Mentalitatea de cercetaș

55.00 lei cu TVA

Autor:Julia Galef

Când vine vorba despre convingerile oamenilor, știm că ei văd ce vor să vadă. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu ceea ce Julia Galef numește mentalitate de „soldat”. De la tribalism și dorințe deșarte până la raționalizarea din viața personală și la tot ce se află între acestea, suntem tentați să apărăm ideile în care ne dorim cel mai mult să credem și să le reducem la tăcere pe celelalte.

Dar autoarea susține că, dacă vrem să facem mai des lucrurile așa cum trebuie, ar trebui să ne antrenăm pentru mentalitatea de „cercetaș”. Spre deosebire de soldat, obiectivul cercetașului nu este să apere o parte împotriva celeilalte, ci să iasă pe teren, să-l cerceteze și să revină cu o hartă pe cât de corectă și de exactă se poate. Indiferent cu ce speră el să aibă de-a face, cercetașul vrea mai presus de toate să știe care este, de fapt, adevărul.

În această carte, Julia Galef arată că cercetașul este mai bun în a face lucrurile așa cum trebuie nu pentru că ar fi mai inteligent sau mai instruit decât altcineva. Este vorba despre câteva aptitudini emoționale, obiceiuri și feluri de a privi lumea, lucruri pe care oricine le poate învăța. Oferind exemple fascinante, de la cum poți supraviețui eșuat în mijlocul oceanului până la cum evită Jeff Bezos încrederea de sine exagerată, cum îi depășesc superanticipatorii pe operativii CIA și până la discuțiile de pe Reddit și partizanatele politice moderne, Galef explorează motivele pentru care creierul ne induce în eroare și ne spune ce putem face pentru a schimba felul în care gândim.

Știm multe despre cât de viciat este raționamentul uman, dar, surprinzător, știm prea puține despre cum să-l reparăm în viața de zi cu zi. Din fericire, Julia Galef este aici ca să schimbe acest lucru. Cu observații deopotrivă clare și practice, cartea ei reia raționamentul de unde l-a lăsat Dan Ariely în cartea sa Irațional în mod previzibil. Lectura aceasta te va învăța să gândești mai limpede, să te vezi cu mai multă acuratețe și să greșești de mai puține ori. — Adam Grant, autorul cărților Originalii și Regândește, gazda podcastului WorkLife

Cele mai multe cărți îți spun cum să gândești. Cea de față este un exemplar mai rar și mai valoros: este o carte despre cum să gândești sau cum să înveți fără frica (sau plăcerea) care, atât de des, ne ține pe loc în încercarea de a ne apropia de adevăr. Frumusețea demonstrației din Mentalitatea de cercetaș constă în faptul că este ea însăși un exemplu al filosofiei pe care o predică. Încântarea de a-și pune la îndoială propriile premise și de a înțelege argumentele alternative te vor face să-ți dorești să fii și tu cercetaș. — Ezra Klein, cofondator al Vox, autorul cărții Why We’re Polarized și gazda podcastului The Ezra Klein Show

M-am trezit citând-o pe Julia în lucrările mele iar și iar, pentru că nimeni nu explică mai bine decât ea gândirea și raționamentul. Ideile din această carte trebuie să-mi fi rămas fixate în minte încă de când i-am urmărit prezentarea de la TED Talk. Mentalitatea de cercetaș este o lentilă prin care, odată ce te-ai uitat, lumea va avea mult mai mult sens. — Tim Urban, cofondator al Wait But Why

Julia Galef nu doar că ne mustră că nu gândim limpede, ci diagnostichează și motivul pentru care nu o facem și sugerează modalități concrete de a ne îmbunătăți raționamentele. Aceasta este o carte care vă va schimba felul de a gândi. — Sean Carroll, autorul cărții Something Deeply Hidden

O carte care nu ar trebui să le lipsească persoanelor cărora le vine greu să spună „Am greșit” sau „M-am răzgândit”, adică nouă, tuturor. — Michael Shermer, autorul cărții The Moral Arc

În stoc

ISBN 9786067224436 Categorie

Autor: Julia Galef

Traducător: Mihaela Apetrei

Editura/Colecție: Publica

An apariție: 2021

Nr. pagini: 336

Ilustrator:

Descriere carte: Când vine vorba despre convingerile oamenilor, știm că ei văd ce vor să vadă. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu ceea ce Julia Galef numește mentalitate de „soldat”. De la tribalism și dorințe deșarte până la raționalizarea din viața personală și la tot ce se află între acestea, suntem tentați să apărăm ideile în care ne dorim cel mai mult să credem și să le reducem la tăcere pe celelalte.

Dar autoarea susține că, dacă vrem să facem mai des lucrurile așa cum trebuie, ar trebui să ne antrenăm pentru mentalitatea de „cercetaș”. Spre deosebire de soldat, obiectivul cercetașului nu este să apere o parte împotriva celeilalte, ci să iasă pe teren, să-l cerceteze și să revină cu o hartă pe cât de corectă și de exactă se poate. Indiferent cu ce speră el să aibă de-a face, cercetașul vrea mai presus de toate să știe care este, de fapt, adevărul.

În această carte, Julia Galef arată că cercetașul este mai bun în a face lucrurile așa cum trebuie nu pentru că ar fi mai inteligent sau mai instruit decât altcineva. Este vorba despre câteva aptitudini emoționale, obiceiuri și feluri de a privi lumea, lucruri pe care oricine le poate învăța. Oferind exemple fascinante, de la cum poți supraviețui eșuat în mijlocul oceanului până la cum evită Jeff Bezos încrederea de sine exagerată, cum îi depășesc superanticipatorii pe operativii CIA și până la discuțiile de pe Reddit și partizanatele politice moderne, Galef explorează motivele pentru care creierul ne induce în eroare și ne spune ce putem face pentru a schimba felul în care gândim.

Știm multe despre cât de viciat este raționamentul uman, dar, surprinzător, știm prea puține despre cum să-l reparăm în viața de zi cu zi. Din fericire, Julia Galef este aici ca să schimbe acest lucru. Cu observații deopotrivă clare și practice, cartea ei reia raționamentul de unde l-a lăsat Dan Ariely în cartea sa Irațional în mod previzibil. Lectura aceasta te va învăța să gândești mai limpede, să te vezi cu mai multă acuratețe și să greșești de mai puține ori. — Adam Grant, autorul cărților Originalii și Regândește, gazda podcastului WorkLife

Cele mai multe cărți îți spun cum să gândești. Cea de față este un exemplar mai rar și mai valoros: este o carte despre cum să gândești sau cum să înveți fără frica (sau plăcerea) care, atât de des, ne ține pe loc în încercarea de a ne apropia de adevăr. Frumusețea demonstrației din Mentalitatea de cercetaș constă în faptul că este ea însăși un exemplu al filosofiei pe care o predică. Încântarea de a-și pune la îndoială propriile premise și de a înțelege argumentele alternative te vor face să-ți dorești să fii și tu cercetaș. — Ezra Klein, cofondator al Vox, autorul cărții Why We're Polarized și gazda podcastului The Ezra Klein Show

M-am trezit citând-o pe Julia în lucrările mele iar și iar, pentru că nimeni nu explică mai bine decât ea gândirea și raționamentul. Ideile din această carte trebuie să-mi fi rămas fixate în minte încă de când i-am urmărit prezentarea de la TED Talk. Mentalitatea de cercetaș este o lentilă prin care, odată ce te-ai uitat, lumea va avea mult mai mult sens. — Tim Urban, cofondator al Wait But Why

Julia Galef nu doar că ne mustră că nu gândim limpede, ci diagnostichează și motivul pentru care nu o facem și sugerează modalități concrete de a ne îmbunătăți raționamentele. Aceasta este o carte care vă va schimba felul de a gândi. — Sean Carroll, autorul cărții Something Deeply Hidden

O carte care nu ar trebui să le lipsească persoanelor cărora le vine greu să spună „Am greșit” sau „M-am răzgândit”, adică nouă, tuturor. — Michael Shermer, autorul cărții The Moral Arc

Prezentare autor: Julia Galef este gazda popularului podcast Rationally Speaking, pentru care a intervievat gânditori precum Tyler Cowen, Sean Carroll, Phil Tetlock și Neil deGrasse Tyson. Este consultant pentru OpenAI, lucrează cu Open Philanthropy Project și este cofondatoare a Center for Applied Rationality. Prezentarea TED pe care a susținut-o în 2016, „Why You Think You're Right – Even If You're Wrong”, a strâns peste patru milioane de vizionări.