Dior

49.90 lei cu TVA

Autor:Bertrand Meyer-Stabley

ALCHIMIA GRAȚIEI ȘI CAPODOPERA GENIULUI CITADELA ELEGANȚEI ȘI CODURILE EXCELENȚEI: NEW-LOOK, INSPIRAȚIE, FEMINITATE, GUST PENTRU MIRACULOS ȘI IUBIRE PENTRU SUBLIM ÎNTR-UN IMPERIU AL LUXULUI INSOLENT.

Pentru a-și construi legenda, Napoleon a ordonat uciderea a mii de oameni. Pentru a-și impune legenda, Christian Dior s-a mulțumit să îmbrace câteva femei și să inventeze alfabetul grație căruia romanul seducției nu se va apropia niciodată de sfârșit. Divinitate și aur, într-un cuvânt: Dior, de la șarmul necunoscutului la strălucirea regelui.

„În fond, ar trebui să binecuvântez ruinarea părinților mei, pentru că m-a obligat să fac ceva în viață.“ CHRISTIAN DIOR

„Christian și-a păstrat calmul princiar în fața contrastelor din propria sa existență. Când l-am cunoscut, era fiul unei familii bogate. Apoi l-am întâl­nit când suferea într-o cruntă sărăcie, după ce averea părinților săi se evaporase până la ultima centimă. L-am regăsit mai târziu, când devenise foarte bogat, datorită voinței, datorită muncii și, trebuie spus, datorită geniului său care îl salvase și făcuse din propria lui Casă citadela eleganței. Despre zilele întunecate ale vieții sale Christian vorbea cu simplitate. Într-o luni, de Rusalii, întâlnindu-l plim­bându-se pe chei, l-am invitat să cinăm împreună. Peste multă vreme, Christian mi-a amintit de acel moment: «Nu mâncasem de două zile», mi-a spus el, fără melancolie, fără orgoliu și fără niciun regret.“ PIERRE GAXOTTE

„Secretul frumuseții e bucuria. Fără bucurie nu există frumusețe.“ CHRISTIAN DIOR

În stoc

ISBN 9786068977041 Categorii ,

Autor: Bertrand Meyer-Stabley

Traducător: Ines Hristea

Editura/Colecție: Baroque Books & Arts

An apariție: 2020

Nr. pagini: 365

Ilustrator: Henry Clarke

Descriere carte: ALCHIMIA GRAȚIEI ȘI CAPODOPERA GENIULUI CITADELA ELEGANȚEI ȘI CODURILE EXCELENȚEI: NEW-LOOK, INSPIRAȚIE, FEMINITATE, GUST PENTRU MIRACULOS ȘI IUBIRE PENTRU SUBLIM ÎNTR-UN IMPERIU AL LUXULUI INSOLENT.

Pentru a-și construi legenda, Napoleon a ordonat uciderea a mii de oameni. Pentru a-și impune legenda, Christian Dior s-a mulțumit să îmbrace câteva femei și să inventeze alfabetul grație căruia romanul seducției nu se va apropia niciodată de sfârșit. Divinitate și aur, într-un cuvânt: Dior, de la șarmul necunoscutului la strălucirea regelui.

„În fond, ar trebui să binecuvântez ruinarea părinților mei, pentru că m-a obligat să fac ceva în viață.“ CHRISTIAN DIOR

„Christian și-a păstrat calmul princiar în fața contrastelor din propria sa existență. Când l-am cunoscut, era fiul unei familii bogate. Apoi l-am întâl­nit când suferea într-o cruntă sărăcie, după ce averea părinților săi se evaporase până la ultima centimă. L-am regăsit mai târziu, când devenise foarte bogat, datorită voinței, datorită muncii și, trebuie spus, datorită geniului său care îl salvase și făcuse din propria lui Casă citadela eleganței. Despre zilele întunecate ale vieții sale Christian vorbea cu simplitate. Într-o luni, de Rusalii, întâlnindu-l plim­bându-se pe chei, l-am invitat să cinăm împreună. Peste multă vreme, Christian mi-a amintit de acel moment: «Nu mâncasem de două zile», mi-a spus el, fără melancolie, fără orgoliu și fără niciun regret.“ PIERRE GAXOTTE

„Secretul frumuseții e bucuria. Fără bucurie nu există frumusețe.“ CHRISTIAN DIOR

Prezentare autor: Jurnalist reputat al revistei Elle, Bertrand Meyer-Stabley e pasionat de celebrități și de modu­l lor de a se integra, memorabil și distinct, în cotidian. A lucrat pentru prințesa Margaret a Marii Britanii, a scris despre Elton John, Coco Chanel, Rudolf Nureyev, Gala Dalí, James Dean și mulți alții. Dincolo de pasiunea documentării minuțioase a parcursului bibliografic al unor personaje care amprentează puternic istoria socială, Bertrand Meyer-Stabley a editat cu succes unele dintre cele mai provocatoare texte ale lui Jean Cocteau. În prezent locuiește la Nisa și colaborează cu numeroase publicații franceze și străine.