Prozator din silă. Viorel Marineasa în dialog cu Robert Șerban

21.00 lei cu TVA

Autor: Viorel Marineasa

I se spune Fiara. Fiara rea. Și asta tocmai pentru ca să te facă pe tine, cel care îl cunoști ca pe un om prietenos, generos, bun, altruist, să ridici mirat din sprâncene. Și, apoi, să zâmbești. Să te facă pe tine, cel care nu-l cunoști, să fii precaut, atent, curios și să te întrebi cum o fi. Și de unde ai putea să afli cât mai exact cu putință, dacă nu direct de la sursă?
Îl cunosc și nu pe Viorel Marineasa. (Cred că truismul acesta – cum că știi și, în același timp, nu știi un om – îl poate emite oricine despre oricine, indiferent cât de lungă și de puternică este relația care îi leagă.) E printre primii scriitori pe care i-am întâlnit în Timișoara, când am venit aici, ca student, în 1990. Ne vedeam prin redacția revistei Orizont, pe unde treceam, uneori, la Cenaclul „Pavel Dan”, de la Casa Studenților, pe care îl frecventam, pe la lansările de cărți, la mitinguri. De fapt, era activ în lumea culturală a orașului, ne intersectam permanent, ne strângeam mâinile. Iar strânsoarea lui era de neuitat! N-ai fi crezut că un scriitor are așa o forță. Dar nu doar prin puterea (neostentativă) a mâinii sale mi-a transmis încredere și m-a făcut să-l simpatizez, ci și prin seriozitatea, temeinicia și talentul cu care se poziționa în treburile culturale, fie că erau propriile cărți, fie cărțile altora (a fost un excelent editor), fie în discuții, fie în fel de fel de proiecte, mai mari ori mai mici. Pe el puteai și poți conta. Nu fușerește lucrurile. Dacă se implică în ceva, ai garanția că va ieși bine acel ceva.
Viorel Marineasa este unul dintre prozatorii originali ai literaturii române contemporane. Lectura cărților sale și numărul mare de cronici și de recenzii care s-au scris despre volumele lui sunt argumente ale afirmației mele. Căutați-le, citiți-le ori recitiți-le și o să-mi dați dreptate. Dar de ce scrie, cum scrie, când a început, cu ce anume, ce a citit, ce citește, cum îi place lumea literară, cum a fost lumea în care a trăit până acum, ce crede despre prietenie, literatură, bătrânețe – puteți afla chiar de aici, din paginile ce urmează. I-am pus aceste întrebări și multe altele deoarece mi-am dorit să îl cunosc și mai bine pe Viorel. Dar și fiindcă am intuit că la finalul acestei cărți-dialog cititorul își va spune, poate zâmbind, poate mustăcind, poate ridicând din sprâncene, ce om admirabil e Fiara rea!

Robert Șerban

În stoc

ISBN 978-606-909-029-1 Categorii , ,

Autor: Viorel Marineasa

Editura/Colecție: Casa de Pariuri Literare

An apariție: 2014

Nr. pagini: 176

Descriere carte:

Prezentare autor:

Reputat scriitor optzecist, astăzi, unul dintre cei mai prețuiți oameni din lumea literară timișoreană, cunoscut deopotrivă ca romancier, eseist, publicist și editor. Născut în 1944, la Tipari, judeţul Timiș, Viorel Marineasa debutează în anul 1988, cu volumul Litera albă (Editura Facla). Doi ani mai tîrziu, publică romanul În pasaj (Editura Militară). Dintre volumele publicate în anii următori, amintim: Unelte, arme, instrumente (proză scurtă, Editura Cartea Românească, 1992); Dicasterial (proză scurtă, Editura Arhipelag, 1995), Despre Banat, în registru normal (eseuri, Editura  Modus P.H., 2009), Vederi din Timişoara (publicistică, Institutul European, 2010). Cea mai recentă carte, Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic. Memorator pentru tanchiști (stereoproze, coautor – Daniel Vighi, Editura Diacritic, 2011).
De-a lungul timpului, Viorel Marineasa a fost distins cu numeroase premii literare: Premiul pentru proză scurtă al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO), în 1994; premii ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara, în anii 1982, 1992, 1994, 1996, 2004.
Coordonator și fondator al mai multor ziare și reviste, precum Forum studențesc (1979­1987), Timișoara (1990) sau Suplimentul de Marţi, editat de cotidianul Realitatea bănățeană (1995-1996).
În prezent, Viorel Marineasa este consilier al Editurii Ariergarda şi co-fondator al Asociației Culturale „Ariergarda”.