Fată, femeie, alta
76.90 lei cu TVA
Autor:Bernardine Evaristo
Romanul urmărește viața a douăsprezece personaje, unsprezece femei și o persoană transgender, non-binară, majoritatea de culoare, din Marea Britanie. Ele se află în căutarea unui viitor, a unei case, a unei iubiri, a unei mame absente, a unui tată pierdut, a unei identități, a unui gen, a unei existențe și, în treacăt, a fericirii. Prin intermediul personajelor sale, romanul străbate 120 de ani de istorie a Marii Britanii.
Fiecare capitol este consacrat unui personaj care se dovedește legat de toate celelalte printr-o istorie de viață comună. De la o influencer non-binară, până la o bătrână de 93 de ani care trăiește la o fermă din nordul Angliei, femeile acestea provin din medii și familii diferite, nu au aceeași vârstă, dar toate își caută locul într-o societate rasistă, patriarhală și homofobă.
Scânteietor de inteligent și plin de emoție, scris într-o formă inovatoare, care împrumută tehnici din poezie, Fată, femeie, alta este un roman social și polifonic, care dezvăluie o față a Marii Britanii rareori întrezărită.
„O lectură obligatorie despre Marea Britanie modernă și despre condiția femeii… Un roman impresionant, intens despre viața familiilor britanice de culoare, strădaniile, suferințele, veselia, dorurile și despre iubirile lor… Stilul autoarei este pasional, acid, clocotește de energie și umor. În această carte nu există nici măcar un moment de toropeală, iar ritmul nu îți îngăduie să te îndepărtezi de avântul ei. ”– Juriul Booker Prize
„Bernardine Evaristo este una dintre acele scriitoare care ar trebui citită de oricine, oriunde. În poveștile ei se intersectează personaje pragmatice cu istorii captivante despre Marea Britanie de azi.” ― Elif Shafak
„Bernardine Evaristo poate să ia orice poveste din orice timp și să o transforme în ceva care vibrează de viață.” ― Ali Smith
„Stilul lui Evaristo se recunoaște printr-un amestec impresionant de proză și poezie. Un stil care surprinde o limbă, dar și un corp. Voluptuoase, îmbătrânite, deformate de muncă, cele douăsprezece eroine își spun fiecare povestea. Asemenea bucatelor gătite la foc mic pe care le pregătesc, oferind o cale de intrare în savuroasa lor cultură. Sunete, forme, mirosuri: un roman deosebit de senzual.” ― Le Monde
În stoc
Autor: Bernardine Evaristo
Traducător: Adina Ihora
Editura/Colecție: Corint
An apariție: 2021
Nr. pagini: 528
Ilustrator:
Descriere carte: Romanul urmărește viața a douăsprezece personaje, unsprezece femei și o persoană transgender, non-binară, majoritatea de culoare, din Marea Britanie. Ele se află în căutarea unui viitor, a unei case, a unei iubiri, a unei mame absente, a unui tată pierdut, a unei identități, a unui gen, a unei existențe și, în treacăt, a fericirii. Prin intermediul personajelor sale, romanul străbate 120 de ani de istorie a Marii Britanii.
Fiecare capitol este consacrat unui personaj care se dovedește legat de toate celelalte printr-o istorie de viață comună. De la o influencer non-binară, până la o bătrână de 93 de ani care trăiește la o fermă din nordul Angliei, femeile acestea provin din medii și familii diferite, nu au aceeași vârstă, dar toate își caută locul într-o societate rasistă, patriarhală și homofobă.
Scânteietor de inteligent și plin de emoție, scris într-o formă inovatoare, care împrumută tehnici din poezie, Fată, femeie, alta este un roman social și polifonic, care dezvăluie o față a Marii Britanii rareori întrezărită.
„O lectură obligatorie despre Marea Britanie modernă și despre condiția femeii… Un roman impresionant, intens despre viața familiilor britanice de culoare, strădaniile, suferințele, veselia, dorurile și despre iubirile lor… Stilul autoarei este pasional, acid, clocotește de energie și umor. În această carte nu există nici măcar un moment de toropeală, iar ritmul nu îți îngăduie să te îndepărtezi de avântul ei. ”– Juriul Booker Prize
„Bernardine Evaristo este una dintre acele scriitoare care ar trebui citită de oricine, oriunde. În poveștile ei se intersectează personaje pragmatice cu istorii captivante despre Marea Britanie de azi.” ― Elif Shafak
„Bernardine Evaristo poate să ia orice poveste din orice timp și să o transforme în ceva care vibrează de viață.” ― Ali Smith
„Stilul lui Evaristo se recunoaște printr-un amestec impresionant de proză și poezie. Un stil care surprinde o limbă, dar și un corp. Voluptuoase, îmbătrânite, deformate de muncă, cele douăsprezece eroine își spun fiecare povestea. Asemenea bucatelor gătite la foc mic pe care le pregătesc, oferind o cale de intrare în savuroasa lor cultură. Sunete, forme, mirosuri: un roman deosebit de senzual.” ― Le Monde
Prezentare autor: Bernardine Anne Mobolaji Evaristo, născută la Eltham, în sud-estul Londrei, în 1959, este scriitoare și profesoară universitară britanică și nigeriană. Predă la Brunel University și este vicepreședintă a Royal Society of Literature. În 2020 a fost decorată cu Order of the British Empire pentru contribuțiile sale literare. În 2019 i s-a conferit Booker Prize pentru romanul Girl, Woman, Other, premiu pe care l-a împărțit cu Margaret Atwood.
Mama ei este englezoaică, iar tatăl, de origine nigeriană, a emigrat în Marea Britanie în 1949. Este cel de al patrule copil din cei opt ai familiei sale.
Este autoare a opt romane și opere poetice care explorează diverse aspecte ale diasporei africane, apelând adesea la experiment narativ și fuzionând proza cu poezia. Majoritatea romanelor sale au fost nominalizate sau au câștigat premii importante, printre care: EMMA Best Book Award (1999) pentru Lara, Orange Prize Youth Panel Award (2009) și International Dublin Literary Award (2009) pentru Blonde Roots, British Book Awards – Fiction Book of the Year în 2020.
Romanul său, Blonde Roots, apărut în 2008, este o satiră care răstoarnă istoria, creând un univers în care africanii îi fac sclavi pe europeni.
Puteți citi mai multe despre autoare aici:https://bevaristo.com/