O istorie a Imperiului Otoman
59.95 lei cu TVA
Autor:Douglas A. Howard
Traducere de Irina Vainovski-Mihai şi Adina Avramescu
O istorie exhaustivă acoperind peste șase secole, de la fondarea Imperiului Otoman în Eurasia postmongolă pînă după Primul Război Mondial, cînd s‑a semnat ultimul tratat de pace și s‑au consfințit hotarele Turciei moderne sub Kemal Atatürk, acest volum ne arată ce a fost, cum s‑a format și cum s‑a destrămat Imperiul Otoman. Accesibil și bine organizat, cu numeroase ilustrații, volumul tratează nu doar istoria politică a imperiului, începînd cu sultanul și curtea lui, ci și istoria lui economică, religioasă, culturală și mai ales socială, cu viața elitelor, dar și a oamenilor de rînd, în capitală, ca și în provincii. Autorul subliniază rolul crucial al sultanilor și al familiilor lor extinse, descrie evoluția modelului fiscal al imperiului și analizează texte din literatura otomană, punînd accent pe spiritualitate, pe raportarea la spațiu și timp, dar și pe migrația, violența, flagelurile și dezastrele care au afectat Imperiul din 1300 pînă în 1924, la destrămarea sa.
În stoc
Autor: Douglas A. Howard
Traducător: Irina Vainovski-Mihai şi Adina Avramescu
Editura/Colecție: Polirom
An apariție: 2021
Nr. pagini: 464
Ilustrator:
Descriere carte: Traducere de Irina Vainovski-Mihai şi Adina Avramescu
O istorie exhaustivă acoperind peste șase secole, de la fondarea Imperiului Otoman în Eurasia postmongolă pînă după Primul Război Mondial, cînd s‑a semnat ultimul tratat de pace și s‑au consfințit hotarele Turciei moderne sub Kemal Atatürk, acest volum ne arată ce a fost, cum s‑a format și cum s‑a destrămat Imperiul Otoman. Accesibil și bine organizat, cu numeroase ilustrații, volumul tratează nu doar istoria politică a imperiului, începînd cu sultanul și curtea lui, ci și istoria lui economică, religioasă, culturală și mai ales socială, cu viața elitelor, dar și a oamenilor de rînd, în capitală, ca și în provincii. Autorul subliniază rolul crucial al sultanilor și al familiilor lor extinse, descrie evoluția modelului fiscal al imperiului și analizează texte din literatura otomană, punînd accent pe spiritualitate, pe raportarea la spațiu și timp, dar și pe migrația, violența, flagelurile și dezastrele care au afectat Imperiul din 1300 pînă în 1924, la destrămarea sa.
Prezentare autor: Douglas A. Howard este profesor de istorie la Calvin College, unde predă din 1988. Este autorul lucrării The History of Turkey (ed. a II‑a, 2016) şi a publicat articole despre istoria armatei şi a literaturii otomane în reviste precum Acta Orientalia, Archivum Ottomanicum, Fides et Historia, Journal of Asian History şi Journal of Turkish Studies. A fost, de asemenea, editor al Turkish Studies Association Bulletin.