Industria liniștirii adulților (ed. a II-a)

20.00 lei cu TVA

Autor:Anastasia Gavrilovici

Industria liniștirii adulţilor a apărut la Casa de Editură Max Blecher în noiembrie 2019. Un al doilea tiraj a fost tras la începutul anului 2020. Volumul a primit Premiul Naţional „Mihai Eminescu” Opus Primum, Premiul „Tânărul poet al anului 2019” la a X-a ediţie a Galei Tinerilor Scriitori, Premiul pentru Debut al revistei „Observator cultural”, Premiul Naţional pentru Debut în Poezie „Iustin Panţa”, Premiul „Cartea de poezie a anului 2019” acordat de ARCCA. Poeme din Industria liniștirii adulţilor au fost traduse în engleză, germană, franceză, spaniolă, maghiară, turcă, suedeză și bulgară.

Despre Industria liniștirii adulților:

„Să treci prin poezia Anastasiei Gavrilovici se aseamănă cu momentele de exasperantă lentoare a apusurilor peste metropole, de o frumusețe copleșitoare, în culori de neînțeles, și care te strivesc. Știi totuși că toată această explozie policromă se naște din chimii cu nume complicate, că lumina trecând prin infernul gazelor celor mai toxice își găsește calea să se joace de-a mirajul. Și mai știi că substanțele acestea te vor ucide în cele din urmă, în cea mai perversă tranzacție. De aceea, Industria liniștirii adulților are forța monolitică a unei cărți — aș risca să spun asta — reper.”

Rita Chirian

„«Micile și marile bucurii/ nuanțele emoționale» au de fiecare dată la Anastasia Gavrilovici ceva din consistența unor tușe fine; difuze, liniile identitare ale poemelor își demontează mecanismele de funcționare cu o alertețe senzorială gata mereu să capteze subtilități; decisiv e, de fiecare dată, unghiul, dimensiunea fotografică a lucrurilor, pe care volumul le recuperează cu un soi de hedonism vizual. La fel cum, și-ntr-un plan ceva mai larg, acuitatea de acest gen a textelor sale structurează câteva «studii» contemporane extrem de percutante prin sfera lor de atenție; perspicacitatea vizuală de care vorbeam mai sus, și care cred că e arma cea mai puternică a poemelor acestui debut, se traduce într-o serie de secvențe în care schițele intime amintite anterior fac tranziția spre o plajă ceva mai largă, aceea a alienării civilizației și a decadenței lucrurilor pe care volumul le colectează cu multă maturitate și cu o intuiție militantă.”

Andreea Pop

În stoc

ISBN 9786068577838 Categorie

Autor: Anastasia Gavrilovici

Traducător:

Editura/Colecție: Casa de Editură Max Blecher

An apariție: 2021

Nr. pagini: 68

Ilustrator:

Descriere carte: Industria liniștirii adulţilor a apărut la Casa de Editură Max Blecher în noiembrie 2019. Un al doilea tiraj a fost tras la începutul anului 2020. Volumul a primit Premiul Naţional „Mihai Eminescu” Opus Primum, Premiul „Tânărul poet al anului 2019” la a X-a ediţie a Galei Tinerilor Scriitori, Premiul pentru Debut al revistei „Observator cultural”, Premiul Naţional pentru Debut în Poezie „Iustin Panţa”, Premiul „Cartea de poezie a anului 2019” acordat de ARCCA. Poeme din Industria liniștirii adulţilor au fost traduse în engleză, germană, franceză, spaniolă, maghiară, turcă, suedeză și bulgară.

Despre Industria liniștirii adulților:

„Să treci prin poezia Anastasiei Gavrilovici se aseamănă cu momentele de exasperantă lentoare a apusurilor peste metropole, de o frumusețe copleșitoare, în culori de neînțeles, și care te strivesc. Știi totuși că toată această explozie policromă se naște din chimii cu nume complicate, că lumina trecând prin infernul gazelor celor mai toxice își găsește calea să se joace de-a mirajul. Și mai știi că substanțele acestea te vor ucide în cele din urmă, în cea mai perversă tranzacție. De aceea, Industria liniștirii adulților are forța monolitică a unei cărți — aș risca să spun asta — reper.”

Rita Chirian

„«Micile și marile bucurii/ nuanțele emoționale» au de fiecare dată la Anastasia Gavrilovici ceva din consistența unor tușe fine; difuze, liniile identitare ale poemelor își demontează mecanismele de funcționare cu o alertețe senzorială gata mereu să capteze subtilități; decisiv e, de fiecare dată, unghiul, dimensiunea fotografică a lucrurilor, pe care volumul le recuperează cu un soi de hedonism vizual. La fel cum, și-ntr-un plan ceva mai larg, acuitatea de acest gen a textelor sale structurează câteva «studii» contemporane extrem de percutante prin sfera lor de atenție; perspicacitatea vizuală de care vorbeam mai sus, și care cred că e arma cea mai puternică a poemelor acestui debut, se traduce într-o serie de secvențe în care schițele intime amintite anterior fac tranziția spre o plajă ceva mai largă, aceea a alienării civilizației și a decadenței lucrurilor pe care volumul le colectează cu multă maturitate și cu o intuiție militantă.”

Andreea Pop

Prezentare autor: Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității București și cursurile de masterat ale Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. A fost, în ultimii ani de liceu, redactor-șef adjunct al revistei „Alecart”, apoi a trecut prin „Zona Nouă”, iar din 2016 face parte din redacția „Poesis internațional”. A publicat poezie, cronică literară și eseu și a tradus cărți din engleză și spaniolă (Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal).