Fericire

29.95 lei cu TVA

Autor:George C. Dumitru

Povestirile ce compun volumul lui George C. Dumitru îi dau imediat cititorului senzația unei imersări în lumea românească actuală. O lume de oameni prizonieri ai grijilor de zi cu zi: câștigarea existenței, dificultățile din cuplu, copiii care cresc și problemele lor cu școala, cu telefoanele mobile, jocurile pe calculator și rețelele de socializare ce-i acaparează. Priviți de autor cu o ironie în care pare să se strecoare uneori și o undă de duioșie, protagoniștii acestor povestiri – personaje adesea cenușii, banale – sunt sistematic învinși în încercările lor de a depăși constrângerile cotidianului și de a se împlini. Un angajat al unei corporații plănuiește în amănunt seducerea unei colege, dar un incident face ca operațiunea să se sfârșească, umilitor, înainte de a începe. Un altul, atras de perspectiva de a urca în ierarhia firmei, se îmbată cu comice visuri de mărire care nu așteaptă decât următoarea ședință pentru a se spulbera la contactul cu realitatea. O femeie care a renunțat la carieră pentru a se consacra familiei – de fapt, slujirii unui soț de care e dominată – se străduiește să se convingă singură printr-un adevărat program de viață că a găsit calea spre fericire…

În stoc

ISBN 9789734690312 Categorii ,

Autor: George C. Dumitru

Traducător:

Editura/Colecție: Polirom

An apariție: 2022

Nr. pagini: 208

Ilustrator:

Descriere carte: Povestirile ce compun volumul lui George C. Dumitru îi dau imediat cititorului senzația unei imersări în lumea românească actuală. O lume de oameni prizonieri ai grijilor de zi cu zi: câștigarea existenței, dificultățile din cuplu, copiii care cresc și problemele lor cu școala, cu telefoanele mobile, jocurile pe calculator și rețelele de socializare ce-i acaparează. Priviți de autor cu o ironie în care pare să se strecoare uneori și o undă de duioșie, protagoniștii acestor povestiri – personaje adesea cenușii, banale – sunt sistematic învinși în încercările lor de a depăși constrângerile cotidianului și de a se împlini. Un angajat al unei corporații plănuiește în amănunt seducerea unei colege, dar un incident face ca operațiunea să se sfârșească, umilitor, înainte de a începe. Un altul, atras de perspectiva de a urca în ierarhia firmei, se îmbată cu comice visuri de mărire care nu așteaptă decât următoarea ședință pentru a se spulbera la contactul cu realitatea. O femeie care a renunțat la carieră pentru a se consacra familiei – de fapt, slujirii unui soț de care e dominată – se străduiește să se convingă singură printr-un adevărat program de viață că a găsit calea spre fericire...

Prezentare autor: George C. Dumitru (n. 1978) este prozator, absolvent de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București, fondator al companiei de tehnologie DirectVision. A debutat editorial, după mai multe apariții în publicații și antologii (Respiro, 2003; Orașul, 2016), cu volumul de proză scurtă Poveste cu o fată (2010). Au urmat Mișcarea de rezistență (roman, 2013), Sub mâinile mele (povestiri, 2014), Tenebre (povestiri, 2017), …și toate zilele de azi (roman, 2021). Povestirea sa „Opulență” a fost tradusă în italiană și inclusă în antologia Pensi che ci saremmo potuti conoscere in un bar?, apărută la Caravan Edizioni în 2010.