Cronică din Travnik
49.95 lei cu TVA
Autor:Ivo Andrić
Traducere din limba sîrbă şi note de Dragan Stoianovici şi Virgil Teodorescu
Premiul Nobel pentru Literatură 1961
La începutul secolului al XIX-lea, un consul francez şi unul austriac sînt obligaţi să rămînă şapte ani alături de vizirii turci în orăşelul bosniac Travnik, aflat la hotarele unui aproape muribund Imperiu Otoman. În Travnik se trăieşte greu dacă eşti străin; comunitatea de localnici – musulmani, catolici, ortodocşi, evrei şi ţigani – , altfel foarte divizată, e unită de un singur lucru: dispreţul faţă de cei din afară. Izolaţi într-o apăsătoare atmosferă de neîncredere reciprocă şi istoviţi de jocul fără sfîrşit al intrigilor diplomatice, consulii şi vizirii sînt nevoiţi să trăiască şi să sufere unul lîngă celălalt, împinşi de capriciile politice ale ţărilor care i-au trimis la marginea Europei. Scris după ce violenţele etnice devastaseră din nou, a cîta oară, regiunea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cuprinzător istoric şi cu subtilităţi de psihologie care amintesc de Tolstoi, Cronică din Travnik e o saga ce, simbolic, depăşeşte graniţele Bosniei natale a lui Andrić: potenţialul de neînţelegere şi de conflict naţional, barierele ce împiedică nevoia să capete glas, înstrăinarea şi duplicitatea sînt, ieri ca şi azi, răni ale lumii întregi.
„Şapte ani, zise gînditor şi tărăgănat Hamdibeg, şapte ani! Dar ţineţi minte cîtă zarvă şi tulburare s-a iscat atunci din pricina consulilor ăstora şi din pricina acelui… Bunaparta? Bunaparta-n sus, Bunaparta-n jos. Ba că face aia, ba că face aialaltă. Făcea şi dregea de nu-l mai încăpea lumea; puterea lui n-avea pereche, nici seamăn sub soare. Iar ghiaurii ăştia de pe la noi îşi ridicaseră capul ca spicul fără boabe. Unii se agăţaseră de poala franţuzului, alţii de-a austriacului, alţii îl aşteptau pe muscal. Dar, iacătă, fu şi trecu. S-au ridicat împăraţii şi l-au zdrobit pe Bunaparta. Consulii o să-şi ia tălpăşiţa din Travnik. Lumea o să-i mai pomenească un an, doi. Copiii o să se joace pe maidan de-a consulii, călărind pe nuiele de alun, şi-apoi o să-i uite şi ei, ca şi cum nici n-ar fi fost. Şi iar o să se-aşeze lumea după vrerea Domnului, aşa cum a fost dintotdeauna. Hamdibeg se opri, căci i se tăia răsuflarea, iar ceilalţi tăceau, dornici să-l audă iar glăsuind, şi pufăiau din lulele, înconjuraţi de dulcea tihnă a izbînzii.”
În stoc
Autor: Ivo Andrić
Traducător: Dragan Stoianovici şi Virgil Teodorescu
Editura/Colecție: Polirom. Biblioteca Polirom. Esențial
An apariție: 2019
Nr. pagini: 456
Ilustrator:
Descriere carte: Traducere din limba sîrbă şi note de Dragan Stoianovici şi Virgil Teodorescu
Premiul Nobel pentru Literatură 1961
La începutul secolului al XIX-lea, un consul francez şi unul austriac sînt obligaţi să rămînă şapte ani alături de vizirii turci în orăşelul bosniac Travnik, aflat la hotarele unui aproape muribund Imperiu Otoman. În Travnik se trăieşte greu dacă eşti străin; comunitatea de localnici – musulmani, catolici, ortodocşi, evrei şi ţigani – , altfel foarte divizată, e unită de un singur lucru: dispreţul faţă de cei din afară. Izolaţi într-o apăsătoare atmosferă de neîncredere reciprocă şi istoviţi de jocul fără sfîrşit al intrigilor diplomatice, consulii şi vizirii sînt nevoiţi să trăiască şi să sufere unul lîngă celălalt, împinşi de capriciile politice ale ţărilor care i-au trimis la marginea Europei. Scris după ce violenţele etnice devastaseră din nou, a cîta oară, regiunea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cuprinzător istoric şi cu subtilităţi de psihologie care amintesc de Tolstoi, Cronică din Travnik e o saga ce, simbolic, depăşeşte graniţele Bosniei natale a lui Andrić: potenţialul de neînţelegere şi de conflict naţional, barierele ce împiedică nevoia să capete glas, înstrăinarea şi duplicitatea sînt, ieri ca şi azi, răni ale lumii întregi.
„Şapte ani, zise gînditor şi tărăgănat Hamdibeg, şapte ani! Dar ţineţi minte cîtă zarvă şi tulburare s-a iscat atunci din pricina consulilor ăstora şi din pricina acelui... Bunaparta? Bunaparta-n sus, Bunaparta-n jos. Ba că face aia, ba că face aialaltă. Făcea şi dregea de nu-l mai încăpea lumea; puterea lui n-avea pereche, nici seamăn sub soare. Iar ghiaurii ăştia de pe la noi îşi ridicaseră capul ca spicul fără boabe. Unii se agăţaseră de poala franţuzului, alţii de-a austriacului, alţii îl aşteptau pe muscal. Dar, iacătă, fu şi trecu. S-au ridicat împăraţii şi l-au zdrobit pe Bunaparta. Consulii o să-şi ia tălpăşiţa din Travnik. Lumea o să-i mai pomenească un an, doi. Copiii o să se joace pe maidan de-a consulii, călărind pe nuiele de alun, şi-apoi o să-i uite şi ei, ca şi cum nici n-ar fi fost. Şi iar o să se-aşeze lumea după vrerea Domnului, aşa cum a fost dintotdeauna. Hamdibeg se opri, căci i se tăia răsuflarea, iar ceilalţi tăceau, dornici să-l audă iar glăsuind, şi pufăiau din lulele, înconjuraţi de dulcea tihnă a izbînzii.”
Prezentare autor: Ivo Andrić (1892-1975), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1961, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai traduşi autori de limbă sîrbo-croată. Născut în Bosnia (în perioada în care era administrată de Imperiul Austro-Ungar), îşi petrece copilăria la Vişegrad, oraşul despre care va scrie în cel mai celebru roman al său, E un pod pe Drina... În timpul studiilor universitare de la Viena face parte din mişcarea revoluţionară Tînăra Bosnie, care milita pentru unirea cu Serbia, şi e un apropiat al cercurilor naţionaliste sîrbe, ceea ce duce la arestarea lui după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la 28 iunie 1914. Diplomat al tînărului regat iugoslav, refuză să se refugieze în Elveţia după ce germanii bombardează Belgradul; întors în capitală, se ascunde în apartamentul unui prieten pînă la sfîrşitul războiului. Aici va scrie cele două volume care-i vor aduce renumele, alcătuind un adevărat opus magnum balkanicus: Cronică din Travnik (1945) şi E un pod pe Drina... (1945). Se vor adăuga alte romane şi volume de povestiri, precum Povestea cu elefantul vizirului (1948), Curtea blestemată (1954), Omer paşa Latas (postum, 1977). În discursul de recepţie la Academia Suedeză, Andrić va face elogiul literaturii iugoslave, venind dintr-o „ţară mică între două lumi”, şi al prozei istorice, menită să dea adevărata imagine a condiţiei umane. În tulburii ani ai sfîrşitului de secol XX şi ai începutului celui următor, figura lui Ivo Andrić va fi ea însăşi un simbol al istoriei nemiloase: acuzat de intelectualii musulmani din Bosnia de a fi falsificat în romanele sale perioada stăpînirii otomane, va fi „recuperat” de naţionaliştii sîrbi în forma butaforică a unui Andrićgrad, ridicat în mijlocul Vişegradului pentru o ecranizare, semnată E. Kusturica, a romanului E un pod pe Drina...