Mintea tulburată. Ce ne spun ciudățeniile creierului despre noi înșine
44.95 lei cu TVA
Autor:Eric R. Kandel
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2000
Traducere de Lucia Popovici
Eric R. Kandel, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din lume, face o neobişnuită incursiune în universul enigmatic al creierului, arătînd ce ne dezvăluie tulburările mintale despre natura umană. Pe baza cercetărilor sale inovatoare şi a lucrărilor altor experţi, el încearcă să răspundă la una dintre cele mai dificile întrebări cu care ne confruntăm: cum apare mintea din materia fizică a creierului? Cei 86 de miliarde de neuroni cerebrali comunică între ei prin cele mai fine conexiuni, care ajung uneori să fie alterate sau chiar întrerupte. În felul acesta, procesele din creier care dau naştere minţii pot fi afectate, ducînd la tulburări precum autismul, depresia, schizofrenia, boala Parkinson sau tulburarea de stres posttraumatic. Studiul acestor afecţiuni şi explorarea potenţialelor lor tratamente ne pot ajuta să înţelegem mai bine felul în care creierul produce experienţele şi capacităţile noastre fundamentale – gîndurile, sentimentele, comportamentele, memoria şi creativitatea.
„Captivantă… Foarte bine construită, naraţiunea lui Kandel îmbină perspectiva istorică şi relatările personale cu explicaţii ale unor experimente recente.” (The New York Times Book Review)
„Kandel este un cititor abil şi un observator meditativ… Neuroştiinţa prinde viaţă în studiul lui prin reflecţiile personale şi imaginative asupra minţii tulburate…” (Science)
„Informaţii fascinante interpretate cu abilitate de un maestru.” (Kirkus Reviews)
„Fără îndoială, neuronii vor zbîrnîi în timp ce cititorii vor reflecta asupra incitantei cărţi a lui Kandel.” (Booklist)
În stoc
Autor: Eric R. Kandel
Traducător: Lucia Popovici
Editura/Colecție: Polirom
An apariție: 2020
Nr. pagini: 384
Ilustrator:
Descriere carte: Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2000
Traducere de Lucia Popovici
Eric R. Kandel, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din lume, face o neobişnuită incursiune în universul enigmatic al creierului, arătînd ce ne dezvăluie tulburările mintale despre natura umană. Pe baza cercetărilor sale inovatoare şi a lucrărilor altor experţi, el încearcă să răspundă la una dintre cele mai dificile întrebări cu care ne confruntăm: cum apare mintea din materia fizică a creierului? Cei 86 de miliarde de neuroni cerebrali comunică între ei prin cele mai fine conexiuni, care ajung uneori să fie alterate sau chiar întrerupte. În felul acesta, procesele din creier care dau naştere minţii pot fi afectate, ducînd la tulburări precum autismul, depresia, schizofrenia, boala Parkinson sau tulburarea de stres posttraumatic. Studiul acestor afecţiuni şi explorarea potenţialelor lor tratamente ne pot ajuta să înţelegem mai bine felul în care creierul produce experienţele şi capacităţile noastre fundamentale – gîndurile, sentimentele, comportamentele, memoria şi creativitatea.
„Captivantă... Foarte bine construită, naraţiunea lui Kandel îmbină perspectiva istorică şi relatările personale cu explicaţii ale unor experimente recente.” (The New York Times Book Review)
„Kandel este un cititor abil şi un observator meditativ... Neuroştiinţa prinde viaţă în studiul lui prin reflecţiile personale şi imaginative asupra minţii tulburate...” (Science)
„Informaţii fascinante interpretate cu abilitate de un maestru.” (Kirkus Reviews)
„Fără îndoială, neuronii vor zbîrnîi în timp ce cititorii vor reflecta asupra incitantei cărţi a lui Kandel.” (Booklist)
Prezentare autor: Eric R. Kandel, unul dintre pionierii ştiinţei cognitive moderne, este profesor la Columbia University şi activează în cadrul Howard Hughes Medical Institute. În anul 2000 a fost unul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină datorită studiilor sale privind învăţarea şi memoria. Este autor al lucrărilor In Search of Memory: The Emergence of a New Science of Mind (2007), The Age of Insight: The Quest to Understand the Unconscious in Art, Mind, and Brain, from Vienna 1900 to the Present (2012) şi Reductionism in Art and Brain Science: Bridging the Two Cultures (2016) şi coautor al volumului Principles of Neural Science (1981).