Între cer și pământ

34.95 lei cu TVA

Autor: Jón Kalman Stefánsson

Traducere din limba franceză de Magda Răduţă

Un roman al despărțirii de moarte, al speranței și al maturizării

Cu o sută și mai bine de ani în urmă, pescarii Islandei știau prea bine ce se află între cer și pămînt: Marea Înghețată. De-aici încolo, lucrurile erau simple: îți făceai cruce să nu te prindă furtuna, ieșeai pe mare într-o barcă de șase oameni, aruncai undițele, așteptai ca peștele să muște, trăgeai – de undițe și apoi la vîsle –, te întorceai la mal, curățai peștele, îl vindeai. Aveai apoi ce mînca, aveai cu ce plăti datoria la prăvălia din sat, aveai chiar bani pentru o sticlă de rachiu. Cu Barður se întîmplă însă că niște cuvinte îl ucid. Mai rău: îl ucid niște versuri scrise cu o sută de ani înainte de un poet orb, despre un rai pierdut, pe care pescarul nostru vrea să le învețe pe de rost și să le pună într-o scrisoare de dragoste. Cu gîndurile pradă poeziei, flăcăul uită să-și ia pufoaica atunci cînd iese în larg, iar la întoarcere pescarii sînt mai puțini cu unul: Barður a murit de frig. Romanul lui J.K. Stefansson, primul dintr-o trilogie islandeză tradusă entuziast pînă acum în douăzeci de țări, e însă și un roman al despărțirii de moarte, al speranței și maturizării, care nu înseamnă neapărat resemnare. Prozatorul face din celălalt erou al cărții, numit scurt băiatul, un personaj ce rămîne multă vreme în mintea cititorilor. Între cer și pămînt e deopotrivă cartea cerului plumburiu, a mării nemiloase și romanul băiatului, al drumului său prin durerea de a-și fi pierdut cel mai bun prieten, în încercarea de a găsi un sens pentru ceva de neînțeles cînd încă n-ai împlinit douăzeci de ani – adică pentru moarte.

„Vorbele au, unele, darul să schimbe lumea și puterea să ne mîngîie și să ne șteargă lacrimile. Unele vorbe sînt gloanțe, altele sînt sunete de vioară. Unele ajung să topească ghețurile care ne înconjoară inima, pe altele le trimitem să ne salveze, grăbite, ca pe cohorte de călăreți, cînd zilele sînt potrivnice și nu mai știm dacă mai trăim sau am murit deja.” (Jon Kalman Stefansson)

„O adevărată descoperire, o revelație, o lectură de la care nu vrei să-ți fie distrasă atenția, căci fiecare detaliu scăpat e o pierdere.” (Livres Hebdo)

„Între cer și pămînt este o poveste nemaipomenită, o gură de aer în cele mai întunecate hăuri ale mării.” (Le Monde)

În stoc

ISBN 978-973-46-4898-6 Categorie

Autor: Jón Kalman Stefánsson

Traducător: Magda Răduţă

Editura/Colecție: Polirom

An apariție: 2014

Nr. pagini: 240

Descriere carte:

Prezentare autor:

Jón Kalman Stefánsson, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani islandezi, s-a născut la Reykjavík, în 1963. A debutat în 1988 cu un volum de poeme; unul dintre romanele sale, Sumarljós og svo kemur nóttin (Lumina de vară, apoi se lasă noaptea), a primit în 2005 Premiul Literar Islandez pentru ficţiune. Opera sa a fost de trei ori nominalizată la Premiul pentru Literatură acordat de Consiliul Nordic, printre ai cărui laureaţi se numără Tomas Tranströmer, Sofi Oksanen şi Kim Leine. În 2011, J.K. Stefánsson a primit prestigiosul P.O. Enquist Award, iar romanul său apărut în 2013, Fiskarnir hafa enga fætur (Peştii n-au picioare), a fost nominalizat la Man Booker International Prize şi a primit premiul revistei Lire pentru cel mai bun roman străin. Între cer şi pămînt, primul său roman tradus în limba română, a apărut la Editura Polirom în 2014, urmat la scurt timp de Tristeţea îngerilor (2016).