția cea mai de preț.

Dar, odată cu trecerea timpului, fetele deveneau din ce în ce mai nemulțumite, prețuind mai mult calitățile celeilalte și uitând de comoara proprie. Tara se uita cu jind la bucuria pe care o aduce Ina celor din jur, iar Ina era invidioasă pe hotărârea și determinarea Tarei. Tristețea se așternea pe chipurile fetelor, dar și pe cel al mamei. Aceasta din urmă știa cât de greu le era copilelor să-și întoarcă privirea spre cele esențiale și să își valorifice propriul dar. Așa că veni cu o soluție:propuse o călătorie spre vârful de munte pe care îl vedeau mereu de la fereastra din bucătăria casei. Mama avea încredere că, odată ajunse la destinație, fetele își vor fi regăsit darul. Să fie oare așa?

Cu siguranță. Dar nu parcurgerea drumului le ajută pe fete să se redescopere, ci confruntarea cu situațiile pe care călătoria le mijlocește. Oboseala și nemulțumirea Tarei, respectiv dorința ei de a se întoarce acasă, reaprind în sufletul Inei virtuțilepe care acesta le depozita: empatie, blândețe, dragoste. Pe de altă parte, frica și vulnerabilitatea Inei animă statornicia, încrederea și fermitatea Tarei. În acest context, misiunea mamei era de-acum câștigată: fetele ajung în vârful muntelui înțelegând că darurile cu care au fost înzestrate le-a înlesnit parcursul. Mai mult decât atât, cele două înțeleg și că virtuțile rămân vii numai în măsura în care îți faci aproapele părtaș la ele. Darurile ascunse în suflet își pierd farmecul și se risipesc. A face lumea un loc mai bun presupune, deci, păstrarea darului la lumină prin proiectarea lui continuă asupra celor din jur.

„Care este darul tău?” își întreabă autoarea Lavinia Nicoară cititorul. Răspunsul ni-l oferă chiar lectura cărții, invitându-ne totodată la un moment de introspecție. Să ne coborâm, așadar, privirea în suflet și să ne aflăm degrabă darul! Să nu-l păstrăm întemnițat, ci să-l propagăm asupra lumii întregi, fiind noi înșine dragoste, bucurie, lumină, mărinimie sau pace!

În stoc

ISBN 9786069071120 Categorie

Autor: Lavinia Nicoară

Traducător:

Editura/Colecție: Signatura

An apariție: 2021

Nr. pagini: 32

Ilustrator: Aliona Bereghici

Descriere carte: „Bine nu se vede decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.” ne spune A. de Saint-Exupéry. Dar care este esențialul care scapă privirii, fiind revelatnumai decercetarea sufletului? Darul special pe care-l purtăm cu toții în lăuntrul nostru, încă de la naștere. Povestea lui, a darului pe care trebuie să-l menținem viu, ne este relatatăde Lavinia Nicoară și ilustrată de Aliona Bereghici, în paginile cărții „Care este darul tău?”.

A fost odată ca niciodată o mamă – blândă, răbdătoare și cu vocea caldă – ale cărei rugi au fost ascultate: două copile dulci ca mierea i-au fost dăruite pentru a-i face din viață o bucurie! Privindu-le cu iubire, mama știa că venirea lor aducea și lumii un folos, fiecare dintre ele purtând un dar special. Tara, fetița cu ochi albaștri, era statornică și hotărâtă, puternică și de neclintit, asemenea unei stânci. Ina, pruncuța cu ochi verzi, era veselă, luminoasă, plină de bucurie, de dragoste și de căldură. Fetele creșteau în armonie, iar mama le amintea mereu că în suflet le zace avuția cea mai de preț.

Dar, odată cu trecerea timpului, fetele deveneau din ce în ce mai nemulțumite, prețuind mai mult calitățile celeilalte și uitând de comoara proprie. Tara se uita cu jind la bucuria pe care o aduce Ina celor din jur, iar Ina era invidioasă pe hotărârea și determinarea Tarei. Tristețea se așternea pe chipurile fetelor, dar și pe cel al mamei. Aceasta din urmă știa cât de greu le era copilelor să-și întoarcă privirea spre cele esențiale și să își valorifice propriul dar. Așa că veni cu o soluție:propuse o călătorie spre vârful de munte pe care îl vedeau mereu de la fereastra din bucătăria casei. Mama avea încredere că, odată ajunse la destinație, fetele își vor fi regăsit darul. Să fie oare așa?

Cu siguranță. Dar nu parcurgerea drumului le ajută pe fete să se redescopere, ci confruntarea cu situațiile pe care călătoria le mijlocește. Oboseala și nemulțumirea Tarei, respectiv dorința ei de a se întoarce acasă, reaprind în sufletul Inei virtuțilepe care acesta le depozita: empatie, blândețe, dragoste. Pe de altă parte, frica și vulnerabilitatea Inei animă statornicia, încrederea și fermitatea Tarei. În acest context, misiunea mamei era de-acum câștigată: fetele ajung în vârful muntelui înțelegând că darurile cu care au fost înzestrate le-a înlesnit parcursul. Mai mult decât atât, cele două înțeleg și că virtuțile rămân vii numai în măsura în care îți faci aproapele părtaș la ele. Darurile ascunse în suflet își pierd farmecul și se risipesc. A face lumea un loc mai bun presupune, deci, păstrarea darului la lumină prin proiectarea lui continuă asupra celor din jur.

„Care este darul tău?” își întreabă autoarea Lavinia Nicoară cititorul. Răspunsul ni-l oferă chiar lectura cărții, invitându-ne totodată la un moment de introspecție. Să ne coborâm, așadar, privirea în suflet și să ne aflăm degrabă darul! Să nu-l păstrăm întemnițat, ci să-l propagăm asupra lumii întregi, fiind noi înșine dragoste, bucurie, lumină, mărinimie sau pace!

Prezentare autor: