Noapte credincioasă și virtuoasă

45.00 lei cu TVA

Autor:Louise Glück

Premiul Nobel pentru Literatură 2020
National Book Award 2014

Dacă e așa de greu să încep, imaginează-ți cum îmi va fi să închei –
Pe patul meu, cearșafuri imprimate cu iahturi colorate inducând, simultan, viziuni ale aventurii (sub forma unor explorări)
și senzații de blândă legănare, ca-ntr-un scrânciob.

Primăvara, și draperiile flutură.
Adierile pătrund în cameră, aducând primele insecte.
Zumzetul ca o rugăciune.

Rememorări esențiale dintr-o memorie cuprinzătoare.
Puncte de limpezime într-o pâclă de ceață, vizibile cu intermitență,
ca un far a cărui unică misiune
e să emită un semnal.

„Aceia dintre noi care scriu cărți vor, cel puțin teoretic, ca ele să ajungă la mulți oameni. Numai că unii poeți nu văd această difuziune în termeni spațiali, ca în cazul unei săli pline de oameni. Ei privesc această transcendere temporal, secvențial, vor să ajungă la mulți cititori în timp, în viitor, dar, într-un mod foarte profund, acești cititori vin doar unul câte unul.” Louise Glück, din Discursul de acceptare a Premiului Nobel pentru Literatură

„Unul dintre motivele pentru care Glück s-a dovedit a fi o figură centrală a poeziei americane din ultimele cinci decenii este remarcabilul său talent de a reabilita magia. În ciuda austerității dezabuzate, ea rămâne o mare creatoare de magie. Nu este vorba aici despre optimism sau despre recuperare, în sensul convențional al cuvântului. Mai curând, pentru Glück și vocile personajelor sale, simpla supraviețuire apare ca o minune fără pereche…

Ceea ce face ca Noapte credincioasă și virtuoasă să fie un volum atât de puternic este inventivitatea cu care autoarea reacționează nu doar în fața propriei condiții de muritor, ci și în fața viziunii cu totul noi asupra lumii pe care și-o construiește.” The New York Times Book Review

În stoc

ISBN 9786069783986 Categorii ,

Autor: Louise Glück

Traducător: Bogdan-Alexandru Stanescu

Editura/Colecție: Pandora M. Anansi. World Fiction

An apariție: 2021

Nr. pagini: 96

Ilustrator:

Descriere carte: Premiul Nobel pentru Literatură 2020
National Book Award 2014

Dacă e așa de greu să încep, imaginează-ți cum îmi va fi să închei –
Pe patul meu, cearșafuri imprimate cu iahturi colorate inducând, simultan, viziuni ale aventurii (sub forma unor explorări)
și senzații de blândă legănare, ca-ntr-un scrânciob.

Primăvara, și draperiile flutură.
Adierile pătrund în cameră, aducând primele insecte.
Zumzetul ca o rugăciune.

Rememorări esențiale dintr-o memorie cuprinzătoare.
Puncte de limpezime într-o pâclă de ceață, vizibile cu intermitență,
ca un far a cărui unică misiune
e să emită un semnal.

„Aceia dintre noi care scriu cărți vor, cel puțin teoretic, ca ele să ajungă la mulți oameni. Numai că unii poeți nu văd această difuziune în termeni spațiali, ca în cazul unei săli pline de oameni. Ei privesc această transcendere temporal, secvențial, vor să ajungă la mulți cititori în timp, în viitor, dar, într-un mod foarte profund, acești cititori vin doar unul câte unul." Louise Glück, din Discursul de acceptare a Premiului Nobel pentru Literatură

„Unul dintre motivele pentru care Glück s-a dovedit a fi o figură centrală a poeziei americane din ultimele cinci decenii este remarcabilul său talent de a reabilita magia. În ciuda austerității dezabuzate, ea rămâne o mare creatoare de magie. Nu este vorba aici despre optimism sau despre recuperare, în sensul convențional al cuvântului. Mai curând, pentru Glück și vocile personajelor sale, simpla supraviețuire apare ca o minune fără pereche...

Ceea ce face ca Noapte credincioasă și virtuoasă să fie un volum atât de puternic este inventivitatea cu care autoarea reacționează nu doar în fața propriei condiții de muritor, ci și în fața viziunii cu totul noi asupra lumii pe care și-o construiește." The New York Times Book Review

Prezentare autor: Louise Glück (n. 1943) este una dintre cele mai importante voci din poezia americană contemporană. Este autoarea a douăsprezece volume de poezie și a două volume de eseuri. Louise Glück este laureata celor mai importante premii literare de peste ocean și din Europa: Premiul Nobel pentru Literatură 2020, Premiul Tranströmer 2020, National Humanities Medal 2015, National Book Award 2014, Premiul Bollingen 2001, Premiul Pulitzer 1993, National Book Critics Circle Award 1985.