Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade

59.90 lei cu TVA

Autor:Matei Călinescu

Ediţie revăzută şi adăugită

Traducerile de Mona Antohi

Am început să scriu ceea ce ar fi trebuit să fie o scurtă evocare a lui Culianu în septembrie 2000, dar lucrurile s-au complicat curând. Îl cunoscusem pe Culianu mai îndeaproape la Chicago, în împrejurări strâns legate de persoana şi personalitatea lui Mircea Eliade. Mi-am dat repede seama că nu puteam să vorbesc despre el fără a vorbi şi despre maestrul său, de care eu însumi fusesem apropiat… Era vorba de fragmente dintr-un eseu memorialistic mai întins, şi nici azi nu pot da o caracterizare generică mai potrivită acestei scrieri compozite, în care reminiscenţa se împleteşte cu analiza textuală, şi anecdota ia forma ipotezei hermeneutice, într-o meditaţie în ultimă instanţă autobiografică. În acest sens, cartea de faţă ar putea fi considerată o continuare de unul singur a Amintirilor în dialog cu Ion Vianu, volum care a marcat, după 1989, întoarcerea mea în literatura din ţară după mulţi ani de exil. Aş accentua aici noţiunea de eseu, adică de încercare. Încerc să înţeleg (oameni, întâlniri, despărţiri, texte şi simboluri în situaţii istorice) şi să mă înţeleg pe mine însumi.“ — MATEI CĂLINESCU

În stoc

ISBN 9789735079291 Categorii ,

Autor: Matei Călinescu

Traducător:

Editura/Colecție: Humanitas

An apariție: 2023

Nr. pagini: 328

Ilustrator:

Descriere carte: Ediţie revăzută şi adăugită

Traducerile de Mona Antohi

Am început să scriu ceea ce ar fi trebuit să fie o scurtă evocare a lui Culianu în septembrie 2000, dar lucrurile s-au complicat curând. Îl cunoscusem pe Culianu mai îndeaproape la Chicago, în împrejurări strâns legate de persoana şi personalitatea lui Mircea Eliade. Mi-am dat repede seama că nu puteam să vorbesc despre el fără a vorbi şi despre maestrul său, de care eu însumi fusesem apropiat… Era vorba de fragmente dintr-un eseu memorialistic mai întins, şi nici azi nu pot da o caracterizare generică mai potrivită acestei scrieri compozite, în care reminiscenţa se împleteşte cu analiza textuală, şi anecdota ia forma ipotezei hermeneutice, într-o meditaţie în ultimă instanţă autobiografică. În acest sens, cartea de faţă ar putea fi considerată o continuare de unul singur a Amintirilor în dialog cu Ion Vianu, volum care a marcat, după 1989, întoarcerea mea în literatura din ţară după mulţi ani de exil. Aş accentua aici noţiunea de eseu, adică de încercare. Încerc să înţeleg (oameni, întâlniri, despărţiri, texte şi simboluri în situaţii istorice) şi să mă înţeleg pe mine însumi.“ — MATEI CĂLINESCU

Prezentare autor: MATEI CĂLINESCU (15 iunie 1934, București – 24 iunie 2009, Bloomington, Indiana) a fost poet, prozator, eseist, critic, teoretician literar și profesor de literatură comparată. După absolvirea Universităţii din București, secţia engleză (1957), lucrează la Gazeta literară (corector, apoi redactor). În 1963 devine asistentul lui Tudor Vianu la Catedra de literatură universală şi comparată a Universităţii din Bucureşti. În 1973 părăseşte România şi-şi începe cariera universitară la Indiana University din Bloomington, întâi ca Visiting Professor și bursier Fulbright, apoi ca profesor la Catedra de literatură comparată (al cărei șef este între 1996 și 1998). Înaintea plecării în America publică şapte cărţi de critică şi istorie literară, trei volume de poezie şi un roman (Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, 1969, încununat în același an cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România). Printre cărțile publicate în limba engleză se numără Five Faces of Modernity,1987 (ediția adăugită a cărții Faces of Modernity, 1977 – tradusă în română cu titlul Cinci feţe ale modernităţii. Modernism, avangardă, decadenţă, kitsch, postmodernism, 1995, ediţie revăzută şi adăugită, 1987) şi Rereading, 1993 (în versiunea românească adăugită, A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, 2003). După 1989, Matei Călinescu redevine o prezență familiară în peisajul editorial românesc. În 1994 publică, împreună cu Ion Vianu, Amintiri în dialog. Urmează Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade: Amintiri, lecturi, reflecții (2002), Portretul lui M (2003), Tu. Elegii și invenții (2004), Un fel de jurnal (1973–1981) (2005), Eugène Ionesco. Teme identitare și existențiale (2006) și Mateiu I. Caragiale. Recitiri (2007).În 2016, Editura Humanitas lansează seria de autor Matei Călinescu, care, urmând îndeaproape dorința testamentară a autorului, intenționează să redea, până în 2020, integralitatea scrierilor sale. Până acum au apărut în această serie Un altfel de jurnal. Ieşirea din timp, Portretul lui M, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, Un fel de jurnal (1973–1981), Amintiri în dialog. Memorii (în colaborare cu Ion Vianu), Spre România (2000–2002). Jurnal inedit, Conceptul modern de poezie. De la romant ism la avangardă şi A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, Eugène Ionesco. Teme identitare și existențiale, Scrisori din exil (corespondență inedită cu Ion Vianu).

Fotografia autorului: A. Călinescu