Intuitio

49.00 lei cu TVA

Autor:Laurent Gounelle

De la autorul bestsellerurilor Ziua în care am învățat să trăiesc și Dumnezeu călătorește întotdeauna incognito

Un thriller inițiatic, pe cât de original, pe atât de captivant, care te va ajuta să descoperi cea mai fascinantă forță din lume: forța ta interioară.
Timothy Fisher, un tânăr autor de romane polițiste, duce o viață liniștită în cartierul Queens din New York, alături de motanul său Al Capone. Când la ușa lui își fac apariția doi agenți FBI propunându-i să-i ajute la prinderea celui mai vânat om din țară, Fisher crede la început că e vorba de o farsă.
Dar după câteva clipe în care e tentat să refuze, acceptă într-un final propunerea lor ciudată: să se alăture unui program care îi antrenează pe oamenii capabili să-și acceseze intuiția prin voință. Sceptic la început, Fisher, care a crezut că are o existență banală, descoperă că lumea ascunde posibilități
nebănuite.
Curând, se trezește prins într-o cursă contracronometru care îl va ajuta să îmblânzească această putere puțin cunoscută, dar accesibilă tuturor, o putere care ne arată viața așa cum este ea cu adevărat: extraordinară.

„Intuitio înseamnă mai mult decât o intrigă pasionantă. Îi pune pe cititori în fața unei întrebări pătrunzătoare în legătură cu propria capacitate de intuiție.” – Ouest – France

„Un thriller pasionant, care transmite un mesaj subtil.” – Europe 1

„O adevărată reușită literară.” – France Info TV

„Un roman ce cuprinde atât elemente foarte realiste, cât și unele de o uluitoare profunzime.” – RCF

„Gounelle ne dezvăluie puterea intuiției într-o poveste palpitantă.” – RTBF

În stoc

ISBN 9786064013378 Categorii ,

Autor: Laurent Gounelle

Traducător: Carmen Otilia Spînu

Editura/Colecție: Trei

An apariție: 2022

Nr. pagini: 400

Ilustrator:

Descriere carte: De la autorul bestsellerurilor Ziua în care am învățat să trăiesc și Dumnezeu călătorește întotdeauna incognito

Un thriller inițiatic, pe cât de original, pe atât de captivant, care te va ajuta să descoperi cea mai fascinantă forță din lume: forța ta interioară.
Timothy Fisher, un tânăr autor de romane polițiste, duce o viață liniștită în cartierul Queens din New York, alături de motanul său Al Capone. Când la ușa lui își fac apariția doi agenți FBI propunându-i să-i ajute la prinderea celui mai vânat om din țară, Fisher crede la început că e vorba de o farsă.
Dar după câteva clipe în care e tentat să refuze, acceptă într-un final propunerea lor ciudată: să se alăture unui program care îi antrenează pe oamenii capabili să-și acceseze intuiția prin voință. Sceptic la început, Fisher, care a crezut că are o existență banală, descoperă că lumea ascunde posibilități
nebănuite.
Curând, se trezește prins într-o cursă contracronometru care îl va ajuta să îmblânzească această putere puțin cunoscută, dar accesibilă tuturor, o putere care ne arată viața așa cum este ea cu adevărat: extraordinară.

„Intuitio înseamnă mai mult decât o intrigă pasionantă. Îi pune pe cititori în fața unei întrebări pătrunzătoare în legătură cu propria capacitate de intuiție." – Ouest – France

„Un thriller pasionant, care transmite un mesaj subtil." – Europe 1

„O adevărată reușită literară." – France Info TV

„Un roman ce cuprinde atât elemente foarte realiste, cât și unele de o uluitoare profunzime." – RCF

„Gounelle ne dezvăluie puterea intuiției într-o poveste palpitantă." – RTBF

Prezentare autor: Laurent Gounelle, născut în 1966, este unul dintre scriitorii francezi cei mai citiți în întreaga lume. Specializat în științe sociale, cu studii în Franța și Statele Unite, în prezent este conferențiar la Universitatea Clermont Ferrand. De-a lungul anilor, a colindat lumea în căutarea unor oameni care să-i ofere răspunsuri la o întrebare fundamentală: cum să ne atingem potențialul maxim și să găsim un sens vieții?
Romanele lui Gounelle au fost publicate în 40 de țări și s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare.
Îl puteți urmări pe www.laurentgounelle.com.
De același autor, la Editura Trei au apărut: Și vei găsi comoara din adâncul tău, Omul care voia să fie fericit, Ziua în care am învățat să trăiesc, Îți promit libertatea și Dumnezeu călătorește întotdeauna incognito.