Jocul lui Ender
49.99 lei cu TVA
Autor:Orson Scott Card
O ECRANIZARE DE EXCEPȚIE, CU HARRISON FORD, ASA BUTTERFIELD, BEN KINGSLEY & VIOLA DAVIS
BESTSELLER THE NEW YORK TIMES & PUBLISHERS WEEKLY
TRADUS ÎN 34 DE LIMBI
UNA DINTRE CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE SECOLULUI AL XX-LEA PENTRU AMAZON & LOCUS
Au trecut mai bine de o sută de ani de când pământenii se luptă cu gândacii, o rasă de extratereștri care doresc exterminarea umanității.
Andrew „Ender“ Wiggin este recrutat de guvern și trimis să se instruiască într-o academie militară de elită. Deși are doar șase ani, el face față cu brio antrenamentelor tot mai dure desfășurate la Școala de Luptă, dovedindu-se un strateg strălucit.
Dar e posibil, oare, ca un copil să fie geniul militar capabil să salveze omenirea de la pieire?
Singurătatea, disperarea și o chemare misterioasă riscă să îl înfrângă pe Ender înainte de bătălia finală ce reprezintă testul de absolvire.
Cât va mai putea continua jocul?
„Card preia venerabilele concepte SF de supraom și de război interstelar împotriva unor extratereștri și, cu ajutorul talentului său de povestitor, al capacității lui de a caracteriza
și al stilului său superb, le transformă într-o poveste fără cusur, extraordinar de convingătoare.“
Booklist
În stoc
Autor: Orson Scott Card
Traducător: Mihai Dan Pavelescu
Editura/Colecție: Nemira. Armada
An apariție: 2021
Nr. pagini: 352
Ilustrator:
Descriere carte: O ECRANIZARE DE EXCEPȚIE, CU HARRISON FORD, ASA BUTTERFIELD, BEN KINGSLEY & VIOLA DAVIS
BESTSELLER THE NEW YORK TIMES & PUBLISHERS WEEKLY
TRADUS ÎN 34 DE LIMBI
UNA DINTRE CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE SECOLULUI AL XX-LEA PENTRU AMAZON & LOCUS
Au trecut mai bine de o sută de ani de când pământenii se luptă cu gândacii, o rasă de extratereștri care doresc exterminarea umanității.
Andrew „Ender“ Wiggin este recrutat de guvern și trimis să se instruiască într-o academie militară de elită. Deși are doar șase ani, el face față cu brio antrenamentelor tot mai dure desfășurate la Școala de Luptă, dovedindu-se un strateg strălucit.
Dar e posibil, oare, ca un copil să fie geniul militar capabil să salveze omenirea de la pieire?
Singurătatea, disperarea și o chemare misterioasă riscă să îl înfrângă pe Ender înainte de bătălia finală ce reprezintă testul de absolvire.
Cât va mai putea continua jocul?
„Card preia venerabilele concepte SF de supraom și de război interstelar împotriva unor extratereștri și, cu ajutorul talentului său de povestitor, al capacității lui de a caracteriza
și al stilului său superb, le transformă într-o poveste fără cusur, extraordinar de convingătoare.“
Booklist
Prezentare autor: ORSON SCOTT CARD s-a nascut la 24 august 1951, în Richland, Washington. Descinde din primii mormoni americani si a fost misionar în Brazilia pentru Biserica lui Isus Hristos a Sfintilor din Zilele din Urma. Hi-a început cariera literara ca poet, a fost atras de dramaturgie si a adaptat opere literare pentru teatrul radiofonic, apoi a scris piese originale. Dupa ce si-a înfiintat propria companie teatrala, Card a lucrat pe postul de corector, apoi de redactor la Editura BYU Press. A devenit scriitor liber-profesionist dupa ce a semnat primele contracte pentru doua romane SF. Jocul lui Ender si continuarea sa, Vorbitor în numele mortilor, au primit premiile Hugo si Nebula, Card fiind astfel singurul câstigator al celor mai importante premii SF, în doi ani consecutivi. De asemenea, a obtinut Premiul John W. Campbell pentru cel mai bun tânar autor în 1978. Dintre lucrarile sale amintim: Jocul lui Ender (premiile Nebula, 1985, Hugo si SF Chronicle în 1986), Hatrack River (Premiul World Fantasy, 1987), Vorbitor în numele mortilor (premiile Nebula, 1986, Hugo, Locus si SF Chronicle în 1987 si Kurd Lasswitz, Germania, 1989), Eye for Eye (premiile Hugo, 1988, si Seiun, Japonia, 1989), Seventh Son (premiile Mythopoeic Society si Locus în 1988 si Ditmar, Australia, 1989); Red Prophet (Premiul Locus, 1989), Lost Boys (Premiul Locus, 1990), How to Write Science Fiction and Fantasy (Premiul Hugo, 1991), Maps in a Mirror: The Short Fiction of Orson Scott Card (Premiul Locus, 1991), Jocul lui Ender (Premiul Ignotus, Spania, 1994), Alvin Journeyman (Premiul Locus, 1996), Patwatch: The Redemption of Chris topher Columbus (Premiul Geffen, Israel, 1999); The Chronicles of Alvin Maker (Premiul Imaginaire, Franta, 2000), Umbra lui Ender (Premiul Geffen, Israel, 2001). Ecranizarea dupa Jocul lui Ender va ajunge pe marile ecrane la sfârsitul lui 2013.