Dar motan înoată

49.99 lei cu TVA

Autor:Cristina Andone

Cărțile din seria Dar motan ne aduc în prim-plan un motan simpatic, negru, norocos, sofisticat: Dar e un motan de librărie, iar alături de prietenul și stăpânul său Toto, dar și de alte pisicuțe, se aventurează să cunoască tot ce are lumea să îi ofere.

Ce învață micii cititori:

Cum să nu se mai teamă de apă
Cum să depășească micile spaime ale vârstei cu ajutorul prietenilor și al cărților
Cum să conteze pe familie și prieteni de câte ori au un mic impas
Ce se poate ascunde între copertele unei cărți
Ce prieteni de nădejde pot fi animalele de companie

Povestea: În acest al patrulea volum, cu ajutorul unor cărți din librăria lui Toto, dar și cu ajutorul prietenilor, învață cum anume pot depăși băiețeii și fetițele teama de apă.

Recomandarea editorului: Dar motan e un personaj foarte ușor de transformat în prieten. Universul lui e format din librării, cofetării, cărți, alte pisici, care mai de care mai înțelepte, sau mai simpatice, iar viața lui e plină de aventuri de tot felul. Copiii se vor putea bucura de un ritm al poveștii punctate pe alocuri cu versuri, îi vor simți muzica și își vor dori să colecționeze aceste cărți. Ilustrațiile splendide care însoțesc și animă povestea aduc un strop în plus de umor, dar și de joacă, cât se poate de colorată.

Legături cu programa școlară/Activități:

Vizite în librării, pe urmele motanului Dar
Realizare de labirinturi care duc la librăria lui Toto
Povești despre animalele de companie pe care le are sau și le-ar dori fiecare
Discuții despre emoții și cum le exprimăm sau depășim

Revine în curând

ISBN 9786064310767 Categorie

Autor: Cristina Andone

Traducător:

Editura/Colecție: Nemira. Nemi

An apariție: 2021

Nr. pagini: 40

Ilustrator: Emi Balint

Descriere carte: Cărțile din seria Dar motan ne aduc în prim-plan un motan simpatic, negru, norocos, sofisticat: Dar e un motan de librărie, iar alături de prietenul și stăpânul său Toto, dar și de alte pisicuțe, se aventurează să cunoască tot ce are lumea să îi ofere.

Ce învață micii cititori:

Cum să nu se mai teamă de apă
Cum să depășească micile spaime ale vârstei cu ajutorul prietenilor și al cărților
Cum să conteze pe familie și prieteni de câte ori au un mic impas
Ce se poate ascunde între copertele unei cărți
Ce prieteni de nădejde pot fi animalele de companie

Povestea: În acest al patrulea volum, cu ajutorul unor cărți din librăria lui Toto, dar și cu ajutorul prietenilor, învață cum anume pot depăși băiețeii și fetițele teama de apă.

Recomandarea editorului: Dar motan e un personaj foarte ușor de transformat în prieten. Universul lui e format din librării, cofetării, cărți, alte pisici, care mai de care mai înțelepte, sau mai simpatice, iar viața lui e plină de aventuri de tot felul. Copiii se vor putea bucura de un ritm al poveștii punctate pe alocuri cu versuri, îi vor simți muzica și își vor dori să colecționeze aceste cărți. Ilustrațiile splendide care însoțesc și animă povestea aduc un strop în plus de umor, dar și de joacă, cât se poate de colorată.

Legături cu programa școlară/Activități:

Vizite în librării, pe urmele motanului Dar
Realizare de labirinturi care duc la librăria lui Toto
Povești despre animalele de companie pe care le are sau și le-ar dori fiecare
Discuții despre emoții și cum le exprimăm sau depășim

Prezentare autor: Cristina Andone este scriitor, activist educational si trainer de creativitate. Cartile sale, Povesti din Padurea Muzicala, vandute in 120.000 de exemplare, isi propun sa ii familiarizeze pe copii cu muzica clasica printr-o metoda pedagogica originala: ‘audit de brand muzical’. Cele noua carti despre muzica marilor compozitori impletesc planificarea strategica de marketing cu teoria muzicala in niste povesti armonioase, cu miez. Telul autorului este de a cobori muzica clasica de pe piedestalul culturii inalte si de a o aduce pe raftul de jucarii. Altfel, Cristina tocmai a terminat un roman despre cum sa-ti dai demisia din publicitate si are in lucru o carte despre ii. Colectia ei etnografica poate fi admirata atat in ilustratiile din noua carte, Enescu si hora razelor de soare, cat si in cadrul atelierelor de carte organizate in Bucuresti si in tara.