Ospiciile imaginației. Poeme alese de Livia Ștefan

25.00 lei cu TVA

Autor:Florin Iaru

„Mă feresc să spun că e unul dintre cei mai sau printre cei mai importanţi poeţi, nu pentru că n-ar fi, ci pentru că toţi o spun şi pentru că nu îl văd ca pe Iaru-pe-un-piedestal, ci pe Iaru ca om, şi poezia lui pentru mine este umană, cu tot ce implică umanitatea: răzvrătire, istericale, mult râs, mici delicii-bijuterii, glume de prost-gust, pasiuni şi regrete, o bătaie prietenească pe spate de trezeşte-te, bă, dracului!, ghiduşii, cârdăşii şi complicităţi la care chiar te simţi părtaş, chiar dacă nu ai trăit în niciunul dintre actele orchestrate – reale sau imaginate, dar mai mult reale. Mă face să simt că este o butaforie inclusiv democraţia, că realitatea pe care ne-am dorit-o ne-a înşelat amarnic, că ne rotim în acelaşi cerc al unei istorii din care nu pricepem nimic; ştim cu toţii că poezia poate demasca asta şi trebuie să o facă.” (Livia Ștefan)

În stoc

Autor: Florin Iaru

Traducător:

Editura/Colecție: Cartier

An apariție: 2020

Nr. pagini: 256

Ilustrator:

Descriere carte: „Mă feresc să spun că e unul dintre cei mai sau printre cei mai importanţi poeţi, nu pentru că n-ar fi, ci pentru că toţi o spun şi pentru că nu îl văd ca pe Iaru-pe-un-piedestal, ci pe Iaru ca om, şi poezia lui pentru mine este umană, cu tot ce implică umanitatea: răzvrătire, istericale, mult râs, mici delicii-bijuterii, glume de prost-gust, pasiuni şi regrete, o bătaie prietenească pe spate de trezeşte-te, bă, dracului!, ghiduşii, cârdăşii şi complicităţi la care chiar te simţi părtaş, chiar dacă nu ai trăit în niciunul dintre actele orchestrate - reale sau imaginate, dar mai mult reale. Mă face să simt că este o butaforie inclusiv democraţia, că realitatea pe care ne-am dorit-o ne-a înşelat amarnic, că ne rotim în acelaşi cerc al unei istorii din care nu pricepem nimic; ştim cu toţii că poezia poate demasca asta şi trebuie să o facă.” (Livia Ștefan)

Prezentare autor: Florin Iaru este unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai generației optzeciste. A fost unul dintre membrii proeminenți ai „Cenaclului de Luni”, condus de Nicolae Manolescu. Face parte din echipa redacțională a săptămânalului Cațavencii. A debutat cu volumul de poezii Cîntece de trecut strada (Albatros, 1981, premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România), apoi, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Ion Stratan, a publicat Aer cu diamante (Editura Litera, 1982). Alte volume: La cea mai înaltă ficțiune (Cartea Românească, 1984), Înnebunesc și-mi pare rău (Cartea Românească, 1990, premiul orașului Slobozia), Poeme alese (Aula, 2002), Tescani 40238 (volum colectiv, Image, 2000), Povești erotice românești (volum colectiv, Trei, 2007), Prima mea beție (volum colectiv, ART, 2009), Povestiri cu final schimbat (ART, 2013). La Editura Polirom a publicat Fraier de București (2011, 2015), o povestire în volumul colectiv Scriitori la poliție (2016) și volumul de proză scurtă Sînii verzi (2017). În 2019 a publicat Jos realitatea! (Paralela 45), iar în anul următor, Ospiciile imaginației (Cartier). Poemele sale au fost incluse în antologii din Germania, Italia, Anglia, Franța, Spania, Statele Unite, Rusia etc. În 2020, Sînii verzi a apărut în limba germană, în traducerea Manuelei Klenke – Die grünen Brüste, la danubebooks Verlag.