Cartea neagră a lui Vladimir Putin

59.90 lei cu TVA

Autor:Galia Ackerman (ed.), Stéphane Courtois (ed.)

Cu o prefață de Thierry Wolton

Traducere de Iulian Comănescu

„Încerc să-mi imaginez, fără să reușesc, cum s-ar fi raportat astăzi europenii la comunism dacă n-ar fi existat Cartea neagră a comunismului, nu doar cu marile ei dezvăluiri și concluzii, ci și cu marile dezbateri pe care le-a declanșat pe întreg continentul. Gânditor de o neobișnuită rigoare și claritate a ideilor, istoric al comunismului de o profunzime mergând până la rădăcinile răului, Stéphane Courtois a fost inițiatorul, coordonatorul și editorul unei excepționale opere de sinteză, care a reușit să iasă dintre granițele științei și să pătrundă în conștiința epocii. A fost o surprinzătoare infirmare a teoriei potrivit căreia cei care determină cursul istoriei nu sunt niciodată aceiași cu cei care îl înțeleg.

Concepută în același format și reunind și de această dată vocile celor mai importanți specialiști în domeniu, Cartea neagră a lui Vladimir Putin este o binevenită continuare a volumului de referință din 1997 și plasează personajul de la Kremlin printre consecințele comunismului, nocive și neepuizate încă, așa cum într-un basm popular românesc leșul balaurului se dovedește mai periculos decât balaurul.“ — ANA BLANDIANA

„Toată politica lui Vladimir Putin se bazează pe angoasa cu care acesta privește instalarea, în imediata vecinătate a Rusiei, a unor contra-modele de putere, care le-ar putea da idei rușilor. Georgia, Belarusul și, acum, Ucraina sunt victimele acestui gen de paranoia. Nu extinderea NATO îi provoacă anxietate dictatorului rus, ci Revoluția Trandafirilor, din 2003, de la Tbilisi, Revoluția Portocalie, din 2004, de la Kiev, apoi manifestațiile din Piața Maidan din 2014 și protestele masive de la Minsk împotriva falsificării alegerilor prezidențiale din Belarus.“ — THIERRY WOLTON

În stoc

ISBN 9789735079772 Categorii ,

Autor: Galia Ackerman (ed.), Stéphane Courtois (ed.)

Traducător: Iulian Comănescu

Editura/Colecție: Humanitas

An apariție: 2023

Nr. pagini: 408

Ilustrator:

Descriere carte: Cu o prefață de Thierry Wolton

Traducere de Iulian Comănescu

„Încerc să-mi imaginez, fără să reușesc, cum s-ar fi raportat astăzi europenii la comunism dacă n-ar fi existat Cartea neagră a comunismului, nu doar cu marile ei dezvăluiri și concluzii, ci și cu marile dezbateri pe care le-a declanșat pe întreg continentul. Gânditor de o neobișnuită rigoare și claritate a ideilor, istoric al comunismului de o profunzime mergând până la rădăcinile răului, Stéphane Courtois a fost inițiatorul, coordonatorul și editorul unei excepționale opere de sinteză, care a reușit să iasă dintre granițele științei și să pătrundă în conștiința epocii. A fost o surprinzătoare infirmare a teoriei potrivit căreia cei care determină cursul istoriei nu sunt niciodată aceiași cu cei care îl înțeleg.

Concepută în același format și reunind și de această dată vocile celor mai importanți specialiști în domeniu, Cartea neagră a lui Vladimir Putin este o binevenită continuare a volumului de referință din 1997 și plasează personajul de la Kremlin printre consecințele comunismului, nocive și neepuizate încă, așa cum într-un basm popular românesc leșul balaurului se dovedește mai periculos decât balaurul.“ — ANA BLANDIANA

„Toată politica lui Vladimir Putin se bazează pe angoasa cu care acesta privește instalarea, în imediata vecinătate a Rusiei, a unor contra-modele de putere, care le-ar putea da idei rușilor. Georgia, Belarusul și, acum, Ucraina sunt victimele acestui gen de paranoia. Nu extinderea NATO îi provoacă anxietate dictatorului rus, ci Revoluția Trandafirilor, din 2003, de la Tbilisi, Revoluția Portocalie, din 2004, de la Kiev, apoi manifestațiile din Piața Maidan din 2014 și protestele masive de la Minsk împotriva falsificării alegerilor prezidențiale din Belarus.“ — THIERRY WOLTON

Prezentare autor: GALIA ACKERMAN (n. 1948) este doctor în istorie al Universității Paris‑I Panthéon‑Sorbonne și cercetător asociat la Universitatea din Caen. Este specializată în istoria URSS, a Rusiei postsovietice și a Ucrainei. Este autoarea a zece cărți, dintre care Le Régiment immortel. La guerre sacrée de Poutine (Premier Parallèle, Paris, 2019, reeditată în 2022), o operă de pionierat, care explorează ideologia Rusiei putiniste. Este redactor‑șef al unui site bilingv (englez–francez), Desk Russie, destinat combaterii dezinformării și decriptării Rusiei lui Putin pentru publicul francez și internațional. A coordonat, împreună cu Stéphane Courtois, lucrarea La Seconde Guerre mondiale dans le discours politique russe. À la lumière du conflit russo‑ukrainien (L’Harmattan, Paris, 2016).

STÉPHANE COURTOIS (n. 1947) este istoric, specializat în comunismul francez și internațional. Fondator și director al revistei universitare Communisme (1982–2017), este autorul a zeci de opere și a coordonat colecții la Seuil și la Éditions du Rocher et du Cerf. A fost creierul echipei care a întocmit Livre noir du communisme (Robert Laffont, Paris, 1997, 26 de traduceri). Ține de douăzeci de ani un curs extins despre comunism la Institutul Catolic de Studii Superioare (La Roche‑sur‑Yon) și a publicat în 2017 Lénine, l’inventeur du totalitarisme (Perrin, Paris, 2017), încununat cu Marele Premiu al Cărții de Istorie (Le Figaro/canalul Histoire) și cu Marele premiu pentru biografie politică al Touquet‑Paris Plage.