La topirea ghețarilor
31.50 lei cu TVA
Autor:Ana Săndulescu
Cartea Anei Săndulescu este una a infuziilor profunde, a schimburilor de esențe, a metamorfozelor și a contopirii cu arta. Asta pentru că Lia, prietena poetei-naratoare, (o femeie simplă, cu probleme de zi cu zi, dar pictoriță) o are pe Espera, entitatea imaterială ce devine din ce în ce mai mult prezența. Ea o învăluie pe Lia, îi dă sens, o face să crească, să înainteze în arta sa și să se împlinească. Există și un joc al nostalgiilor și al tristeților fulgurante. Volumul e construit pe principiul alternanței dintre narațiunile poetice ale Liei și cele ale Esperei. Frumusețea acestei cărți emană din faptul că cele două se împlinesc reciproc și împreună formează doimea, adevărata creație. Ghețarii n-au cum să nu se topească.
Șerban Axinte
Volumul Anei Săndulescu propune o autentică rezistență la depersonalizare și dezintegrare într-o formulă limpede, tranzitivă, în care cuvintele au funcția unui ,,liant acrilicˮ. Sub presiunea ororii de a nu pierde controlul asupra realității, umanul încă tresare, încă reacționează, încă se împotrivește propriei topiri, cu ,,permafrostul gândurilor superficialeˮ, hibridizării, standardizării, ,,identităților proaspăt dobânditeˮ (Lia, Espera), menținând tactilitatea unei lumi și așa fragile pe suprafața stabilă a șevaletului.
Teodora Coman
Ana Săndulescu propune o carte a confesiunilor în oglindă, un fals jurnal poetic, în care cotidianul ce pare atât de prezent e doar mimat, o dedublare necesară pentru controlul emoției, unde Espera încearcă să o salveze pe Lia de nesiguranță, de trădare, de pierderea tatălui, reușind să se izoleze de resimțirea directă a acestor traume, dar nu definitiv („de ce mă simt ca și cum aș fi ratat o experiență esențială?”). O carte despre interior, intim, privat, fără descrierea exactă cu care ne-a obișnuit poezia ultimilor ani, o dublă expunere, între confesional și poetic, între cele două voci ale aceluiași personaj poematic.
Moni Stănilă
Ana Săndulescu a scris o carte adevărată, o carte a pierderii cuiva iubit și a revenirii după acea pierdere. „Grinzile spiritului”, despre care scrie că se îmbină în piept, se deplasează și se fisurează. Cartea Anei e încercarea de a reașeza acele grinzi sufletești la locul lor și de a le anula fisurile, oricât de abisale. E, așadar, o carte care cere de la literatură exact ce ar trebui să-i ceară toată lumea: adevăr & vindecare.
Radu Vancu
În stoc
Autor: Ana Săndulescu
Traducător:
Editura/Colecție: Casa de Pariuri Literare
An apariție: 2021
Nr. pagini: 74
Ilustrator:
Descriere carte: Cartea Anei Săndulescu este una a infuziilor profunde, a schimburilor de esențe, a metamorfozelor și a contopirii cu arta. Asta pentru că Lia, prietena poetei-naratoare, (o femeie simplă, cu probleme de zi cu zi, dar pictoriță) o are pe Espera, entitatea imaterială ce devine din ce în ce mai mult prezența. Ea o învăluie pe Lia, îi dă sens, o face să crească, să înainteze în arta sa și să se împlinească. Există și un joc al nostalgiilor și al tristeților fulgurante. Volumul e construit pe principiul alternanței dintre narațiunile poetice ale Liei și cele ale Esperei. Frumusețea acestei cărți emană din faptul că cele două se împlinesc reciproc și împreună formează doimea, adevărata creație. Ghețarii n-au cum să nu se topească.
Șerban Axinte
Volumul Anei Săndulescu propune o autentică rezistență la depersonalizare și dezintegrare într-o formulă limpede, tranzitivă, în care cuvintele au funcția unui ,,liant acrilicˮ. Sub presiunea ororii de a nu pierde controlul asupra realității, umanul încă tresare, încă reacționează, încă se împotrivește propriei topiri, cu ,,permafrostul gândurilor superficialeˮ, hibridizării, standardizării, ,,identităților proaspăt dobânditeˮ (Lia, Espera), menținând tactilitatea unei lumi și așa fragile pe suprafața stabilă a șevaletului.
Teodora Coman
Ana Săndulescu propune o carte a confesiunilor în oglindă, un fals jurnal poetic, în care cotidianul ce pare atât de prezent e doar mimat, o dedublare necesară pentru controlul emoției, unde Espera încearcă să o salveze pe Lia de nesiguranță, de trădare, de pierderea tatălui, reușind să se izoleze de resimțirea directă a acestor traume, dar nu definitiv („de ce mă simt ca și cum aș fi ratat o experiență esențială?”). O carte despre interior, intim, privat, fără descrierea exactă cu care ne-a obișnuit poezia ultimilor ani, o dublă expunere, între confesional și poetic, între cele două voci ale aceluiași personaj poematic.
Moni Stănilă
Ana Săndulescu a scris o carte adevărată, o carte a pierderii cuiva iubit și a revenirii după acea pierdere. „Grinzile spiritului”, despre care scrie că se îmbină în piept, se deplasează și se fisurează. Cartea Anei e încercarea de a reașeza acele grinzi sufletești la locul lor și de a le anula fisurile, oricât de abisale. E, așadar, o carte care cere de la literatură exact ce ar trebui să-i ceară toată lumea: adevăr & vindecare.
Radu Vancu
Prezentare autor: Ana Săndulescu (n. 1989, Vaslui) a publicat în revistele: Dacia Literară, Observator cultural, Revista Nouă, Tiuk! şi Zona Literară. La 26 de ani, a debutat cu romanul Anamneza la editura Herg Benet și în 2017 a beneficiat de programul „Rezidenţe FILIT pentru scriitori români”. În 2018 și-a făcut debutul ca traducătoare din engleză în română cu romanul În cel mai întunecat colț, al autoarei Elizabeth Haynes (ed. Herg Benet). În 2019 a coordonat volumul de interviuri Prietenii și Literatura. Club 8, OuTopos și invitații lor (Casa de pariuri literare). În prezent, trăiește și muncește în București, iar în timpul liber traduce romane pentru editura Litera.