Frumusețea va mîntui lumea și alte eseuri (ediția 2021)

64.95 lei cu TVA

Autor:Ion Vianu

Ediţie revăzută şi adăugită

Trăim într-o lume în care totul se schimbă. Într-o alergare epuizantă, omul rămîne în urma timpului. Ne vom pierde în vîrtej? Într-o incursiune de la Biblie la Faust, de la Antigona la miturile și iluziile omului contemporan, Ion Vianu caută repere și remedii. Unul este Frumusețea, despre care Dostoievski și alte mari spirite au spus că poate mîntui lumea.

„Omul de azi suferă metamorfoza. Acceptînd, salutînd transformarea, căutăm puncte de orientare fără de care umanitatea din noi ar înceta să existe.” (Ion Vianu)

„Eseistica lui Ion Vianu, admirabil articulată și decis practicată ca gen, se dezvoltă pe diverse subiecte și domenii: textele pe care el le-a socotit cele mai reprezentative sînt adunate în volumul Frumusețea va mîntui lumea și alte eseuri. Literatură, arte, civilizație, psihiatrie, morală, politică, istorie, psihologie, filosofie, religie – interpretări variate și, de reținut neapărat, o stăruitoare cugetare, o îngîndurare cu privire la viitorul societății, al lumii noastre.” (Gelu Ionescu)

„Volumul acesta m-a însoțit vreme de cîteva săptămîni în călătorii și în cugetări, l-am citit încet și cu delectare, am încercat să-i urmăresc referințele în artă și trimiterile la alte lecturi, i-am savurat valoarea și consistența gîndirii și limba aleasă în care este scris. Majoritatea eseurilor care îl compun reprezintă piese de rezistență intelectuală cum puține mi-a fost dat să citesc în literatura română sau cea scrisă în alte limbi. Acum, la terminarea lecturii, senzația este nu cea de a fi terminat o carte, ci de a fi parcurs o întreagă bibliotecă.” (Dan Romașcanu)

În stoc

ISBN 9789734685431 Categorie

Autor: Ion Vianu

Traducător:

Editura/Colecție: Polirom

An apariție: 2021

Nr. pagini: 496

Ilustrator:

Descriere carte: Ediţie revăzută şi adăugită

Trăim într-o lume în care totul se schimbă. Într-o alergare epuizantă, omul rămîne în urma timpului. Ne vom pierde în vîrtej? Într-o incursiune de la Biblie la Faust, de la Antigona la miturile și iluziile omului contemporan, Ion Vianu caută repere și remedii. Unul este Frumusețea, despre care Dostoievski și alte mari spirite au spus că poate mîntui lumea.

„Omul de azi suferă metamorfoza. Acceptînd, salutînd transformarea, căutăm puncte de orientare fără de care umanitatea din noi ar înceta să existe.” (Ion Vianu)

„Eseistica lui Ion Vianu, admirabil articulată și decis practicată ca gen, se dezvoltă pe diverse subiecte și domenii: textele pe care el le-a socotit cele mai reprezentative sînt adunate în volumul Frumusețea va mîntui lumea și alte eseuri. Literatură, arte, civilizație, psihiatrie, morală, politică, istorie, psihologie, filosofie, religie – interpretări variate și, de reținut neapărat, o stăruitoare cugetare, o îngîndurare cu privire la viitorul societății, al lumii noastre.” (Gelu Ionescu)

„Volumul acesta m-a însoțit vreme de cîteva săptămîni în călătorii și în cugetări, l-am citit încet și cu delectare, am încercat să-i urmăresc referințele în artă și trimiterile la alte lecturi, i-am savurat valoarea și consistența gîndirii și limba aleasă în care este scris. Majoritatea eseurilor care îl compun reprezintă piese de rezistență intelectuală cum puține mi-a fost dat să citesc în literatura română sau cea scrisă în alte limbi. Acum, la terminarea lecturii, senzația este nu cea de a fi terminat o carte, ci de a fi parcurs o întreagă bibliotecă.” (Dan Romașcanu)

Prezentare autor: Născut la București în 1934. Studii de filologie clasică, neterminate. Doctor în medicină al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (1960). Psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie, București. Voiaje de studii în Germania Democrată, Franța. 1964-1977: Colaborează la Contemporanul, Viața Românească, Luceafărul etc. 1975: Publică un volum de eseuri, Stil și persoană, premiat de Uniunea Scriitorilor, și o Introducere în psihoterapie. 1977: Emigrează, după ce a aderat la Apelul lui Paul Goma. Se stabilește în Elveția, practicînd psihiatria. Este prezent în mișcarea pentru apărarea drepturilor omului în România. Începe o activitate de publicist pe subiecte politice care va continua pînă în ultimii ani, în țară. 1990: Revine din ce în ce mai des în România, unde se reinstalează. Publică, în genuri diverse: memorialistică (Amintiri în dialog – cu M. Călinescu –, Exercițiu de sinceritate, Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru); romane: Caietele lui Ozias, Vasiliu, foi volante, Paramnezii, Necredinciosul, Amor intellectualis („roman autobiografic”), distins cu mai multe premii, printre care și „Cartea Anului” (2010), și Arhiva trădării și a mîniei. În domeniul eseisticii, publică: Blestem și Binecuvîntare, Investigații mateine, Apropieri, Elegie pentru Mihai, Frumusețea va mîntui lumea și alte eseuri.