Până la sfârșitul timpului

59.00 lei cu TVA

Autor:Brian Greene

Traducere de Walter Fotescu

„Până la sfârșitul timpului e o carte enciclopedică și erudită, adesea tulburătoare. O scrisoare de dragoste adresată momentului cosmic efemer când totul e cu putință.“ — The New York Times Book Review

„Brian Greene e un maestru în lămurirea legilor fizicii.“ — Journal Inquirer

Cum au apărut universul, materia, viața și mintea noastră? Ce destin vor avea toate acestea la scara timpului cosmic? Avem liber-arbitru? Care e raportul dintre conștiință și lumea neînsuflețită guvernată de legile fizicii? Și ce sens putem da existenței noastre?

Acestea sunt problemele pe care Brian Greene le abordează în Până la sfârșitul timpului pornind de la cunoștințe ferm ancorate, cum e principiul al doilea al termodinamicii, sau urmărind ipoteze plauzibile de la granițele științei actuale. Rezultatul e descrierea fascinantă și copleșitoare a unor evenimente care se pot produce la scări imense ale timpului și care pun în discuție esența condiției umane. Atât știința, cât și filozofia, credința sau artele sunt invocate de Brian Greene pentru a defini locul și rostul nostru în univers.

„Știința e un instrument splendid și puternic pentru a înțelege realitatea exterioară. Dar în acea cunoașter tot restul e specia umană care se contemplă pe sine, învățând ce are nevoie pentru a se perpetua și spunând o poveste care reverberează în întuneric, o poveste sculptată din sunet și gravată în tăcere, o poveste care, în ce are ea mai bun, emoționează sufletul.“ — BRIAN GREENE

În stoc

ISBN 9789735076658 Categorii ,

Autor: Brian Greene

Traducător: Walter Fotescu

Editura/Colecție: Humanitas

An apariție: 2022

Nr. pagini: 472

Ilustrator:

Descriere carte: Traducere de Walter Fotescu

„Până la sfârșitul timpului e o carte enciclopedică și erudită, adesea tulburătoare. O scrisoare de dragoste adresată momentului cosmic efemer când totul e cu putință.“ — The New York Times Book Review

„Brian Greene e un maestru în lămurirea legilor fizicii.“ — Journal Inquirer

Cum au apărut universul, materia, viața și mintea noastră? Ce destin vor avea toate acestea la scara timpului cosmic? Avem liber-arbitru? Care e raportul dintre conștiință și lumea neînsuflețită guvernată de legile fizicii? Și ce sens putem da existenței noastre?

Acestea sunt problemele pe care Brian Greene le abordează în Până la sfârșitul timpului pornind de la cunoștințe ferm ancorate, cum e principiul al doilea al termodinamicii, sau urmărind ipoteze plauzibile de la granițele științei actuale. Rezultatul e descrierea fascinantă și copleșitoare a unor evenimente care se pot produce la scări imense ale timpului și care pun în discuție esența condiției umane. Atât știința, cât și filozofia, credința sau artele sunt invocate de Brian Greene pentru a defini locul și rostul nostru în univers.

„Știința e un instrument splendid și puternic pentru a înțelege realitatea exterioară. Dar în acea cunoașter tot restul e specia umană care se contemplă pe sine, învățând ce are nevoie pentru a se perpetua și spunând o poveste care reverberează în întuneric, o poveste sculptată din sunet și gravată în tăcere, o poveste care, în ce are ea mai bun, emoționează sufletul.“ — BRIAN GREENE

Prezentare autor: Născut la New York în 1963, BRIAN GREENE a dovedit din copilărie aptitudini excepţionale pentru matematică. După studii la Harvard şi un doctorat susţinut la Oxford, a lucrat în cadrul Facultăţii de Fizică a Universităţii Cornell, iar din 1996 este profesor la Universitatea Columbia. Contribuţiile sale în domeniul teoriei corzilor şi cosmologiei îl aşază în rândul celor mai importanţi fizicieni teoreticieni ai zilelor noastre.