Criticonul

Autor: Baltasar Gracián

Traducător: Sorin Mărculescu

Editura/Colecție: Humanitas

An apariție: 2021

Nr. pagini: 772

Ilustrator:

Descriere carte: Traducere, prefață, cronologie și note de Sorin Mărculescu

Acest roman filozofic extraordinar despre încercările vieții este alegoria existenței oricărui om aflat în căutarea fericirii. Critilo și Andrenio, cei doi eroi porniți în aventura cunoașterii și înțelegerii condiției umane, întruchipează sufletul omenesc iscoditor, condus când de rațiune, știința lumii și educație, când de nepriceperea și graba lipsei de experiență. Inspirată de literatura sapiențială greco-latină, contemporană cu Don Quijote și deschizând drumul către Călătoriile lui Gulliver și Robinson Crusoe, această epopee ingenioasă pune în scenă, prin aluzii, simboluri și măști, lupta sufletului cu capcanele lumii, instruindu-l cum să se ferească de rele și să vadă dincolo de amăgiri. Criticonul sau cum ajunge la înțelepciune un spirit cârcotaș este un manual al desăvârșirii de sine, în care luciditatea, mizantropia și satira se întâlnesc cu pedagogia stoică și filozofia practică a vieții.

Cu traduceri fragmentare în română încă din secolul XVIII, Criticonul apare acum într-o versiune integrală, în inspirata traducere însoțită de un bogat aparat critic a lui Sorin Mărculescu.

Prezentare autor: Cel mai important eseist și prozator baroc al secolului XVII spaniol, BALTASAR GRACIÁN (1601–1658) își publică cele două capodopere, Oracolul manual și Criticonul, în condiţii de cvasiclandestinitate faţă de regulile ordinului iezuit, al cărui membru a fost. A semnat cu pseudonime, și viaţa și-a încheiat-o în condiţii de izolare penitenţială. A intenţionat să realizeze portretul omului desăvârșit în condiţiile complexe ale societăţii mundane a vremii sale. Omul superior, la Gracián, nu este, ci se face, personalitatea, în viaţă și în postumitate deopotrivă, este o totalitate integrativă și dinamică, urmând un traseu „epic“ prin excelenţă. E vorba, așadar, nu de un concept abstract al individului, ci de un ideal care îmbrăţișează deopotrivă abstracţiile și omul viu, ideal ce personifică lumea înconjurătoare și pe el însuși. O demonstraţie romanescă a acestor premise teoretice era deci încununarea firească a operei lui Gracián, care ajunge astfel să elaboreze Criticonul în virtutea unui veritabil destin creativ. Schopenhauer îi intuise clar valoarea: „Cunosc trei opere alegorice de largă respiraţie: prima, în care aluzia e limpede și mărturisită, este incomparabilul Criticón al lui Baltasar Gracián, bogată ţesătură de alegorii ingenioase, înlănţuite între ele; sub o formă plăcută, ele împărtășesc înalte adevăruri morale, cărora le conferă și evidenţă de ordin intuitiv, autorul uimindu‑ne și prin bogăţia inventivităţii sale. Celelalte două opere, în care alegoria este mascată, sunt Don Quijote și Gulliver în Lilliput.“