Prada (ediție de buzunar)

29.95 lei cu TVA

Autor:Émile Zola

Traducere din limba franceză de Ileana Șoldea

Prada, cel de-al doilea roman din celebrul ciclu Familia Rougon-Macquart al scriitorului naturalist Émile Zola, zugrăveşte criza morală, dar şi identitară pe care o traversează Franţa în perioada celui de-al Doilea Imperiu. Aristide Rougon, mărunt funcţionar la primărie, urcă rapid pe scara socială datorită slujbei sale ce îi oferă acces la planurile de înfrumuseţare a Parisului întocmite de baronul Haussmann la ordinele lui Napoleon al III-lea. Luându-şi numele de Aristide Saccard, acesta ia parte, fără nici un fel de scrupule, la dezmembrarea oraşului de către speculanţi şi strânge o avere fabuloasă cumpărând pe nimic imobile întregi şi revânzându-le la preţuri piperate primăriei, care intenţionează să le demoleze pentru a construi bulevardele largi de astăzi. Critica necruţătoare a lui Zola la adresa corupţiei din epocă a stârnit un adevărat scandal, autorului recomandându-i-se chiar să întrerupă publicarea romanului în foileton.

Romanul Prada a fost ecranizat în 1966, în regia lui Roger Vadim, cu Jane Fonda, Michel Piccoli şi Peter McEnery în rolurile principale.

În stoc

ISBN 9789734688968 Categorii ,

Autor: Émile Zola

Traducător: Ileana Șoldea

Editura/Colecție: Polirom. Top 10+

An apariție: 2022

Nr. pagini: 360

Ilustrator:

Descriere carte: Traducere din limba franceză de Ileana Șoldea

Prada, cel de-al doilea roman din celebrul ciclu Familia Rougon-Macquart al scriitorului naturalist Émile Zola, zugrăveşte criza morală, dar şi identitară pe care o traversează Franţa în perioada celui de-al Doilea Imperiu. Aristide Rougon, mărunt funcţionar la primărie, urcă rapid pe scara socială datorită slujbei sale ce îi oferă acces la planurile de înfrumuseţare a Parisului întocmite de baronul Haussmann la ordinele lui Napoleon al III-lea. Luându-şi numele de Aristide Saccard, acesta ia parte, fără nici un fel de scrupule, la dezmembrarea oraşului de către speculanţi şi strânge o avere fabuloasă cumpărând pe nimic imobile întregi şi revânzându-le la preţuri piperate primăriei, care intenţionează să le demoleze pentru a construi bulevardele largi de astăzi. Critica necruţătoare a lui Zola la adresa corupţiei din epocă a stârnit un adevărat scandal, autorului recomandându-i-se chiar să întrerupă publicarea romanului în foileton.

Romanul Prada a fost ecranizat în 1966, în regia lui Roger Vadim, cu Jane Fonda, Michel Piccoli şi Peter McEnery în rolurile principale.

Prezentare autor: Émile Zola, cel mai important exponent al naturalismului francez, s-a născut în 1840 la Paris. Pasionat de scris şi de cărţi încă din adolescenţă, după absolvirea liceului a lucrat o vreme la librăria Hachette. Şi-a făcut debutul literar cu un volum de povestiri intitulat Povestiri pentru Ninon (1864), urmat la scurt timp de un roman autobiografic, Mărturisirea lui Claude (1866), şi de alte romane foarte bine primite de public, precum Thérèse Raquin (1867) sau Madeleine Férat (1868). Între anii 1871 şi 1893 a lucrat la celebrul ciclu de douăzeci de romane Familia Rougon-Macquart – o fascinantă galerie a tuturor mediilor sociale ale epocii sale –, dintre care cele mai reprezentative sunt Gervaise (1877), Nana (1880), La paradisul femeilor (1883), Germinal (1885), Bestia umană (1890) şi Banii (1891). Prozator, poet, dramaturg, teoretician al naturalismului, dar şi jurnalist de succes, în 1879 s‑a implicat în controversata Afacere Dreyfus, lucru care i‑a adus condamnarea la un an de închisoare şi o amendă de 3.000 de franci. În 1899 a început un nou ciclu de romane, intitulat Cele patru Evanghelii, din care nu a apucat să definitiveze decât trei volume. S‑a stins din viaţă în 1902, din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon, în apartamentul său din Paris.