O scurtă istorie a minții. De la maimuțele antropoide la intelect și mai departe
35.00 lei cu TVA
Autor:William H. Calvin
Traducere de Carmen Strungaru
„Calvin e un maestru în a ne explica cum funcționează mintea umană în context cultural și creierul nostru la nivel neuronal. Este, de asemenea, un neîntrecut ghid pentru toți cititorii care vor să înțeleagă neurobiologia.“ — Nashville Scene
„Calvin face parte din familia acelor puțini oameni de știință care se pricep să traducă într-un limbaj comun misterul domeniului lor de activitate; și e unul dintre cei mai buni.“ — New York Times Book Review
Când vorbim despre lucruri care s-au întâmplat „doar în minte“, ne referim îndeobște la plăsmuiri. Povestea spusă de William H. Calvin s-a desfășurat în cutia craniană a hominizilor, dar e cât se poate de reală – și a schimbat, în cele din urmă, chipul planetei. Este vorba de istoria a ceea ce s-a întâmplat cu mintea de-a lungul a multe milioane de ani. De unde vin și încotro ne poartă conexiunile neuronale care au evoluat pe parcursul epocilor glaciare și care ne-au permis să ajungem, astăzi, dincolo de spațiul terestru? Aruncând o lumină nouă asupra gândirii umane, răspunsurile propuse de William H. Calvin dau, totodată, de gândit.
În stoc
Autor: William H. Calvin
Traducător: Carmen Strungaru
Editura/Colecție: Humanitas
An apariție: 2021
Nr. pagini: 272
Ilustrator:
Descriere carte: Traducere de Carmen Strungaru
„Calvin e un maestru în a ne explica cum funcționează mintea umană în context cultural și creierul nostru la nivel neuronal. Este, de asemenea, un neîntrecut ghid pentru toți cititorii care vor să înțeleagă neurobiologia.“ — Nashville Scene
„Calvin face parte din familia acelor puțini oameni de știință care se pricep să traducă într-un limbaj comun misterul domeniului lor de activitate; și e unul dintre cei mai buni.“ — New York Times Book Review
Când vorbim despre lucruri care s-au întâmplat „doar în minte“, ne referim îndeobște la plăsmuiri. Povestea spusă de William H. Calvin s-a desfășurat în cutia craniană a hominizilor, dar e cât se poate de reală – și a schimbat, în cele din urmă, chipul planetei. Este vorba de istoria a ceea ce s-a întâmplat cu mintea de-a lungul a multe milioane de ani. De unde vin și încotro ne poartă conexiunile neuronale care au evoluat pe parcursul epocilor glaciare și care ne-au permis să ajungem, astăzi, dincolo de spațiul terestru? Aruncând o lumină nouă asupra gândirii umane, răspunsurile propuse de William H. Calvin dau, totodată, de gândit.
Prezentare autor: Deși are pregătire de neurobiolog și diplome în fiziologie și biofizică, WILLIAM H. CALVIN (n. 1939) a predat psihiatria și științele comportamentale la University of Washington din Seattle. A scris cincisprezece cărți despre creier și evoluție, cele mai multe pentru publicul nespecializat. Printre temele principale ale cercetărilor sale științifice se numără creșterea spectaculoasă a volumului creierului hominizilor în timpul epocilor glaciare și reorganizarea sistemului nervos central răspunzătoare de apariția limbii articulate și a logicii. | williamcalvin.org