Născut în afara legii. Amintiri dintr-o copilărie sud-africană

49.99 lei cu TVA

Autor:Trevor Noah

Dacă ți-au plăcut: Cenușa Angelei, de Frank McCourt; Castelul de sticlă, de Jeannette Walls; Dulcele bar, de J.R. Moehringer

Născut în afara legii este povestea unui băiețel poznaș care se transformă într-un tânăr neliniștit, în timp ce se străduiește să se regăsească într-o lume în care el nu ar fi trebuit să existe.

Trevor Noah s-a născut dintr-un tată alb elvețian și o mamă neagră din etnia xhosa, într-o perioadă în care o astfel de relație era pedepsită cu cinci ani de închisoare în Africa de Sud din timpul apartheidului. Dovada vie a indiscreției părinților săi, Trevor a fost ținut mai mult în casă în primii ani de viață, constrâns de măsurile extreme și adesea absurde pe care mama sa le-a luat pentru a-l ascunde de autorităţi, care puteau, în orice moment, să-l despartă de ea. Cartea de față este și povestea relației dintre acest tânăr și mama sa neînfricată, rebelă și profund religioasă – coechipiera sa, o femeie hotărâtă să-și salveze fiul de povara sărăciei, a violenței și a abuzului unei lumi care, în cele din urmă, îi va amenința chiar propria viață.

Poveștile adunate aici sunt, pe rând, comice, dramatice și profund emoționante. Fie că se hrănește, la limita subzistenței, cu omizi la cină în vremuri grele, fie că este aruncat dintr-o mașină în mișcare în timpul unei tentative de răpire, fie că încearcă pur și simplu să supraviețuiască capcanei vitale pe care o reprezintă relațiile amoroase în liceu, Trevor își dezvăluie lumea cu o inteligență incisivă și o sinceritate fără menajamente. Poveștile sale se împletesc pentru a forma un portret emoționant și extrem de amuzant al unui băiat care își croiește drum într-o lume decadentă, într-o perioadă periculoasă, înarmat doar cu un simț ascuțit al umorului și cu dragostea neconvențională și necondiționată a mamei sale.

„Povestirile din copilărie ale lui Noah sunt spuse cu tot hazul și inteligența caracteristice stilului său de stand-up, punând în lumină o perioadă întunecată și brutală din istoria Africii de Sud, care nu trebuie uitată niciodată.“ ESQUIRE

„Neliniștitoare, tristă și amuzantă… această carte nu este doar o relatare tulburătoare despre maturizarea unui copil în Africa de Sud sub apartheid, ci și o scrisoare de dragoste pentru remarcabila mamă a autorului.“ Michiko Kakutani, THE NEW YORK TIMES

Doar 1 în stoc

ISBN 9786064313447 Categorii , ,

Autor: Trevor Noah

Traducător: Silvia Năstasie

Editura/Colecție: Nemira. Orion

An apariție: 2022

Nr. pagini: 328

Ilustrator:

Descriere carte: Dacă ți-au plăcut: Cenușa Angelei, de Frank McCourt; Castelul de sticlă, de Jeannette Walls; Dulcele bar, de J.R. Moehringer

Născut în afara legii este povestea unui băiețel poznaș care se transformă într-un tânăr neliniștit, în timp ce se străduiește să se regăsească într-o lume în care el nu ar fi trebuit să existe.

Trevor Noah s-a născut dintr-un tată alb elvețian și o mamă neagră din etnia xhosa, într-o perioadă în care o astfel de relație era pedepsită cu cinci ani de închisoare în Africa de Sud din timpul apartheidului. Dovada vie a indiscreției părinților săi, Trevor a fost ținut mai mult în casă în primii ani de viață, constrâns de măsurile extreme și adesea absurde pe care mama sa le-a luat pentru a-l ascunde de autorităţi, care puteau, în orice moment, să-l despartă de ea. Cartea de față este și povestea relației dintre acest tânăr și mama sa neînfricată, rebelă și profund religioasă – coechipiera sa, o femeie hotărâtă să-și salveze fiul de povara sărăciei, a violenței și a abuzului unei lumi care, în cele din urmă, îi va amenința chiar propria viață.

Poveștile adunate aici sunt, pe rând, comice, dramatice și profund emoționante. Fie că se hrănește, la limita subzistenței, cu omizi la cină în vremuri grele, fie că este aruncat dintr-o mașină în mișcare în timpul unei tentative de răpire, fie că încearcă pur și simplu să supraviețuiască capcanei vitale pe care o reprezintă relațiile amoroase în liceu, Trevor își dezvăluie lumea cu o inteligență incisivă și o sinceritate fără menajamente. Poveștile sale se împletesc pentru a forma un portret emoționant și extrem de amuzant al unui băiat care își croiește drum într-o lume decadentă, într-o perioadă periculoasă, înarmat doar cu un simț ascuțit al umorului și cu dragostea neconvențională și necondiționată a mamei sale.

„Povestirile din copilărie ale lui Noah sunt spuse cu tot hazul și inteligența caracteristice stilului său de stand-up, punând în lumină o perioadă întunecată și brutală din istoria Africii de Sud, care nu trebuie uitată niciodată.“ ESQUIRE

„Neliniștitoare, tristă și amuzantă... această carte nu este doar o relatare tulburătoare despre maturizarea unui copil în Africa de Sud sub apartheid, ci și o scrisoare de dragoste pentru remarcabila mamă a autorului.“ Michiko Kakutani, THE NEW YORK TIMES

Prezentare autor: TREVOR NOAH s-a născut în Africa de Sud pe 29 februarie 1984, dintr-o mamă sud-africană neagră și un tată european alb. A prezentat numeroase emisiuni de televiziune, inclusiv diverse premii din domeniul muzicii, televiziunii şi filmului din Africa de Sud, precum și două sezoane ale propriului talk-show nocturn, „Tonight with Trevor Noah“. Este cel mai de succes actor de stand-up comedy din Africa și gazda emisiunii „The Daily Show“ de pe Comedy Central, câștigătoare a premiilor Emmy® și Peabody®.

Trevor Noah a scris, a produs și a jucat în 11 spectacole speciale, cel mai recent fiind „Trevor Noah: Son of Patricia“, lansat în noiembrie 2018 pe Netflix, și în care abordează, printre altele, și teme precum rasismul și imigrația. Printre spectacolele sale speciale de stand-up se numără și „Trevor Noah: Afraid of the Dark“ (2017), pe Netflix, și „Trevor Noah: Lost in Translation“ (2016), pe Comedy Central. A fost nominalizat la secțiunea „Personalitatea anului“ la MTV Africa Music Awards în 2014 și 2015 și a câștigat premiul în 2015.

În noiembrie 2016, Trevor și-a lansat prima carte, Născut în afara legii. Povești dintr-o copilărie sud-africană (Born a Crime. Stories from a South-African Childhood), care a devenit imediat un bestseller The New York Times. Cartea este o colecție de povești personale despre copilăria petrecută în Africa de Sud în ultimele momente ale apartheidului și despre zilele zbuciumate de libertate de după dispariția acestuia. Cunoscut pentru comentariile sale incisive pe teme sociale și politice, Noah își îndreaptă în această carte atenția către sine, oferindu-le cititorilor o privire intimă asupra lumii care l-a format.

https://www.trevornoah.com/