Opera poetică II
59.95 lei cu TVA
Autor: Paul Celan
Traducere din limba germană de George State
Postfaţă de Andrei Corbea
Premiul „Ion Negoiţescu” al Revistei Apostrof pentru traducere 2019
„S-a spus cu dreptate că modelul ideal pentru traducătorii lui Celan îl oferă însuşi traducătorul Celan. Fără lecturile din Nietzsche, Heidegger, Adorno şi din eseistica lui Valéry, el nu s-ar fi încumetat să traducă poemul Jeune Parque […].Traducătorul trebuie să fie el însuşi poeta doctus, altfel spus să dispună de aptitudinea exersată de a detecta sensurile apropiate şi îndepărtate, să reconstituie aluziile biografice şi culturale, inclusiv ţesutul intertextual al dialogului cu alţi poeţi, unii traduşi de Celan, să revadă istoria genezei textelor şi contextele lor, să descifreze, în definitiv, cu smerenia datorată «textului‑sursă», o încifrare cu care s-a îndeletnicit oricum o cuprinzătoare exegeză, oricînd consultabilă. Am convingerea că în cazul traducerii de faţă putem conta pe împlinirea unui program intelectual aflat la înălţimea misiunii asumate.” (Andrei Corbea)
În stoc
Autor: Paul Celan
Traducător: George State
Editura/Colecție: Polirom
An apariție: 2019
Nr. pagini: 552
Descriere carte:
Traducere din limba germană de George State
Postfaţă de Andrei Corbea
Premiul „Ion Negoiţescu” al Revistei Apostrof pentru traducere 2019
„S-a spus cu dreptate că modelul ideal pentru traducătorii lui Celan îl oferă însuşi traducătorul Celan. Fără lecturile din Nietzsche, Heidegger, Adorno şi din eseistica lui Valéry, el nu s-ar fi încumetat să traducă poemul Jeune Parque [...].Traducătorul trebuie să fie el însuşi poeta doctus, altfel spus să dispună de aptitudinea exersată de a detecta sensurile apropiate şi îndepărtate, să reconstituie aluziile biografice şi culturale, inclusiv ţesutul intertextual al dialogului cu alţi poeţi, unii traduşi de Celan, să revadă istoria genezei textelor şi contextele lor, să descifreze, în definitiv, cu smerenia datorată «textului‑sursă», o încifrare cu care s-a îndeletnicit oricum o cuprinzătoare exegeză, oricînd consultabilă. Am convingerea că în cazul traducerii de faţă putem conta pe împlinirea unui program intelectual aflat la înălţimea misiunii asumate.” (Andrei Corbea)
Prezentare autor:
Unul dintre spiritele care au marcat gîndirea poetică europeană a secolului XX, Paul Celan (Paul Antschel) s-a născut la Cernăuţi, în 1920, într-o familie de evrei vorbitori de limbă germană. Studiile universitare le începe la Tours, unde pleacă în 1938; revine în România înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. După 22 iunie 1941 este mobilizat în detaşamentele de muncă obligatorie pentru bărbaţii evrei la Rădăzani, Fălticeni şi Tăbăreşti; părinţii mor succesiv în lagăre din Transnistria, unde fuseseră deportaţi în iunie 1942. În aprilie 1945 Celan se refugiază la Bucureşti, unde va locui pînă în decembrie 1947, cînd părăseşte definitiv România. După şase luni petrecute la Viena, se stabileşte la Paris. Studiază la Sorbona, iar din 1959 ocupă postul de lector de limba germană la École Normale Supérieure. Poet de limbă germană, Celan publică primul volum de versuri, intitulat Nisipul din urne, la Viena, în 1948; patru ani mai tîrziu apare Mac şi memorie, cartea care i-a adus recunoaşterea criticii, urmată, rînd pe rînd, de volumele ce l-au consacrat drept unul dintre cei mai importanţi poeţi ai secolului XX: Din prag în prag (1955), Gratii de vorbă (1959), Roza Nimănui (1963), Schimbare de suflu (1967) sau, postum, Ograda timpului (1976). De asemenea, va traduce în germană din, printre alţii, Paul Valéry, Henri Michaux, René Char, Osip Mandelştam, precum şi prima carte franceză a lui Emil Cioran. Paul Celan primeşte în 1958 Premiul Literar al Oraşului Bremen, iar în 1960 i se decernează Premiul Georg Büchner. Bolnav, se sinucide în 1970.